Cuvântul anului 2023

cuvântul anului

La sfârșit de 2022, tot circula o vorbă prin Social Media conform căreia în perioada dintre Crăciun și Revelion nu ai habar ce zi e (cred că pe pagina Curierul am văzut asta). Ceva de genul, ați prins voi mesajul. Oricum, câtă dreptate are! Au fost zile în care m-am pierdut în scris. Zile în care mi-am permis să visez și să îmi fac planuri mărețe, ca toate planurile mele de altfel.

De câteva zile suntem în 2023. Primele două zile au fost, așa, mai leneșe. Apoi au venit zilele pe care nu le așteaptă nimeni, zilele întoarcerii la muncă. Mda, a trebuit să mă întorc în forță la realitatea mea de corporatistă by day, scriitoare by night. Însă mi-am propus ca moartă-coaptă, cum oi fi, să mă țin de planurile mele. După un 2022 în care am pus multe lucruri pe hold, îmi datorez asta… vă datorez asta!

... și totuși nu uit

Simt nevoia unei paranteze înainte de a merge mai departe! Da, am pus multe lucruri în stand by în 2022. Inclusiv romanul. Dar, am făcut asta pentru mine. Pentru că altfel ar fi fost prea mult, după cum vă spuneam pe final de an.

Cred cu tărie în importanța pauzelor. Nu mai sunt „workaholica” de odinioară, sunt doar visătoarea! Aceasta a fost cea mai importantă lecție a anului 2022: nu e neapărat să le faci pe toate, uneori e nevoie să te mai și oprești din goana ta după vise și realizări. Eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea și tu din a ta, acesta trebuie să ne fie gândul primordial. Iar când ceva ne consumă prea mult, nu se întâmplă nimic dacă mai luăm și o bine-meritată pauză.

Cu asta am pornit eu în noul an: cu gândul, dorința, intenția și tot ce se mai poate de a mă pune pe mine pe primul loc. Așa mi-am conturat eu intențiile pentru noul an și tot așa mi-am ales cuvântul care să îmi definească acest an.

Cuvântul meu pentru 2023

Și iată că în sfârșit am ajuns la subiectul acestui articol! Dacă sunteți mai vechi pe aici știți deja, iar dacă sunteți mai noi aflați acum că la începutul fiecărui an îmi aleg un cuvânt care să îmi definească acțiunile. Practic, un cuvânt-busolă! Fac asta din 2021 când am descoperit această practică la Cristina Oțel și pot spune că m-a ajutat și mi-a oferit claritate în ceea ce fac.

În 2021 am ales „evoluție” și pot spune că în acel an am crescut enorm. Mi-am luat inima în dinți și am aplicat pentru un post de specialist conținut digital (în aceeași companie în care lucram) și am fost acceptată! A fost o schimbare dorită și chiar mi-a adus doar lucruri pozitive! Am câștigat și trofeul SuperBlog. Acest lucru mi-a arătat că pot și că sunt pe drumul cel bun (chiar dacă o mai iau pe arătură uneori).

Anul trecut cuvântul a fost „concentrare”. Inițial voiam să mă concentrez pe acțiuni, dar, în cele din urmă, am ajuns să mă concentrez pe mine. A fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua!

Pentru 2023 mi-am ales un alt cuvânt, unul puternic și anume:

desăvârșire cuvântul anului 2023

Da, „desăvârșire” este cuvântul anului. De ce? Dintr-un motiv simplu: 2023 va fi anul în care voi înflori, anul în care voi fi cea mai bună versiune a mea! Toate acțiunile mele, fie că vorbim de sfera personală sau cea profesională ori de scris, vor fi în această direcție: creștere, perfecționare, îndeplinire și împlinire. Toate acestea înseamnă pentru mine „desăvârșire”.

Urmează un an cu lucruri foarte frumoase! Simt asta prin toți porii!

Abia aștept!

Voi v-ați ales cuvântul anului? Care este? De ce l-ați ales pe acesta dinte toate cuvintele? Dacă nu ați făcut asta deja, pe care l-ați alege?

D.

P.S.

2023 vine și cu schimbări! Una dintre ele este un newsletter prin care veți fi informați cu privire la noutățile de pe blog, dar veți avea acces și la conținut exclusiv. Dacă nu v-ați abonat încă o puteți face folosind formularul de mai jos! Pe mine mă va bucura tare mult!

foto: arhiva personală + Canva Pro

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021