Cât a trecut de când ai participat la un eveniment? Îți amintești cum te-ai simțit? Cu ce gânduri ai plecat?
Fie că îți amintești sau nu, sunt convinsă că vom sădi alte amintiri și alte emoții după ce vei participa la următorul eveniment. Și acest poate fi o conferință cu și despre femei, despre a trăi conform propriilor valori, despre a te iubi și a avea încredere în tine, despre a avea visuri și a acționa pentru a le îndeplini. Adică despre a fi independentă.
Conferința Femeia Independentă este dedicată femeilor care vor să trăiască conform propriilor lor valori! Este un eveniment online menit să inspire și să motiveze femeile să își urmeze visurile, să investească în ele și să se dezvolte.
De ce o conferință? „Pentru că îmi doresc să inspir, să motivez și să le învățăm pe femei să aibă încredere în ele și să își urmeze visurile. Pe de o parte este ideea inițială de la care am pornit proiectul Femeia Independentă – să ajut 1 milion de femei să trăiască conform propriilor lor valori! Și de câteva luni vreau să dau „volumul mai tare” la vocile tuturor femeilor minunate din țara asta, care chiar fac lucruri fantastice. Profesioniste, creatoare, antreprenoare, care sunt modele de urmat! Vreau să aduc povești de succes palpabile, reale, umane ca să vedem noi, femeile din România, că se poate!” spune Daniela Irimia, organizatoarea conferinței Femeia independentă și inițiatoarea proiectului cu același nume.
Pentru că avem valori comune și cred în colaborarea între femei, am decis să onorez invitația Danielei de fi speaker la această conferință, să aduc ce știu în domeniul profesional, în cadrul unui workshop care va ajuta doamnele și domnișoarele prezente să descopere curajul de a se arăta în mod autentic, așa cum sunt, prin puterea brandului personal.
Însă în cadrul conferinței vor fi abordate teme diverse, de la Cum să pui banii să lucreze pentru tine și să ai siguranță financiară, la Puterea unei comunități online si rolul digitalizării în afaceri, și chiar sesiuni de networking.
Anul acesta ne vedem online, însă planl pentru anii viitori sunt legate de organizarea în sală a acestui eveniment, menit a fi, așa cum afirmă Daniela Irimia, „o conferință etalon pentru femeile din România, o conferință anuală așteptată și apreciată, atât pentru mesajul transmis, pentru invitatele excepționale, cât și pentru experiența profundă de conectare și inspirație pe care vrem să o trăiască fiecare participantă.”
Așadar, te așteptăm vineri, 18 martie și sâmbătă, 19 martie, de la 9.30 la 13.30 la conferința Femeia independentă, organizată, anul acesta, online. Toate detaliile le găsiți aici: .
Acest articol a fost scris de Dana Lupșa, lect.univ.dr.ec, specialist branding. Nu cu mult timp în urmă mi-a acordat și un interviu pe care vă invit să-l citiți! Și, evident, vă recomand să o și ascultați în cadrul Conferinței Femeia Independentă, eveniment în cadrul căruia De-ale Dianei este partener media!
2 Comments
Foarte interesant, folositor și de întâmpinat cu brațele descrise acest eveniment! Urmăresc cu interes. Recunosc, mă tentează să particip la conferință. Vedem 😊
Mulțumesc, Diana!
Și eu sper să am timp, se anunță zile încărcate în martie, dar mă bucur așa tare că m-au ales pentru a da vestea <3