Geneza unei povești. Ep. 2 Darul necunoscutului

Am ajuns, iată, la cel de-al doilea episod din „serialul” Geneza unei povești. Sinceră să fiu, nu mă așteptam ca primul episod, cel despre scrierea creativă, să stârnească atât de mult interes și să primească doar feedback pozitiv. La naiba, adevărul e că mereu am emoții când scriu ceva, fie aici, fie pe Illusion’s Street. Îndoiala și teama de a nu scrie suficient de bine sunt mereu prezente. Una stă pe un umăr, cealaltă pe un altul – ca doi drăcușori cuminți ce sunt.

Însă și îndoiala, și teama (mai ales cea de foia albă) le sunt cunoscute, intrinseci chiar, și autorilor cunoscuți și recunoscuți de public. Una dintre cele mai grele lecții pe care un scriitor trebuie să o învețe este aceea că nesiguranța este o parte a procesului creator. Iar ea nu se disipează cu timpul, experiența sau faima, deși criticile pozitive îi pot oferi unui autor abilitatea de a îndura disconfortul îndoielii. Nu trebuie să știm tot timpul despre ce să scriem!

De ce susține Alice La Plante asta? Pentru că, odată ce s-a aventurat în necunoscut, scriitorul poate să exploreze, să descopere idei și circumstanțe noi și interesante pe care să i le și prezinte cititorului. O idee similară am găsit și în Masterclass-ul lui Dan Brown (despre care o să vă scriu curând).

[toc]

Ce știi? Ce rol are cunoscutul în geneza unei povești?

Unul dintre primele sfaturi pe care autorii debutanți îl primesc este „scrie despre ceea ce știi”. Și sincer, eu una m-am cam săturat de el, l-am tot auzit în ultima vreme, deși uneori e nuanțat, de exemplu Neil Gaiman spunea să începem să scriem ceea ce știm ;). Ce e cert, însă, e că atunci când scrii despre ceea ce cunoști ai un fundament solid, concret, iar asta te ajută să nu deviezi spre abstract sau clișee. În ordinar putem găsi o sursă infinită de frumusețe care generează povești genuine distincte de cele ce tratează subiecte extrem de comune (folosite mai ales pentru a epata) în cultura pop actuală.

Vrei să scrii despre maturizarea unei adolescente de Bora-Bora? Ce știi despre Bora-Bora? Ce știi despre viața adolescentelor de pe insulă? Iată niște întrebări pertinente. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să ne limităm imaginarul. Însă „una dintre cele mai grele lecții pe care un autor trebuie să le învețe este să aibă încredere în propria sa intuiție și capacitate de observație; chiar și atunci când acestea intră în conflict cu înțelepciunea comună și imaginile produse în masă cu care suntem bombardați zilnic” (Alice La Plante).

Raymond Carver susține, în Fires, că talentul este un lucru comun printre scriitori. Dar, ceea ce îi face pe unii să iasă din mulțime este atât modul în care privesc lucrurile, cât și modul în care exprimă ceea ce văd. Tot aici acesta vorbește și despre nevoia de a transmite informații (despre evenimente, oameni, emoții etc.) cititorilor. Probabil că scriitorii aspiranți/debutanți se vor întreba acum dacă au trăit suficiente experiențe astfel încât să aibă o bază concretă care să le permită transmiterea de informații. Răspunsul, totuși, este că nu ar trebui să își facă griji legate de așa ceva.

„Eu sunt minciuna care întotdeauna spune adevărul”, spunea cineastul francez Jean Cocteau chiar și despre opera sa cea mai abstractă care se baza, totuși, pe faptul că publicul va reacționa la anumiți triggeri emoționali pe îi va considera veridici.

Scrie ceea ce nu știi

Eudora Welty considera că este important să scriem ceea ce nu știm despre ceea ce știm. Iar, acest sfat ne ajută, să înțelegem ceea ce noi, ca scriitori ne dorim. Are sens să scriem despre subiecte care ne sunt cunoscute, apropiate emoțional și fizic, dar și misterul este important. Nu scriem despre o familie contemporană de la oraș doar pentru că ne este o temă familiară (și facilă, aș zice), ci pentru că ne interesează. Anumite aspecte ale ei ne par misterioase, avem necunoscute și neclarități pe care vrem să le explorăm. Altfel spus: suntem interesați de ceea ce nu cunoaștem despre subiectele cunoscute. (Și, că tot veni vorba de interes, el este absolut necesar pentru a crea o poveste care să „miște” cititorul. Oricât de talentați și de experimentați am fi, dacă nu suntem interesați de subiectul poveștii, nu vom reuși mare lucru.)

Despre mister

Un lucru e cert: suntem înconjurați de mistere mai mici sau mai mari, ca scriitori datoria noastră este să le observăm (așa cum mai discutat și data trecută). Totul va decurge apoi natural de la acest lucru. Altfel spus, a introduce un asemenea element este un bun mod de a scrie despre ceea nu știi legat de un subiect cunoscut. Fără a utiliza această stare de necunoscut, de mister ca punct de început, orice text va fi fad și predictibil.

3 Lucruri pe care să nu le faci când vine vorba de mistere

1. Nu încerca să le rezolvi pe toate! Ca scriitori, scopul nostru nu este să oferim o lecție, o morală. Nu suntem terapeuți, deci nu trebuie să încercăm să ne vindecăm pacienții. (Revin, iarăși, la Masterclass-ul lui Dan Brown: trebuie să punem mintea cititorului la lucru, să-și găsească propriile conexiuni);
2. Nu arătă de ce un anumit lucru există / se întâmplă, arată cum se întâmplă;
3. Nu oferi răspunsuri simple atunci când le oferi.

Surprinde. Stârnește interes

Chiar și B.F. Skinner, tatăl psihologiei comportamentale, susține că scrisul este mai mult decât o simplă transcriere a unor gânduri. În acest caz, scriitorul este doar un simplu reporter. Scrisul, în viziunea sa este cauza (nu efectul) unor idei noi, iar munca de creație care nu este precum o călătorie inițiatică pentru scriitor, va fi plictisitoare pentru cititori. Cum spunea Robert Stone, scrisul este „ca atunci când conduci o mașină noaptea, vezi doar cât te lasă farurile, dar chiar și așa poți termina călătoria”.

Desigur, starea aceasta de incertitudine, lipsa de control asupra lucrurilor îi poate speria pe scriitorii debutanți. Însă cele mai bune texte sunt scrise astfel, cu îndoieli și întrebări și sunt alimentate de o dorință de a înțelege. Astfel scrisul, este mai mult despre a explorare și descoperire de sine.

Iată cum, dragii mei, atât cunoscutul și, mai ales necunoscutul, contribuie atât la geneza unei povești, cât și la geneza unui scriitor.

Sper că acest nou episod să vă fie de folos. Majoritatea informațiilor sunt din The Making of A Story de Alice La Plante, dar am adăugat și informații din masterclass-urile susținute de Neil Gaiman și Dan Brown.

Evident, am rezolvat și exercițiile din carte – le puteți citi aici și aici.