Piatră de hotar – reflexii la final de lectură

Citesc blogul Monicăi Tonea, autoarea volumului Piatră de hotar, din vremuri imemoriale. Poate din acest motiv m-am bucurat în momentul în care am aflat că va publica o carte. Și cum să nu-ți vină să zâmbești când unul din bloggerii pe care-i admiri nu doar pentru scriitură, ci și pentru toate celelalte atribute pe care le poți alătura numelui lor, reușesc ceva atât de frumos?

Sigur, cei care nu o știau dinainte, vor spune că-i încă o bloggeriță cu ifose de scriitoare și-atât. Premisa asta e total greșită! Monica Tonea se numără printre puținii oameni din blogosferă care scriu bine! Însă de asta vă puteți convinge doar citindu-i poveștile!

Prezentare generală

Piatră de hotar a fost lansată în cadrul Târgului de carte și muzică Libris din luna martie a acestui an. Ca o dovadă a calității scriiturii, cartea se află deja la al doilea tiraj. Primul a fost epuizat fix atunci când voiam eu să comand cartea. Noroc că au refăcut rapid stocul!

Volumul este compus din două părți: Povestiri și Reflexii. În prima parte vom găsi nuvele ce au ca punct comun iubirea. Găsim aici iubiri pierdute, iubiri la care protagoniștii lor nu pot renunța, năluci ce răpesc orice gând se îndepărtează de la ele. Poveștile Monicăi ne poartă prin diverse ipostaze ale iubirii și ale vieții. De asemenea, ele ne duc și prin toate colțurile lumii – din Brazilia în România cu escală la Dubai. Nu se putea altfel, cea care le-a creat este și o călătoare desăvârșită, nu doar o povestitoare.

În Reflexii, în schimb, scrierile capătă un caracter mai personal. Aici parcă autoarea își face o disecție a sufletului ce lasă cititorul cutremurat: cu siguranță și el se va regăsi acolo.

Ce au în comun cele două părți ce compun Piatră de hotar? Faptul că ambele reprezintă radiografii sufletești.

O radiografie a scriiturii

Monica Tonea scrie cu eleganță și dedicare. Era imposibil să nu publice cândva. Cumva anticipam asta, dar am fost surprinsă într-un mod mai mult decât plăcut. De la scrieri, la concept tehnic – totul e superb la cartea ei.

Nimic nu e lăsat la întâmplare, iar asta o vezi încă din titlu. Volumul acesta marchează trecerea ei definitivă în lumea scriitorilor, acolo unde-i e locul.

Însă titlul m-a mai dus cu gândul și la altceva, nu doar la hotar. M-am gândit la sculptura lui Brâncuși intitulată la fel, Piatră de hotar. Și, gândindu-mă bine, e o analogie destul de pertinentă. Brâncuși și-a imortalizat iubirea de frumos, de lume, sculptând în calcar. Monica sculptează și ea, dar în cuvinte.

Cui recomand Piatră de hotar?

Știu că mulți ocolesc proza scurtă. În cazul unui roman, e mai ușor să creezi conexiuni cu personajele. În cazul povestirilor, totul e condensat. Aceasta este una din provocările cele mai dificile ale unui scriitor: trebuie să-și facă cititorul să rezoneze cu personajele sale, să rămână cu un jind când povestea se încheie. Monica reușește asta din plin, încă de la prima poveste – Acastanhada (preferata mea, de altfel).

Ar trebui, poate, să vă povestesc mai multe. Să vă scriu o recenzie în adevăratul sens al cuvântului. Însă Piatră de hotar e una din cărțile acelea care se simt și care se trăiesc asezonat cu-n ritm și versuri de Lambada în minte. Nu știu de ce, dar piesa asta mi-a venit în minte citind: e veselă, tristă, nostalgică – toate în același timp, la fel ca această carte. Mai mult și mai bine decât aceste reflexii nu vă pot scrie.

Și ce altceva mai pot eu să fac? Pot să vă recomand tuturor să citiți Piatră de hotar. E imposibil să nu rezonați cu poveștile cuprinse în paginile ei.

Nu uitați să vă abonați la blog până duminică pentru a putea câștiga un premiu! Mâine, pe Facebook, o să vă dezvălui ce puteți câștiga. Așa că fiți cu ochii pe pagină!