Începe SuperBlog 2022. Ești pregătit de storytelling?

superblog 2022

Cuprins

S-a mai dus o vară. Știți cum mi-am dat seama? Nu din schimbarea bruscă a vremii. Nici de forfota din magazine generată de începutul școlii. Mi-am dat seama de asta din faptul că s-a dat startul înscrierilor la a 25-a ediție de SuperBlog.

Mă cam mănâncă degetele să mă înscriu pentru cele cinci probe la care am dreptul să particip în calitate de deținător al trofeului. Însă nu voi face asta. Am alte lucruri în plan pentru toamna asta (a se citi „nuntă”) și dacă se întâmplă ca fix în acea perioadă să apară o probă care să mi se pară super faină? Mai bine stau în banca de blogger partener pe care am ocupat-o în primăvara aceasta.

Totuși, asta nu mă va opri să împărtășesc cu voi câte ceva din „înțelepciunea” dobândită pe parcursul celor șase participări integrale (dintre care în 2019 am ocupat locul 3, în 2020 am ocupat locul 2, la spring-ul din 2021 am ocupat tot locul 2, iar la ediția de toamnă din 2021 locul 1). Așa că, iată ce am de spus la început de SuperBlog 2022, o ediție ce promite a fi marcată de storytelling.

superblog 2022

Înainte de toate: ce e SuperBlog și de ce îl recomand?

Dacă tot ce am scris mai sus pare o necunoscută, iată și puțin context:

Desigur, mai sunt și alte aspecte de luat în considerare, pe acestea le puteți descoperi în regulament. Eu una vă recomand să participați la concurs pentru că e o oportunitate bună de a învăța despre content marketing, elemente de SEO aplicabile în redactarea de conținut. E și o oportunitate bună de a vă construi un portofoliu de articole și de a experimenta diverse stiluri. 

Dar, dincolo de toate acestea, veți învăța să fiți mai organizați: ediția aceasta probele vor apărea în zilele de marți, joi și sâmbătă începând cu 1 octombrie. Pentru redactarea lor veți avea la dispoziție șapte zile, desigur, dacă o probă nu vă atrage puteți să spuneți pas. Însă dacă vreți să vă clasați cât mai sus pe podium cel mai bine este să participați la toate și la timp (se acordă penalizări pentru depășirea deadline-ului).

storytelling superblog

Storytelling la puterea SuperBlog 2022

Dacă v-am făcut curioși, ei bine, voi reveni acum la ceea ce am scris în primele paragrafe. Ediția 2022 a competiției va aduce în prim plan storytelling-ul. Ce înseamnă asta? Ai nevoie de un talent scriitoricesc aparte? Nu neapărat.

SuperBlog e un concurs în care creativitatea e la loc de cinste, dar nu e un concurs literar. Nu trebuie să fii următoarea mare revelație literară pe plan mondial, dar trebuie să ai ceva ingeniozitate.

Și atunci care e treaba cu storytelling? E vorba, de fapt, despre „povești” aplicate inteligent în marketing. E dovedit că publicul e mai ușor captat de povești și nu de texte seci, pur tehnice. Ei vor să vadă produsele / serviciile puse în context. O listare a unor caracteristici o pot găsi oriunde pe net. Practic, nu va trebui să scrii un roman, dar va trebui să ai imaginația pentru a introduce produsul despre care scrii într-o situație plauzibilă cu care publicul să se poate identifica ușor. Pare complicat, dar nu e. Sunt doar trei pași de urmat:

storytelling superblog

Eu și SuperBlog: cum m-a ajutat și ce îi sfătuiesc pe cei care vor să participe?

Dincolo de premiile câștigate de-a lungul competiției și dincolo de trofeu, SuperBlog m-a ajutat să-mi găsesc calea în blogging. Nu am scris mereu ca acum. Nu acordam importanță suficientă detaliilor. Toate astea le-am învățat în SuperBlog. Așa cum am învățat și cum să aplic SEO pe un text fără a-mi rezulta apoi un text ne-natural. Tot datorită acestei competiții am învățat să fiu organizată cu scrisul și să am constanță.

Și da, uneori îți consumă și nervii, dar la final, când tragi linie, experiența e mereu una din care ai de câștigat indiferent de locul pe care te poziționezi. Mie una participarea la concurs mi-a adus doar creștere și lucruri pozitive.

Ce îi sfătuiesc pe cei care se vor alinia la start din postura mea de ocupant al podiumului de patru ori consecutiv (dintre care ultima s-a sondat și cu trofeul)? Of, aș avea multe de spus, dar m-aș repeta cumva, așa că am pregătit un roundup de articole pe care le-am scris de-a lungul timpului. Sper să fie utile cuiva!

 

gala superblog 2021

Roundup: articolele mele utile pentru participanții la SuperBlog 2022

  1. 11 reguli de scriere – un articol în care am prezentat cele 11 reguli după care mă ghidez atunci când scriu. Regulile le-am extras fie din experiența de blogger (începând din anul de grație 2007), fie din diverse cărți și cursuri.
  2. 6 sfaturi pentru a scrie advertoriale de succes – aici nu doar am scris despre regulile de redactare ale unui advertorial, am explicat și ce este și nu este acesta, am vorbit pe larg despre storytelling și despre AIDA (un model folosit în marketing pentru a identifica etapele prin care trece o persoană în timpul procesului de cumpărare a unui produs sau serviciu, dar care poate fi folosit și în content marketing).
  3. În articolul de înscriere la Spring SuperBlog 2021 , am scris și despre cele mai frecvente cinci mituri legate de competiție. Acesta e obligatoriu pentru a nu vă crea așteptări false.
  4. În această primăvară am oferit câteva sfaturi foarte practice pentru participanți.
  5.  Poate cel mai important din această listă e articolul despre cele trei ingrediente din rețeta succesului meu în SuperBlog 2021: pasiune, concentrate și perseverență.

Cum te înscrii și ce să faci până începe SuperBlog?

Așa cum am spus, prima probă apare pe 1 octombrie, dar înscrierile sunt deschise deja. Prin urmare, oricine dorește și îndeplinește criteriile de eligibilitate menționate în regulament se poate înscrie completând acest formular. Ca de obicei, înscrierile rămân deschise pe parcursul competiției, dar cei care vor să fie finaliști ar trebui să se pregătească din timp.

Și, dacă tot am scris de pregătiri, iată trei lucruri pe care le pot face cei care țintesc trofeul:

Și asta ar fi tot, am trăncănit destul! Desigur, dacă mai are cineva întrebări, le primesc cu drag în comentarii ori în DM pe Facebook.

D.

foto: Canva Pro &  arhiva personală

Sharing is caring:

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!


Loading
© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: