Etichetă: cărți

Cărțile lui 2019

Cărțile lui 2019

Feeria Crăciunului începe să se dizolve în eter precum zahărul în ceai. Însă mai avem un hop festiv și abia apoi îi spunem „pa-pa” lui 2019. E vreme de bilanțuri, deci! Astfel că revin din micro-vacanța blogosferică prilejuită de cele două zile de sărbătoare cu un bilanț livresc. Spre deosebire de alți ani, m-am hotărât ca anul acesta să nu mai fac vreun top. Nu sunt critic și nici nu vreau să fiu, deci nu știu ce rost are să notez eu cărțile. Ele se împart, oricum, în două: cele care mi-au plăcut și cele care nu. Se poate ceva mai subiectiv de-atât? Nu cred. Prin urmare, am demontat complet ideea de top și-am pus-o în podul gândurilor, la naftalină.

De unde îmi cumpăr cărți?

De unde îmi cumpăr cărți?

Nu știu voi cum sunteți, dar eu nu am niciodată nici suficienți pantofi, nici suficiente cărți. Partea bizară e că de la…

Dileme de cititoare modernă

Dileme de cititoare modernă

Viața de cititor e cumva idealizată. Parcă prea ne văd toți stând într-un locșor comod cu o carte și o băutură aburindă…

Cărțile copilăriei mele

Cărțile copilăriei mele

A fost odată ca niciodată, într-un orășel mic în care oamenii mari erau ocupați să facă mașini-mașini, o fetiță care adora cărțile…