Vara în care mama a avut ochii verzi

Trebuie să încep acest articol cu o mărturisire. Nu am fost interesată de cărțile Tatianei Țîbuleac până anul acesta când am aflat că a obținut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură pentru romanul Grădina de sticlă. De ce am făcut asta? Citind despre cărțile ei mi se părea că sunt (puțin) prea dezolante, genul acela de cărți care îți induc o stare pe care eu nu mi-o doream. Eh, dar când am aflat despre premiu am devenit totuși curioasă. Așa că am comandat atât cartea premiată, cât și Vara în care mama a avut ochii verzi. Am început lectura cumva în ordine cronologică – adică cu cel de-al doilea roman menționat.

Vara în care mama a avut ochii verzi poate fi catalogat ușor drept un bestseller. De la apariția sa din 2017 și până acum au fost vândute deja peste 10.000 de exemplare. De asemenea, a fost tradus în franceză (2018) și în spaniolă (2019). Cumva surprinzător, nu? Chiar te face să te întrebi cum de are atâta notorietate! Asta mai ales în contextul în care piața autohtonă de carte e cum e, iar succesul pare să fie atins doar de frivolități (categorie în care nu putem încadra acest roman).

Despre scriitură

Nu cred că poți începe să vorbești despre acest roman fără a menționa mai întâi câte ceva despre scriitură. Tatiana Țîbuleac ne surprinde cu o scriitură hipnotică – un roman ce ar trebui să fie epic, dar are mult liric în el. Abundă de metafore, epitete și comparații surpinzătoare – poate ciudate sau prea multe pentru unii, dar perfect logice ținând cont că naratorul este un pictor cu ceva dereglaje psihice (ajungem imediat și la partea aceasta).

Nici măcar cursul povestirii nu e lin. Avem de-a face cu mai multe salturi prezent-trecut. Citirea acestui roman este un soi de asamblare a unui puzzle cu multe piese. O lectură provocatoare și satisfăcătoare din punct de vedere al artei scriitoricești.

Însă de departe cele mai frumoase părți ale acestei cărți sunt frazele ce descriu ochii mamei naratorului. Presărate cumva strategic, ajunsesem efectiv să le vânez datorită frumuseții lor.

Despre ce e vorba în Vara în care mama a avut ochii verzi?

În fine, am ajuns și la partea în care vă povestesc despre ce e vorba în carte. Ajuns acum un pictor, Aleksy rememorează ultima vară petrecută alături de mama sa. Dacă la început adolescentul cu tulburări psihice își detestă mama, pe parcursul romanului acesta ajunge să o adore precum o icoană. Adică fix genul acela de subiect menit să te zguduie precum un cutremur de 9 pe scara Richter.

Așa cum am mai spus, pe alocuri, povestea face o săritură de tip fast-forward în viitor, dar apoi e derulată înapoi în trecut. Astfel, privim cumva ca printr-un glob de cristal și descoperim deznodământul cărții – și nu mă refer doar la cel aștepta, adică moartea mamei ci și viitorul lui Aleksy și a primei sale iubiri – Moira.

Tot prin aceste salturi să îi deslușim mai bine personalitatea tulburată. Dar chiar și așa mie mi-a fost tare greu să-l pătrund, să ajung să-l am la suflet. Tatiana Țîbuleac scrie sublim, dar în același timp, mi s-a părut că pe alocuri romanul e puțin rigid (și când spun pe alocuri mă refer la Aleksy). Dar asta poate fi de înțeles dacă nu scăpăm din vedere faptul că romanul e construit sub forma unor testimoniale pe care Aleksy le scrie pentru psihiatrul său, nu a unei narațiuni ample.

Cum am citit Vara în care mama a avut ochii verzi?

Deși e un roman de dimensiuni reduse, l-am citit cu greu. Nici nu am vrut să-l iau cu mine în vacanță. Subiectul e unul mult prea dureros și, cel puțin eu consider că, astfel de lecturi trebuie citite în liniște.

Și totuși m-am înșelat. Am tot așteptat și crezut până în ultima clipă că voi ajunge cumva să simt mai mult decât admirație pentru stilul în care e scrisă povestea, că voi empatiza cu Aleksy sau cu orice alt personaj. Nu am reușit. Sau poate am avut eu așteptări prea mari. Am crezut că va fi o carte la care voi plânge, dar nu a fost așa. Este, fără îndoială, un roman bun, scris într-un mod excepțional. Dar, după mine, îi mai trebuia puțin „ceva”.

Când începi o carte cu așteptări ești uneori deziluzionat. Eu am fost deziluzionată parțial de Vara în care mama a avut ochii verzi. Ce a salvat-o a fost stilul Tatianei Țîbuleac și acele descrieri uluitoare ale ochilor mamei. Personajele puteau mai mult. Deși e un roman introspectiv, tot nu reușești să ajungi la sufletele lor. Acesta e „ceva”-ul pe care îl așteptam.

Concluzii

În rest, numai de bine. Pe Goodreads am notat cartea cu 5 stele, dar cumva simt că nu e „nota” corectă. Cel puțin nu în cazul meu. Dacă era posibil, i-aș fi dat un 4,5. Cam de atât mi s-a părut mie. Cititul e ceva subiectiv, până la urmă.

Sunt curioasă cum mi se va părea Grădina de sticlă atunci când îi va veni rândul. Pentru moment simt nevoia să fac o pauză de la Tatiana Țîbuleac.

Voi ați citit Vara în care mama a avut ochii verzi? Cum vi s-a părut? Ați avut așteptări de la ea?