Toate Dianele care am fost. Diana care sunt acum

Când eram mică, eram toată zgomot. Vorbeam chiar și cu fundul, mă rog, alt cuvânt (știți voi care), așa spunea mamaie. Aveam un milion de idei și vise. Lumea mea părea mică, dar imensă, iar granițele ei erau delimitate cu rujul acela verde care se preschimba în roz.

Diana cea mică avea un regat întreg la picioarele ei, dar abia aștepta să crească. Dintre toate visele ei, cel mai mare era să fie o domnișoară și să poarte tocuri. Da, avea aspirații înalte. Ori poare în sinea ei mică știa că are suficient timp să-și traseze direcția.

Apoi, în drumul ei au apărut unii care au încercat să-i ciuntească lumina, speranța. Și pentru ce? Pentru că era diferită de ei, pentru că prefera să citească și nu știa ce înseamnă cuvântul acela urât care începe cu m și se termină cu e. Pentru că avea acnee. Însă vremurile acelea s-au evaporat rapid, iar acea Diana de la jumătatea dintre copilărie și adolescența adevărată, râde în sinea mea cu un pic de malițiozitate (recunosc) căci ea a reușit să se ridice peste toate și toți.

Diana din adolescență și cea de la începutul anilor ei ’20 era o furtună de sentimente, de contradicții. A avut inima julită nu o dată, ci de mai multe. Și totuși, demnă de numele ei, de zeiță a vânătorii, a izbutit mereu. A ieșit mereu mai puternică, mai înțeleaptă, mai zdravănă. Dar, în acest proces și-a ridicat și ziduri tot mai mari – o fortăreață impenetrabilă, nu doar un grătar la ușa sufletului ei așa cum citise ea în Iona și-a pus.

Acum, azi când ating borna 32, sunt deja de ceva timp o altă Diană. A patra. Versiunea asta a mea a învățat deja să mai privească dincolo de ziduri și să lase în suflet doar pe acei oameni care merită. Diana care sunt acum iubește cu toată puterea ei. A primit chiar înzecit pe lângă visele ei. E tot o luptătoare și inima ei e toată un zvâc, dar toate au un scop… unul pe care ea mereu îl atinge. Diana care sunt acum e cea mai bună versiune a mea, suma tuturor celor ce am fost înainte!