Poate vi se pare ciudat că acest articol apare pe 16 și nu pe 14 sau 24. Deși nu am nimic împotriva sărbătoririi acestor zile, eu sunt ferm convinsă că fiecare zi e ziua iubirii. Până la urmă, iubirea nu are dată de expirare. Sunt unele care chiar dacă par stinse, le purtăm cu noi până la ultima suflare și dincolo de ea. Și nu mă refer neapărat la iubirea aceea romantică roz bonbon cu floricele. Există mai multe tipuri, iar azi vorbim despre iubirile mele sau, vorba cântecului, „dragostile mele toate”.
O istorie personală exprimată prin iubirile mele
Ne naștem, sau cel puțin așa ar trebui, iubind. Eu am avut noroc să fie așa. I-am iubit pe mami și pe tati încă dinainte să am habar ce e aia iubire. Ei m-au învățat să… fiu eu! M-au modelat de parcă aș fi fost lut și m-au scos Om. M-au învățat ce e bun și ce e rău. Mi-au citit povești noaptea și mi-au insuflat dragostea de cuvinte. M-au învățat că e important să răzbești pe cont propriu, să nu datorezi nimic nimănui chiar și într-o societate în care principiul PCR (pile cunoștințe relații) încă funcționează. Și astăzi pot spune cu mândrie că tot ce am făcut a fost prin munca mea, că singura persoană căreia îi datorez ceva sunt eu. Și e așa eliberator să poți face asta, chiar dacă meritocrația în țara asta e un subiect prea des luat în râs.
Pe sora mea am iubit-o din prima clipă. Nu suntem noi alea cu „suri” și pupici prin aer. Uneori ați zice că suntem precum apa și uleiul. Dar, suntem mereu acolo una pentru alta. Ne susținem. Ne înțelegem. Ne bucurăm una pentru alta. Ne mai contrazicem? Da. Însă ne trece prea repede să observăm.
Scriam mai sus de povești și cuvinte. Și o să insist un pic asupra lor căci n-aș fi eu fără ele. Am înțeles asta devreme din poveștile de noapte-bună, dar și din prea desele escaladări ale bibliotecii la vârsta la care literele erau doar muște pe o pagină. Încercam să îmi imaginez eu despre ce ar fi vorba acolo, să inventez povești în funcție de copertă, iar când le-am deslușit tainele nimic nu m-a mai oprit. Azi nu-mi văd viața fără scris și chiar am reușit să public câte ceva. Cuvintele fac parte din ADN-ul meu, sunt bine prinse pe o catenă.
Și prieteniile sunt tot iubiri. Desigur, de-a lungul anilor unele s-au evaporat (unele la care nici nu mă așteptam), iar altele au rezistat în ciuda anilor și kilometrilor. Oricum, mereu am crezut că e importantă calitatea, nu cantitatea, iar prietenele mele îmi sunt aproape ca niște surori pe care știu că pot conta oricând, oricât și viceversa. Sunt puțini oameni pentru care aș ieși la luptă, iar ele sunt pe listă.
La capitolul romantisme pot vorbi mult despre cum mi-am rănit de multe ori inima din cauza încăpățânării mele de a găsi perfecțiunea.Dar, știți ce-i culmea? Am găsit-o atunci când nu am mai căutat-o. A. a dus în viața mea fericirea și liniștea aceea de care aveam nevoie pentru a-mi domoli focul. Mi-a dat libertatea de a fi Eu și nu o așteptare ireală. Și, evident, mi-a dat și cea mai mare iubire posibilă – pe S.
Nu știi cât de mare e iubirea de mamă până ce nu devii la rândul tău mamă. Nu ai cum să cuprinzi cu mintea câtă iubire poți avea în sertarele inimii pentru omulețul cu ochi mari și privire parcă fixă cu care te trezești în brațe și-ți schimbă complet lumea. Nu ai cum să înțelegi că e posibil să nu dormi noaptea doar pentru că stai să te holbezi la fățuca mult prea drăguță și perfectă pe care nu știi cum naiba ai creat-o. Brusc, totul capătă un rost: toate bucuriile și toate suferințele prin care ai trecut converg într-un punct 0 în case se regăsește copilul tău. Universul tău interior are un nou soare. Toate astea le-am învățat eu de când sunt mămică și sunt conștientă că e abia începutul, că omulețul meu mai are atât de multe să mă învețe (nu doar eu pe ea).
Și pe mine mă... iubesc?
Am tot vorbit despre oameni și despre scris însă am omis ceva. Nu am scris despre mine. Iubirea de sine, în doze sănătoase, nu e narcisism. A te iubi e cel mai frumos cadou pe care ți-l poți face!
Toată lumea are defecte vizibile sau invizibile. Dar de ce trebuie să le permitem să se așeze precum un văl pe ochi? De ce să nu ne vedem și calitățile. Mi-a luat mult să înțeleg asta. Că dincolo de defecte am și calități. Că e OK să fii vulnerabil, dar să nu te lași îngropat de asta. Că oricum aș fi, sunt cea mai bună versiune care pot fi pentru mine și pentru cei dragi.
Dar voi cum stați cu iubirea?
♥ D.
foto: Unsplash & Arhiva personală
4 Comments
Mi-a plăcut mult ce și cum ai scris! Iubirea?! Imposibil de definit complet tocmai pentru că poți iubi orice, nu numai oameni…💖
Da, putem iubi orice ❤️
Multe forme poate lua iubirea asta şi-n multe feluri iubim. Învăţăm sau ne naştem cu ea, cred că nu am putea trăi fără iubire.
Da, nu văd o existență fără iubire. Ar fi fără sens, mult prea trist…