Cuprins
În sfârșit a venit momentul să vă scriu despre romanul de debut al Monei Șimon, Locul unde mai trăia ziua. Recunosc, am întârziat un pic cu această pseudo-recenzie, dar, cum vă spuneam, am avut o perioadă un pic mai ciudată. Destinul, acest maestru al surprizelor, nu ne scapă din vedere nici măcar o clipă. Acum ai un curs drept al vieții, acum ești obligat să deviezi pe o rută complet necunoscută. Cumva, așa am simțit și esența din cartea Monei: imprevizibilul adesea crunt, adesea sublim al destinului.
Cum am citit Locul unde mai trăia ziua?
Deși am întârziat cu acest articol, nu am întârziat și cu lectura. Era și culmea la cât am așteptat cartea asta pe care o știu încă de când era în plin proces de creație. Mona mai împărtășise cu noi fragmente și știam deja că o să îmi miște ceva pe la coardele sufletești.
Nu mă așteptam însă la tot ce conține acest roman: viață brută, lipsită de farduri. Pe lângă asta, Locul unde mai trăia ziua, are și o structură interesantă. E ca o țesătură densă, bine-elaborată, în care episoade din viețile celor trei personaje principale (Elia, Ailina și Agnus) se întrepătrund lăsând pe ici-colo un loc și pentru o doză de imaginar.
Da, romanul are o structură inedită. Și nu trebuie să parcurgem prea mult din el pentru a înțelege că avem de a face cu o lectură diferită. Vedem asta încă de la început când, în loc de prolog, ne lovim de un epilog-confesiune care nu e nici el ce pare a fi. Nu, Mona Șimon, nu vine cu un roman polițist, dar e la fel de captivant. Eu nu l-am lăsat din mână și cred că niciun cititor nu poate face asta!
Cum am simțit Locul unde mai trăia ziua?
O carte e mai mult decât structură, decât detalii tehnice. E chiar mai mult decât o poveste, cel puțin pentru mine. Acesta e motivul pentru care rar intru în detalii de genul când scriu despre vreo carte. Prefer, în schimb, să vă spun cum am simțit eu acea carte. La urma urmei, în asta stă adevărata ei valoare: în ceea ce îi stârnește cititorului. Știu, poate sună un pic… sau un pic mai mult subiectiv, dar îmi susțin această părere până în pânzele albe. Locul unde mai trăia ziua e chiar una dintre cărțile care mă pot ajuta să-mi argumentez punctul de vedere căci e plină de simțământ și întrebări.
Romanul Monei m-a făcut să mă gândesc mult la viață și, mai ales, cum și cât merită ea trăită. Putem fi noi propriul nostru judecător care să decidă că aici ni s-a umplut paharul sau că ni s-a terminat perfuzia cu amărăciune? Cum îi afectează deciziile noastre pe cei din jur? Cât de mult să ne iubească încât să ne susțină în tot și cu ce preț? Al conștiinței?
Da, e un roman care te face să aluneci pe gânduri. Are o melancolie ce plutește printre cuvinte, dar nu spleenul acela apăsător, ci ceva rafinat, ceva ce doar un scriitor mare poate reuși. Iar Mona Șimon e un scriitor mare, am știut asta de când am descoperit-o acum ceva ani în blogosferă.
Cui recomand cartea?
Deși pare un roman elaborat, Locul unde mai trăia ziua e scris într-un limbaj accesibil, iar subiectul e pe cât de complex, pe atât de fascinant.
Eu aș zice că e o carte pentru oricine vrea să citească literatură de calitate însă nu e o carte pentru orice moment. Cum vă scriam în paragraful de mai sus, melancolia e prezentă la tot pasul. Deci poate ați vrea să țineți cont de asta. Eu una țin! De exemplu, am început Vara în care mama a avut ochii verzi de două ori pentru că prima dată nu am suportat atmosfera. Din acel moment am decis să nu mai citesc o carte doar pentru că am început-o dacă starea mea nu se potrivește cu a ei, e o combinație letală!
Revenind la romanul Monei, voi l-ați citit? Cum l-ați simțit? V-a plăcut?
♥ D.
P.S.
Dacă nu ați citit încă, dar v-am făcut curioși, să știți că Locul unde mai trăia ziua a apărut în cadrul Colecției Violet – colecția de literatură română contemporană a Editurii pentru Artă și Literatură.
9 Comments
Așteptam părerea ta despre roman și mă bucur că l-am simțit la fel. Viață pură, fără farduri, cu bune, cu rele, cu alegeri, nu neapărat bune sau rele, dar asumate.
Un roman în care viața te ie prin surprindere.
Îți mulțumesc foarte mult, Diana! Mă bucur enorm că ai simțit-o! Te îmbrățișez ❤️🤗
In general, cand citesc despre o carte imi place sa gasesc mai multe aspecte – o bucata de intriga, cate ceva despre personaje, despre tabloul general, dar si ce impact a avut cartea asupra cititorului. Nu cred ca pe vreun cititor il intereseaza analiza textului, asa cum ar face-o un critic literar, pe mine sigur nu. Intrucat am citit mai mutle pareri despre carte, si toate au subliniat importanta de a o citi la momentul potrivit, nu m-am grabit cu lectura ei, dar recunosc ca sunt foarte curioasa.
Mi-a plăcut mult de tot romanul Monei și m-a surprins, m-a bucurat și întristat în același timp, dar știi asta. Ai scris tare fain despre carte. Toate cele bune, Diana! 🤗❤️
Abia aștept să o citesc și eu! 💕 Nu voi mai întârzia mult momentul, deja am făcut o prea mult!
Am aşteptat-o şi eu cu nerăbdare şi emoţie şi am citit-o cu sufletul. E de iubit cartea asta.
Și eu o citesc acum, mă intrigă și mă atrage, mi-e ciudă că n-am destul timp s-o termin cât de repede aș vrea.
Da, e o carte deosebită tare ❤️
Salutare,
Sunt încântat să citesc recenzia ta captivantă asupra romanului „Locul unde mai trăia ziua” scris de Mona Șimon. Apreciez faptul că ai ales să împărtășești cu noi impresiile tale profunde despre această carte și să ne oferi o privire despre universul ei.
Într-adevăr, viața și destinul sunt subiecte care ne fascinează mereu, și pare că romanul acesta abordează aceste teme cu o sensibilitate remarcabilă. Faptul că ai subliniat imprevizibilitatea destinului și modul în care personajele principale se confruntă cu viața brută, fără farduri, mă face să cred că această carte aduce o perspectivă profundă și autentică asupra existenței umane.
Îmi place că ai menționat și structura inedită a romanului, care pătrunde în lumea personajelor prin interconectarea episoadelor din viețile lor. Așa cum ai descris, pare că autorul a creat o țesătură complexă în care realitatea și elementele imaginare se împletesc cu pricepere.
Recenzia ta m-a captivat și m-a făcut să simt că acest roman este cu adevărat special. Aprecierea ta pentru stilul și abilitățile Monei Șimon în a aduce la viață emoții și întrebări profunde în cititori este contagioasă.
În concluzie, articolul tău a amplificat curiozitatea mea pentru acest roman, iar felul în care ai abordat modul în care o carte te poate afecta emoțional și intelectual adaugă un plus de profunzime. Cred că voi fi atras să îi acord o șansă și să văd cum rezonează cu propriile mele stări și gânduri.
Toate cele bune,
Alin