The Talks: Nu-i nimic în neregulă cu tine

TED-ul de săptămâna aceasta nu are, la prima vedere, legătură cu creativitatea. Însă, văzând revelațiile din comentariile voastre de săptămâna trecută, cred că ne e necesar. De ce spun asta? Pentru că ne permite să ne punem o întrebare extrem de importantă: „și dacă nu e nimic în neregulă cu tine?”.

Înainte de a împărtăși cu voi discursul, țin să vă spun și cum am dat de el. Pe grupul de Facebook dedicat competiției SuperBlog, am aflat că juriul probei Answear este dispus să ne dea feedback. (Un juriu care face asta e aur curat în această competiție.) Eram mulțumită de notă, nu mă înțelegeți greșit! Însă voiam să știu ce puteam face mai bine. Știți doar: sunt perfecționistă până-n măduva oaselor… și-ncăpățânată (că, deh, ce să-i faci berbecului?). Nici nu am stat prea mult pe gânduri, mi-am înscris articolul direct. Feedback-ul a venit destul de repede și, pe lângă faptul că am înțeles unele lucruri, am mai primit ceva extrem de util TED-ul acesta (de care vă zic mai sus) susținut de Susan Henkels.

Nu o să intru prea mult în detalii legate de discursul psihoterapeutului american. O să vă spun totuși un lucru: chiar m-a pus pe gânduri. Când eram în generală eram mai singura care învăța dintr-o clasă mai… rebelă să zicem (v-am mai scris despre asta, nu? Parcă în articolul despre bullying). Deși aveam cele mai mari note, eram catalogată drept „proastă” pentru că nu mă aliniam modului lor de a gândi. Aveam acnee (mamă, ce raritate, o adolescentă cu acnee, realizați?), deci eram urâtă (și cu nasul mare, evident!). În lumea mea erau doar cărți, în a lor nu era loc decât de „jmecherie” (așa credeau ei că se scrie). În fine, chestia asta mi-a atras niște etichete pe care chiar și eu am ajuns să mi le pun. De unele am scăpat. Cu unele, în schimb, cred că am rămas pe veci (cred).

Greutatea de a socializa cu persoanele necunoscute. Lipsa încrederii în sine. Acestea sunt morile mele de vânt. Însă toată chestia asta din generală m-a făcut cumva și mai tare, am un soi de scut care mă apară de vorbe acum. Cum zicea Marin Sorescu? „Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul.” Știți ce bine e așa? Tot de aici mi se trage și obsesia asta de a face mereu lucrurile bine, de a fi mereu the best. Asta poate fi un lucru bun, nu? Eh, asta dacă ai fi și mulțumit de ceea ce faci, da. Pffff, sunt o fire tare complicată, nu? Și nu-mi spuneți că nu știați asta deja!

Totuși, poate-ar trebui să învăț să nu-mi mai fac rău singură. Să nu mai fiu atât de exigentă. Să nu-mi mai caut singură nod în papură. Să dau tot cei mai bun în continuare, dar fără a mai da delete la absolut tot ce scriu și nu-mi convine 🙂 Ar trebui să fiu mulțumită de mine și fericită cu ceea ce sunt și ceea ce scriu! Și la fel și voi! Nu-i nimic în neregulă nici cu mine, nici cu voi! Și sigur, teoria e ușoară, dar cu muncă sigur ajungem departe.

Ah, și dacă mai are cineva nevoie, las și cântecul ăsta aici. Totodată în dedic și tuturor celor ce mi-au creat stigmatele (căutați în DEX), se știe!!!

Ca de obicei, aștept părerile voastre pe tema TED-ului propus, dar vreau să știu și cum stați voi cu încrederea în sine 🙂

Nu uitați să mă urmăriți și pe: