Povestea noastră a început cu ștampila electronică e-mark

Traficul bucureștean e groaznic! Uneori mi se pare că singurul lucru pe care Bucureștiul îl are în comun cu marile metropole ale lumii e aglomerația din trafic. E a treia oară în dimineața asta când opresc la același semafor! Domnul din fața mea începe să claxoneze nervos. Zgomotul acoperă glumele expirate ce ies din radio. De parcă gălăgia asta ar rezolva ceva! Întârzie și cu, și fără claxon. Și eu sunt nerăbdătoare, e drept, dar chiar am un motiv bun! Abia aștept să ajung la birou și să testez ștampila electronică e-mark! Eu l-am convins pe șeful să o cumpere după ce am văzut-o la standul celor de la Colop de la târgul Print&Sign. Doar că aglomerația asta nu se mai termină odată! Îmi vine să mă dau jos și să o iau la goană printre mașini. Ce contează că sunt pe tocuri?

Ne mișcăm! În sfârșit! Însă după nici douăzeci de metri, trece tramvaiul. Domnul din fața mea cred că inventează înjurături noi. Gata, a trecut! La naiba, alt semafor în față!

Mintea-mi zburdă din nou la e-mark. Mi s-a părut un gadget tare fain, mai ales că poate fi utilizat pe o grămadă de texturi, iar șabloanele pot fi schimbate ușor cu ajutorul unei aplicații gratuite. Cum vin sărbătorile, putem realiza mult mai simplu (și poate un pic mai ieftin) niște materiale promoționale pentru partenerii noștri. Plus că poate fi folosit și pentru a marca data și ora mult mai simplu decât cu acea ștampilă clasică și greu de apăsat pe care o avem. Cred că toți colegii mei vor fi încântați de ștampila electronică!

În sfârșit la birou

După încă vreo trei semafoare, ajung, în sfârșit, la birou. Le salut în grabă pe fetele de la recepție. Însă când ajung la lift, ce să vezi? Era stricat. Tocurile de doisprezece și cele cinci etaje de urcat nu prea se împacă, dar nu văd altă soluție.

Intru în birou gâfâind și cu tălpile pulsând să-mi iasă din pantofi. Colegii care ajunseseră deja erau deja prinși în munca lor. Mă îndreptat către biroul meu. Totul pare normal însă, când să mă așez, observ că cineva nu doar că folosise e-mark-ul, dar îmi și lăsase un semn al trecerii sale pe-acolo sub forma unui bilețel marcat cu ajutorul ștampilei electronice.

Odiseea bilețelelor „scrise” cu ștampila electronică

Treaba cu bilețele s-a repetat în fiecare zi. Doar mesajul era de fiecare dată altul. „Admiratorul secret”, cum îl numisem, reușea cumva să învingă haosul traficului bucureștean, să schimbe rapid amprenta e-mark-ului și să printeze mesajul zilei. Apoi aștepta undeva, ascuns la biroul lui, cu privirea în ecran, sosirea mea. Într-o zi mi-a lăsat niște versuri din Nichita Stănescu, poetul meu preferat. În alta, mi-a lăsat un QR Code ce m-a dus către piesa mea preferată – Stereo Hearts de la Gym Class Heroes și Adam Levine. De o lună țin tot așa. Parcă sunt Dana din Liceenii!

-Azi ce ai primit? Mă întreabă Anda, colega mea de birou.

-Un logo cu o floricică roz. Uite!

-Vai, ce drăguț! Dar oare cine să fie? Matei, tipul de la IT?

-Hmmmm, nu! Nu cred E mult prea serios.

-Da, dar trebuie să fie cineva care să fi știut că șeful va cumpăra o ștampilă electronică! Nu am fost mulți care au știut: tu, eu, nea Mircea, Angi și Matei. Şi, între noi fie vorba, nu ești genul lui nea Mircea. Ești o scovergă, cum spune dumnealui. Îmi spune ea râzând. De fapt, începem amândouă să râdem pe înfundate.

După ce ne calmăm, Anda are totuși o revelație! Era un singur mod de a afla! Sora ei locuia la vreo trei blocuri de birou, așa că și-a propus să rămână la ea peste noapte și mâine dimineață să sosească prima la birou pentru a vedea ce se întâmplă.

Curând, identitatea misteriosului meu admirator avea să fie dezvăluită!

Cum am prins făptașul?

-Am stat pitită sub birou vreo 15 minute. Apoi a intrat Angi care evident că m-a văzut. I-am spus că-mi pierdusem un cercel. Ea a început să râdă și mi-a spus că-i am pe amândoi acolo unde ar trebui să fie.

Anda ia o gură de cafea, iar eu reușesc cu greu să-mi stăpânesc râsul.

-Însă îți spun un lucru: bilețelul era deja acolo. Imediat ce am scăpat de Angi m-am dus la biroul tău și era deja pe tastatură. Apropo, unde ducea QR Code-ul de azi?

– Jennifer Lopez, Ain’t it funny.

-Să fie vreun mesaj, oare ne dejucase planul?

-Nu știu, dar mă bate gândul să rămân eu diseară și să văd dacă reușesc să aflu ceva.

Așa am și făcut. La 17:00 mi-am strâns lucrurile, mi-am luat sacoul din cuier și m-am făcut că plec. Însă m-am oprit în baie. M-am rezemat de peretele de faianță albastră, am scos telefonul și-am început să scrollez pe Facebook. Nimic nou: cu toții ne conturăm niște vieți ideale, dar dincolo de filtre și citate inteligente viața noastră reală e doar un ciclul repetitiv. A mai intrat și Angi, la un moment-dat. M-a întrebat ce fac. I-am spus că o aștept pe Anda. Pe bune, tipa asta parcă ne urmărea!

După vreo 30 de minute mi-am zis că e timpul să mă întorc în birou. Cum era vineri, nimeni nu voia să facă purici prea mulți la birou. Pășesc hotărâtă pe mocheta roșie, deschid ușa și încremenesc. Cel care folosea ștampila supremă, cum poreclisem noi ștampila electronică e-mark, nu era Matei – introvertitul de la IT. Admiratorul meu secret era George, colegul mai nou, cel care avea biroul lângă Angi. Totul avea sens acum!

-Hei, ce faci?

-Alina, m-ai prins!

*

…Așa a început povestea noastră – nu cum încep acum poveștile cu un „bună, cf?” pe Facebook, nici ca pe vremuri cu flori și curtări. Povestea noastră a început cu ștampila electronică pe care eu voiam să o folosesc pentru a personaliza niște blocnotesuri.

Articol scris pentru SuperBlog 2019.