În naivitatea mea, înainte să nasc credeam că o să am timp de scris, că o să fac cumva… Dar, nu! Trebuie să rup fărâme de timp pentru asta.
Oh, parcă am mai spus asta cumva… Stați liniștiți, nu e încă un articol pe tema asta. Poate că am scris rar, dar nu vreau să vă plictisesc pe cei care mai sunteți pe aici! A trecut un an și un pic de „mămicie” și cred că în sfârșit am reușit să accept că nu pot planifica totul.
Da, a fost nevoie să apară minunea pe nume S. să apară în viața mea ca în sfârșit să accept imprevizibilul! Perfecțiunea e ceva ce nu se poate preda pentru că nu există – și ce bine e când accepți asta!
Continuând cu aceeași idee, sunt multe alte lucruri care nu se pot învăța de la alții. Ar fi peste putință: fiecare are o măsură proprie pentru ele.
Alte lucruri care nu se pot învăța de la alții:
- Nu ne poate învăța nimeni cum să iubim. Fiecare are un mod unic de a simți. Unii, între care și eu, trăim totul zvăpăiat, mai ales iubirea. Alții sunt mai liniștiți. Însă nici unii, nici alții nu iubim mai puțin.
- Mai nou, am învățat, că nu ne poate învăța nimeni să fim părinți. Cu toate resursele – familie, cărți, cursuri, specialiști. Fiecare copil e diferit. Dar, ce e cel mai greu e că trebuie să trăiești cu junghiul ăsta constant în inimă: „O fi bine, Doamne?”.
- Nu ne poate învăța nimeni cum să ne croim drumul prin viață. Sigur, putem primi indicații prețioase de la părinți, bunici, dascălii… Alegerile, însă, trebuie să le facem noi. Uneori vor fi mai bune, inspirate chiar, alteori vor fi deplorabile. Musai totuși să învățăm să ne îmbrățișăm reușitele și, mai ales, eșecurile. Recent am dat un interviu pentru Literatura pe tocuri în care am spus ceva în care cred cu tărie:
Toate deciziile mele - bune sau rele - m-au adus aici, datorită lor sunt cine sunt și am ceea ce am. [...] dacă aș schimba ceva, aș fi altă Diana.
Revenind...
Am ajuns într-un punct în care nu mai alerg după cai verzi pe pereți. Nimic nu mai e la locul lui, dar mi-e bine așa! Am zile în care mă copleșește totul, dar sunt mândră de femeia care am de devenit.
Poate pare uimitor, mulți știți deja cât am alergat ca nebuna după perfecțiune. Însă această Diana nu mai face asta. Îmi îmbrățișez imperfecțiunile, temerile și merg prin viață cu mintea și inima deschisă pentru a primi toate lecțiile de care am nevoie pentru a evolua. Mai greșesc, e drept! Încă mai am de învățat, în special când vine vorba de lucrurile despre care am scris aici, dar cred că așa e viața: o lecție continuă.
Cum spuneam mai la început, a fost nevoie să apară S. să pot ajunge aici, să accept că nu pot controla tot și că nu mă voi opri din a crește. Așa cum scria o altă Diana, „ne reinventăm numai când viața are o miză suficient de mare.” Da, pot spune că m-am reinventat. Sunt versiunea 2024 a mea și nu mă voi opri aici. Voi învăța încontinuu, pe propria piele, cum să iubesc, voi crește ca părinte alături de S., voi avea succese și voi greși.
Acesta e farmecul vieții!
♥ D.
foto: Arhiva personală & Pexels
8 Comments
Nici nu trebuie să fii perfectă. Trebuie să fii și atât. Toți suntem un summum de imperfecțiuni. Poate că nu ești mama perfectă pentru mulți, dar ești mama perfectă pentru minunea ta și singură pe care o are. Și se vede pe fețișoara ei ce mămică minunată are.
Mulțumesc, Almona! Te îmbrățișez 🤗
Când ești părinte, simți permanent că nu poți face totul pentru copilul/copiii tăi. Da, primim sfaturi, ascultăm „pățaniile”altora, citim, dar nimic nu se potrivește!
Am spus de prea multe ori poate că educația copiilor este ca o poiană, minunată, înconjurată de păduri dese. Din loc în loc se deschid cărări care duc undeva. Unele vor da într-o lume normală, iar altele vor deveni prăpăstii. Care e cărarea bună?! Vei afla târziu de tot dacă ți-ai îndrumat copiii pe cărarea bună. Iar când afli, nu mai poți schimba nimic.
Personal, nu am dat greș. Băieții mei au recunoscut de multe ori că „generalul mama” a dat ordine dure, dar care i-au transformat în oameni adevărați. Îți doresc să reușești să dai „ordinele” cele mai potrivite pentru fetița ta!
Mulțumesc, Aura mea! Cineva mi-a spus că e teribil de greu și teribil de frumos în același timp și chiar așa e. Cumva, cred că noi, mamele ne găsim nu știu din ce și de unde forța pentru a continua no matter what. Sunt convinsă că ești o mamă formidabilă 🤗
Am o relație fantastică cu băieții mei. Fac anumite lucruri și eu întreb, iar ei răspund așa „am avut profesor bun. De la tine am învățat asta sau asta…” Acum probabil sunt, dar am fost dură rău de tot. Asta nu înseamnă că nu au simțit dragostea mea. Știi, Diana, abia acum vorbim despre cum eram eu ca mamă. E măgulitor când propriul copil nu are ce-ți reproșa…
Pot băga mâna în foc că ești o mamă formidabilă 🤗
Ma bucur tare si te felicit pentru nouă versiune 🎈🫶❤️ Rezonez tare cu ce ai spus, ca nimeni nu ne poate gasi drumul in viata in locul nostru si nimeni nu ne poate invata cum sa fim parinti pentru copiii nostri – trebuie sa ne dam seama singuri. Si asta e pur si simplu magic 🥰✨️
Mulțumesc, Ralu ❤️