Viața după burnout. 5 practici care mă ajută să nu deraiez

viața după burnout

Cuprins

Articolul acesta vede lumina interneților într-o zi de vineri în care miroase tot mai pregnant a vacanță. Asta nu doar pentru că se apropie weekend-ul ci pentru că vara e atât de aproape încât deja simt foșnetul valurilor. Ahhhh, încă puțin! Încă puțin și sunt acolo! Va fi prima vară după multe altele când simt că voi pleca în concediu absolut împăcată, fără grija de a fi lăsat ceva neterminat.

Am învățat că oricât de mult mi-ar plăcea, munca mea nu e viața mea. Sigur, acum îmi și place ceea ce fac. Înainte… nu doar că nu mă regăseam, dar puteam fi cu succes subiectul oricărui studiu clinic despre burnout. Încăpățânată și mândră din fire, am țintit mereu sus, indiferent de domeniu. Pentru mine nu exista altceva decât excelent. Doar că asta a venit la pachet cu stres, ieșiri nervoase, oboseală cronică, o senzație constantă de neîmplinire, slăbiciune fizică. Cel puțin pentru mine așa a fost.

În clipa în care am realizat că mă auto-sabotez și am decis să pun stop, am început un adevărat drum spre vindecare. Acum, la aproape un an de la acea decizie care a dus spre o mare schimbare în viața mea, am decis să scriu despre viața după burnout. De ce? Pentru că ea există. Pentru că munca e un drog căruia îi e greu să-i reziști odată ce i-ai prins gustul. (Știu, pare greu de crezut, dar suntem destui workaholici pe lumea asta.)

viața după burnout

Tot corporatistă, tot setată pe excelență, dar...

Așa cum cei care mă citiți regulat știți, tot corporatistă am rămas. Cumva, viața asta mi se potrivește. Da, e ca un roller-coaster doar că e mai puțin palpitantă. Însă mi se pare că sunt OK în mediul acesta.

Da, e fain să fii freelancer, să lucrezi de unde vrei tu, la ce ore vrei tu. Însă mie nu îmi place să alerg după proiecte, iar hârțogăria și procesele învechite din România îmi taie orice chef de a deveni PFA ori de a-mi face un SRL. În plus, am norocul de a lucra într-o companie în care încă dinainte de pandemie aveam posibilitatea de a lucra în sistem hibrid, deci nu sunt chiar atât de legată de birou pe cât ați crede.

Bine, poate veți spune că măcar am învățat ceva lecții din tot burnoutul. Răspunsul e da. Însă e un „da” nuanțat. Încă nu m-am oprit din a căuta să fiu tot mai performantă. Încă mă voluntariez pentru proiecte extra în cadrul departamentului.  Și uneori mai stau și peste program. Dar acum am grijă și de mine. A fost greu să aduc viața mea la un echilibru și nu vreau să-l stric pentru un performance review extrem de pozitiv care să vină la pachet cu toate simptomele de care m-am lecuit.

burnout atunci cand simti ca nu mai poti (1)

Viața după burnout: cum îmi mențin echilibrul?

Pentru a nu o ajunge iarăși în stare în care am fost din cauza setei mele de excelență, am adoptat cinci practici (așa cum spun și în titlu) care mă ajută cu adevărat. Nu sunt complicate, dar unele necesită ceva timp pentru a te obișnui cu ele. Nu sunt nici universal valabile, dar ele pot fi un bun punct de plecare.

Din categoria „organizatorice”

Înainte mă încărcam cu multe. Reușeam să-mi gestionez timpul, dar uneori aveam atât de multe de făcut încât ajungeam să fac multitasking. Asta nu e neapărat un lucru rău dacă ceea ce faci are sens și însemnătate pentru tine. Dar, înainte, multe dintre sarcinile care veneau în calea mea nici nu erau specifice meseriei, nici nu mă ajutau să cresc, erau doar niște lucruri pe care nimeni nu voia să le facă. (Așa, mulți colegi nici nu știau care era rolul meu adevărat în fostul departament.) Totuși, mă complăceam în situația asta pentru că primeam ceva aprecieri și, na, știți cum e când ești tânăr și vrei să te afirmi: le faci pe toate!

Acum știu, însă, că nu e nevoie să fii peste tot pentru a fi remarcat. Și așa ajungem la primul lucru de pe lista mea de best practices pentru viața de după burnout:

1. Aleg cu grijă proiectele în care să mă implic. Nu mă bag în nimic care să nu îmi placă, să nu mă reprezinte, care să nu îmi aducă o plus-valoare reală ori să mă învețe ceva.

Selectivitatea e o lecție pe care îmi doresc, sincer, să o fi învățat mai de mult. E important să știi când să spui da, când să spui nu, când să te arunci într-o acțiune și când să stai naibii în banca ta!

ime management viața după burnout

Selectivitatea a mai venit la pachet cu alte două lucruri. Primul este lecția priorizării. Sigur, la câte făceam, stăpâneam destul de bine diverse tehnici de time management. Practic, viața mea era un lung to do list în care, adesea, totul era prioritar. Acum, lucrurile stau diferit căci…

2. Cer un deadline pentru orice! Sigur, fiecare va spune că urgența lui e cea mai urgentă, că totul trebuia făcut ieri. Însă acum insist pentru a obține un termen limită real. Așa pot prioriza subiectele (și iarăși mai elimin dim multitasking).

Având termene reale, îmi pot organiza altfel munca. Da, încă mai am faimoasele mele liste. Dar, acum nu mai petrec timp pe un subiect până nu mai pot pentru că:

3. Îmi blochez intervale în care să lucrez pe un anumit subiect în agenda Outlook. Așa mă asigur că am timpul acela blocat și nu mă pot trezi cu vreo ședință. Am grijă ca timpul alocat să nu depășească o oră, totuși, și îmi aloc și intervale în care să iau pauză. Nu am terminat ceva: îmi blochez un nou interval, dar după o pauză!

viața după burnout

Cei doi R

Ultimele două lucruri de pe lista mea, pot fi rezumate la… doi „r”. Veți vedea de ce, promit.

Era o vreme când mă uita Doamne-doamne prin birou. Plecam ultima. Ori aveam zile libere legale sau de concediu în care mă conectam pentru câte ceva. Așa e când lucrezi „la internațional”. Nu mereu te vei plia pe programul celor cu care lucrezi. Și, totuși…

4. Timpul meu e prețios. Așa că aleg cu grijă la ce meetings dau accept. Și acesta e primul meu „r”: reuniuni după program? Doar dacă arde ceva.

Serios acum. Nimeni și nimic nu e mai important decât timpul petrecut cu tine și cu familia ta. Înainte de a lucra în Renault, lucram pentru o altă firmă, mai mică unde aveam obligația de a fi mereu conectată. Aveam trecut chiar și în fișa postului că trebuie să răspund la e-mailuri sau la telefon în maxim o oră, inclusiv în timpul liber. Așa am ajuns să fiu pe plajă și, în același timp, să rezolv chestii legate de job. Și nu, nu eram într-o firmă care să permită lucrul remote.

Pe lângă asta, cum spuneam mai sus, am ajuns să acord mai multă importanță pauzelor pe care înainte le neglijam. Acel me time, timpul personal, nu trebuie să fie un lux!

5. Rutina mea s-a schimbat radical! Am înțeles că nu sunt Wonder Woman, iar mintea mea nu funcționează pe bază de inteligență artificială. Relaxarea e crucială!

viața după burnout

În loc de încheiere

Și iată că am ajuns la finalul articolului. La aproape un an după cel mai oribil episod de epuizare cronică din toate punctele de vedere pe care l-am avut vreodată, pot spune că da, viața după burnout există! Și e tare frumos să trăiești așa: în echilibru! E fain să nu te mai gândești totul timpul la ce ai de făcut, să-ți acorzi timp pentru tine și doar pentru tine!

Cum spuneam, la mine aceste cinci practici mă ajută enorm să nu alunec iarăși pe acea pantă căci nu e distractiv deloc, nu e vreun derdeluș.

Sunt curioasă voi cum încercați să mențineți balanța, cum ați învins burnoutul sau cum vă luptați cu el?

D.

foto: Canva Pro

Sharing is caring:

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!


Loading
© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: