Cuprins
E timpul să mai scriu și despre cărți. Știu, a trecut ceva timp însă cu tot caruselul de evenimente care a fost 2023, mă mir că am avut timp de lectură. Astăzi vorbim despre cei patru autori români contemporani pe care am apucat să îi citesc. E un număr mic față de alți ani, dar sper să-l cresc până în decembrie căci încă se scriu cărți de foarte bună calitate și la noi. (Însă am și o surpriză pentru voi la final.)
Nu mai lungesc introducerea prea mult, știți doar ce se spune în popor despre vorba lungă. Să începem în forță!
Povești scrise în palmă de Corina Oz0n
O admir nespus pe Corina Ozon, ca scriitor, dar mai ales ca om de comunicare – nu e ceva nou, dar simt nevoia să mă repet. Într-o țară în care nu prea se citește, ea e un exemplu de urmat pentru toți autorii români contemporani.
Unii poate vor pune succesul ei doar pe umerii seriei Amanții, un bestseller poate comercial pentru unii, dar pun pariu că mulți dintre ei au citit pe furiș măcar primul volum și le-a plăcut! Însă Corina e un adevărat cameleon al scrisului și, odată ce îi descoperi și celelalte scrieri, te convingi de asta. Un exemplu în acest sens e volumul de proză scurtă Povești scrise în palmă apărut la Editura pentru Artă și Literatură în cadrul Colecției Violet.
Intrându-și bine în rolul de hacker de sentimente, scriitoarea sparge codul iubirii arătând-o așa cum e ea: uneori sublimă, alteori infamă. Iubirea nu e niciodată simplă, iar în Povești scrise în palmă îi surprindem multe nuanțe atât în povestiri, cât și în pastilele lirice presărate printre ele. Iubirea e, până la urmă, punctul primordial al vieții, din ea își trage seva ființa umană. Despre asta e vorba aici: despre compoziția noastră.
În volumul C0rinei se împletesc supranaturalul cu realul – vorbim de povești până la urmă. Și cum altfel poate suporta omul asprimea vieții dacă nu printr-o supradoză de fantastic? Dar, dincolo de asta am apreciat gura de pragmatism pe care ne-o servește în aproape fiecare poveste: nicio iubire nu iese neșifonată din penelul ei, în lumea reală nu există perfecțiune nici măcar când vine vorba de ea.
Toamna este o ciornă rescrisă de Cosmisian
Atunci când mi se cer recomandări de autori români contemporani cu un stil aparte Cosmisian e primul nume care îmi vine în minte. Cu o scriitură total aparte, neoproza sa se distinge prin metafore iscusite și înclinarea spre natură. Însă cărțile sale vin mereu cu ceva ingenios, diferit de la una la cealaltă (asta în cazul în care v-ați gândit că se pricepe doar la presărat metafore și scris despre… păpădii). Toamna este o ciornă rescrisă, de pildă, e un volum în care proza și poezia își dau mâna formând un dans lent similar cu o cădere de frunze sau foi, în funcție de cum vrea cititorul să perceapă lectura.
Aici, autorul vrea să definească toamna în fel și chip scriind-o și rescriind-o invitând cititorul să o trăiască printre rânduri. În fapt Toamna este o ciornă rescrisă e o invitație la un exercițiu de meditație: dacă frunzele de pe pământ sunt pur și simplu semințe îngălbenite de soare, „ce ar fi primăvara fără căderea” lor toamna?
Al treilea anotimp e, pur și simplu, „Un anotimp Mamă” descris cu grijă și sensibilitate poetică bine-meritată. Pe scurt: vorbim de o lectură „de sezon”, tocmai bună de încălzit suflete prin metafore și sensibilitate.
Ce alți autori români contemporani am mai citit / mai citesc?
Deși am scris despre ele deja, simt că nu pot trece mai departe fără a menționa și două romane aparte:
- Regăsirea de Nicoleta Beraru – un volum cu parfum de dor despre două prietene care se regăsesc după ani și ani și schimbările produse în viețile lor. „Nu e vorba doar de regăsire în sensul de revedere, ci şi de o regăsirea a sinelui, de o aşezare în propria viaţă.” – avea să declare autoarea despre romanul apărut la editura Siono.
- Locul unde mai trăia ziua de Mona Șimon – un roman pe care l-am așteptat multă vreme și care nu m-a dezamăgit. O poveste cu o temă greu de digerat (nu o dezvălui pentru că ar fi spoiler) care pe mine una m-a făcut să reflectez mult la viață și la cum merită ea trăită. Oare omul are dreptul de a fi propriul său judecător și să decidă singur când se umple paharul, iar dacă răspunsul este da – cum vor reacționa cei din jur?
Acestea au fost cărțile citite, dar ard de nerăbdare să vă spun că acum citesc antologia S.I.M.T Calea Către Carte – Pe Muchie de Poveste. În ea apar câteva povești de-ale mele publicate cândva și pe Illusion’s Street, blogul meu literar care momentan e trecut pe privat. Dar, pe lângă ele am și un text foarte personal „apărut în premieră”. E un proiect tare drag care a ieșit extrem de fain pentru care le mulțumesc Monei Șimon și Mirelei-Carmen Stancu (M.C. Simon)!
Sper din suflet că veți descoperi și voi antologia, nu doar pentru mine, ci și pentru minunatele autoare care mă însoțesc între coperțile ei: Almona Țilea, Dana Alistar, Florina Popa-Dumșe, Oana Lambrache, Oana Pană, Lelia Iancu, Theodora-Raluca Păun și Ramona Badea! Cartea o găsiți, evident, pe site-ul editurii Quarto.
Și cam atât despre lecturile mele (pentru moment). Voi ce autori români contemporani ați mai citit? Sau poate aveți vreo recomandare să îmi faceți!
♥ D.
foto: cover: generat prin Imagen, foto de interior: arhiva personală
3 Comments
Am si eu cartea Corinei Ozon, cand voi avea dispozitia de povestiri o iau la citit, suna bine ce ai scris despre ea. I-am citit si pe ceilalti trei, pe Cosmisian si pe Nicoleta Beraru cu alte titluri decat cele scrise acolo, dar i-am recomandat la randul meu. Ca tot sunt cititor versatil. 🙂 <3
Felicitări pentru antologie! Mă bucur pentru tine!
Îți mulțumesc din suflet, Diana! Te îmbrățișez 🤗