Îmi propusesem la început de an ca la finalul fiecărei luni să vă scriu despre cărțile citite. În ianuarie mi-a ieșit. În februarie, însă, nu am putut scrie nici picată cu ceară. Să fi fost din cauza puzderiei de evenimente? Să fi fost oboseală? Nu mai contează. E final de martie și am de recuperat! Zău că n-aș vrea să mai tărăgănez, așa că să-i dăm drumul zic!
Ce am citit în februarie și martie 2022?
Îngeri și demoni de Dan Brown
Deși Dan Brown e un autor extrem de popular și de apreciat și deși i-am adorat masterclassul, l-am ocolit cu bună știință. Pe de o parte, la început, am mers pe principiul că nu tot ce e popular e și pe gustul meu. Pe de alta, am văzut toate filmele cu Robert Langdon – deci cam știam ce se întâmplă. Însă după ce l-am ascultat vorbind despre scris, despre lumea scriitorilor, am vrut să-l citesc, dar l-am tot amânat. Am vrut să-l citesc cu mintea limpede, nu pentru plot neapărat, ci pentru stil. Și, Doamne, citindu-l parcă îmi veneau în minte toate lucrurile pe care le-am notat în timpul cursului!
În fine, să vorbim despre carte! Îngeri și demoni este primul volum al seriei despre Robert Langdon – specialist în istoria artei și simbologie și profesor la Harvard.
În acest volum, el este solicitat de CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară) pentru a analiza un simbol criptic apărut în pieptul unui cercetător ucis cu brutalitate. Însă ceea ce Lagdon descoperă este de neimaginat: o răzbunare mortală împotriva Bisericii Catolice orchestrată de Illuminati – o organizație clandestină veche de secole. Acest erou improbabil se vede prins, de asemenea, într-o cursă disperată de a salva Vaticanul de la o armă de distrugere în masă cum nu s-a mai văzut niciodată, cursă în care o are drept aliat pe frumoasa și misterioasa savantă Vittoria Vetra. Cei doi se îmbarcă într-o vânătoare frenetică care îi va purta prin cripte sigilate, catacombe periculoase și catedrale părăsite.
Apreciat modul în care acțiunea a curs, frazele simple și atenția deosebită la detalii. Dar, cel mai mult pot spune că mi-au plăcut întrebările pe care le ridică această carte cu privire la divinitate și lupta dintre religie și știință! E genul acela de carte care te provoacă și da, o să le citesc și pe celelalte din serie!
Seria After de Anna Todd
Pentru că uneori mai ai nevoie și să îți relaxezi mintea, mai ales când lumea din jur pare să alunece în nuanțe sumbre, ai nevoie de lucruri care să îți distragă atenția. O lectură ușoară, de exemplu, e o alegere ideală! Nu am început seria After cu mari așteptări și primele două volume cu precădere mi s-au părut extrem de prost scrise cu multe repetiții și superficiale în prea multe locuri. Însă povestea Tessei și a lui Hardin m-a prins, cu toate că e toxică până la soare și înapoi, dar m-a prins!
A fost fix de ce aveam nevoie: ceva lejer, care să îmi țină mintea distrasă! Nu puteam lăsa Kindle-ul din mână. Nici nu mi-am dat seama când am citit toate cele 5 volume ale seriei:
- After - După ce ne-am întâlnit
- After We Collided - După ce ne-am certat
- After We Fell - După ce ne-am îndrăgostit
- After Ever Happy - După ce am găsit fericirea
- Before - Înainte de noi (o colecție de povești care s-au întâmplat înainte și după acțiunea din cele patru romane)
Nu o să intru în detalii căci mai am ceva prin draft aici, pe blog, dar țin să subliniez că deși nu sunt capodopere, cărțile astea chiar te țin lipit de ele!
Ultima scrisoare de dragoste de Jojo Moyes
Mai încercasem să citesc această carte acum ceva timp. Însă am renunțat înainte de prima jumătate. Apoi am văzut ecranizarea de pe Netflix și mi-am zis că poate merită o șansă. Așa că de data aceasta am încercat să citesc versiunea în limba originală.
În 2003, o jurnalistă pe nume Ellie descoperă o scrisoare enigmatică într-un dosar uitat în arhivele ziarului la care lucrează. Găsind tot mai multe scrisori, devine obsedată de poveste și speră că aceasta îi poate resuscita cariera. În plus, scrisorile îi stârnesc și o altă speranță: poate că dacă acești îndrăgostiți, Jennifer și Anthony, ar avea un sfârșit fericit și povestea ei tulbure va avea un happy end. Căutarea lui Ellie va rescrie istoria și o va ajuta să vadă adevărul despre propria ei relație.
Povestea se desfășoară pe două planuri: prezentul modern al lui Ellie și trecutul lui Jennifer și Anthony. Însă, sincer, cred că Jojo Moyes s-a complicat. Povestea celor doi din urmă avea forță suficientă să țină o carte. Ellie și „complicăciunea” ei contemporană au fost un detaliu în plus… ca multe altele, de altfel! Da, cartea a fost plină de detalii care au făcut-o obositoare pe alocuri. Aș fi vrut să o las, dar… nu, m-am ținut de ea cu încăpățânarea mea tipică.
Prima dată când am încercat să o citesc, m-am așteptat la ceva captivant în stilul Me Before You (Înainte să te cunosc) care și în ziua de azi se numără printre cărțile mele preferate. Acum nu am pornit cu așa pretenții la drum, dar zău că mi se pare una din rarele ocazii când filmul e mai bun decât cartea! Scuze, Jojo Moyes!
Digital Body Language de Erica Dhawan
Am fost curioasă cu privire la această carte încă de când am urmat cursul omonim de pe LinkedIn Learning susținut de autoare.
Înainte limbajul non-verbal purta înțelesuri mult mai profunde față de cel verbal, iar noi eram tot mai atenți la acesta. Însă acum, ținând cont de toate mijloacele de comunicare pe care le avem la dispoziție, lucrurile s-au schimbat. Acum, majoritatea comunicării noastre se desfășoară din spatele unui ecran, iar semnalele tradiționale ale limbajului corporal nu mai sunt vizibile. În Digital Body Language, Erica Dhawan, un lider de opinie în domeniile colaborării și comunicării, combină cercetarea de ultimă oră cu o povestire captivantă pentru a decoda noile semnale și indicii care au înlocuit limbajul corporal.
În viața reală avem la dispoziție o paletă largă de gesturi: ne încrucișăm brațele, zâmbim, dăm din cap și facem contact vizual pentru a arăta că ascultăm și ne pasă. Online avem la dispoziție doar citirea pentru a înțelege un mesaj primit. A scrie clar este noua empatie, iar un apel telefonic sau video valorează cât o mie de e-mailuri.
Digital Body Language e scrisă într-un mod accesibil și e extrem de utilă oricăruia dintre noi. Eu v-o recomand din suflet!
Business Storytelling: Branduri și povești - Florina Pânzaru (editor)
Business Storytelling: Branduri și povești – este o carte apărută la editura Tritonic utilă celor pasionați de marketing și îndeosebi de storytelling și aplicațiile lui în marketing. Cartea tratează subiecte precum: comunicarea de brand și conținutul generat de consumatori, storytelling și branding cultural / în muzică / în sport / pentru manageri, storycatching etc.
E o carte care, zic eu, e un punct bun de plecare pentru cei care vor să aprofundeze domeniul acesta. Mie una mi s-a părut extrem de folositoare, deși unele informații le-am mai întâlnit (dar mă știți că sunt o tocilară când vine vorba de acest subiect).
Cartea lunii... de fapt, cărțile celor două luni
Sincer îmi e greu să aleg. Aș fi înclinat puțin și spre Îngeri și demoni, dar a fost cumva o certitudine. Nu mi-a produs vreo surpriză majoră. Așa că voi alege ultimul volum al seriei After, After Ever Happy – După ce am găsit fericirea. Da, știu nu e o capodoperă și deși stilul Annei Todd s-a îmbunătățit pe parcurs face niște repetiții enervante. Nu mă deranjează nici toxicitatea relației celor doi (o să scriu separat despre asta, promit!). Însă volumul ăsta m-a făcut de prea multe ori să țip prin casă: „Doamne, Tessa, ești o proastă!” și am martori la fazele astea, deci vorbesc cât se poate de serios. Deci why not?
Și, totuși, cum vorbim de două luni mai trebuie să aleg o carte! Iar alegerea mea este Digital Body Languange – are un subiect de actualitate și important (cred sincer că ar trebui predat la școală), e scrisă într-un mod citibil. Vă va fi utilă tuturor dacă vă încumetați să o citiți.
Dar, cam atât despre mine! Voi ce ați mai citit? Ce citiți acum?
♥ D.
foto: Pexels (pentru cover) & arhiva personală
10 Comments
Bravo! Eu inca nu am reusit sa termin cartea inceputa in primele zile ale lui februarie… :))
Stai liniștită, și eu am luni în care nu citesc mare lucru…
Din lista aceasta am citit-o numai pe prima, acum multi ani. Mi-a placut, am citit si Codul lui Da Vinci, apoi m-am oprit. Sunt faine cartile, dar genul acesta cu conspiratii nu ma prinde foarte mult. In februarie am citit mai putin, dar in martie am mai recuperat un pic, am avut parte de multe lecturi satisfacatoare. Ca de obicei, impresiile le gasesti fie pe blogul meu, fie pe Delicatese literare, iar eu am grija sa fac spam cu articolele pe Straduta Dianei. 😉
În primul rând: tu nu spamezi niciodată! În al doilea: mie mi se pare imposibil să citești doar un gen, oricât te prinde, devine obositor și cam plictisitor după ce începi să prinzi pattern-ul, deci nici eu nu cred că voi citi chiat toată seria. În al treila: sunt la curent cu lecturile tale, always!
Interesanta asta cu digital body language, este intr-adevar un subiect actual. Numele autoarei mi-a amintit cu drag de cursurile din facultate 🙂
Chiar e foarte interesantă, îți recomand și cursul pe care ea îl susține pe LinkedIn Learning, e tare fain!
Din cărțile enumerate mai sus cel mai mult mi-a atras atenția cartea digital body language, pare o carte cu multe informații valoroase. Și cea despre branduri și povești sună interesant, le voi lua pe ambele în calcul. Cu cititul am lăsat-o mai moale în ultima vreme, n-am mai dat peste vreo carte care să-mi dea lumea despre cap. Iar acum citesc războiul poveștilor și povești despre nebunia obșinuită, de bukowski.
Eram sigură că vei spune de ceea ce vei spune cu privire la cele două cărți, chiar cred că ți se potrivesc! Și, nu te îngrijora: vine ea și cartea care să te dea pe spate!
Încep să-mi cunoști gusturile, Diana. Mă pregătesc pentru recomandări din ce în ce mai bune din partea ta. După ce am citit Mario Puzo, greu de crezut că voi mai da peste cărți care să-mi dea peste cap universul, dar cine știe, speranța moare ultima.
Eh, never say never, nu știi?