Voi aveți nostalgii? Nu știu, ascultați o piesă și brusc începeți să călătoriți pe firul amintirilor. Ori poate vi se întâmplă asta la un film vechi sau o fotografie.
Eu uneori mai intru pe Youtube și caut piese vechi. Mă și văd dansând pe piesele celor de la André cântând Lasă-mă papa la mare. „Aya ay ya ya la mare / aya ay ya ya la soare”, uitați numai ce am menționat titlul și m-a luat valul. Ce vremuri! Derulam casetele cu creionul până la piesa preferată. În picioare purtam „tractoare” și țin minte cum la ziua unei vecine, cred că a Geaninei, am avut codițe ca Irina de la A.S.I.A.
Desigur, nu pot uita nici de perioada mea „Rebelde” când viața îmi era toată un refren dintr-o piesă Erreway sau RBD… (mai mult RBD, dar și primii au piese faine). De fapt, vara asta a fost una a nostalgiilor, cu turneul celor de la RBD peste tot în feed-urile mele, mai tot timpul aveam un singur refren în cap:
Am un bilet fără întoarcere
Și o grămadă de visuri într-o valiză
Un rămas-bun pentru părinți
Multă teamă și mult chef de viață
Totul era mereu mai ușor atunci și muzica și scrisul vindecau orice! Anii aceia m-au făcut ce sunt acum. Atunci mi-am deschis aripile și-am zburat cât de sus am putut. Nu, nu m-aș întoarce în trecut. Mi-e bine unde sunt acum, cu tot ce am realizat. Dar uneori, o călătorie muzicală nu strică nimănui.
Și, desigur mai am și alte nostalgii. Una dintre cele mai mari e cu siguranță Sailor Moon. Și acum m-aș uita la desenele acestea și nu o dată. De la Sailor Moon am început eu să fiu fascinată de mitologii diverse. De la Sailor Moon am învățat și loialitatea. Și, evident, eu sunt o Usagi la cât de plângăcioasă sunt (asta în ciuda faptului că Sailor Marte i-ar corespunde zodiei mele, iar eu eram Venus în jocurile noastre).
Și dacă am adus vorba de Sailor Moon. Mai știți cum erau televizoarele în anii ’90? Eu da căci eu eram telecomanda!
Vremurile s-au schimbat. Totul a evoluat. Mă bucur de prezent, dar, Doamne, câteodată mă apucă un sentiment atât de puternic încât mă copleșește. Cum bine a scris Ana într-un articol pe aceeași temă:
asta nu înseamnă să duci dorul unei perioade sau epoci (deși pentru mulți chiar asta înseamnă), ci să prinzi o aromă îndepărtată, care părea pierdută în zarea mereu schimbătoare a timpului, și, iată, pentru câteva momente e din nou prezentă, pentru a dansa apoi jucăuș iar și a se evapora dincolo de orizonturile percepției.
Cântece, programe, obiecte ieșite din uz – toate compun un puzzle nu doar al nostalgiilor, ci al întregii mele ființe. Iar uneori e așa frumos să aluneci pe firul lor!
Pe voi când vă apucă nostalgia? Ce declanșează acea scânteie în mintea și sufletul vostru?
♥ D.
foto: Canva Pro
6 Comments
Uneori mă mai apucă „nostalgiile”! Doar uneori! In perioada Crăciunului am fost cuprinsă de ele! Mi-au revenit în minte anii copilăriei, cu acea simplitate unică, irepetabilă în veci! Focul din sobă, dulceața merelor coapte în ler, mirosul zăpezii! Poate suna ciudat, dar pentru mine zăpada are, acum, miros. Atunci nu avea, dar acum are!
Doar bine vouă!
Doamne, ce sărbători erau când era zăpadă, acum ea vine târziu aici și cauzează doar nervi, nu bucurie…
În primul rând, ce surpriză să îmi văd gândurile sub formă de citat… 💖 Apoi, chiar așa, nostalgii muzicale mă mai iau și pe mine, mai ales când mai aud, ca prin minune, vreun Azur sau Albatros, amintind de cartierul copilăriei și adolescenței mele. De Sailor Moon nu mai zic, le-am văzut prima data la italieni, de aceea eu încă le zic pe numele italiene. 🙂
Vacanțele de vară… ei bine, da, chiar și cineva puțin înclinat spre nostalgie și trăitor mai degrabă în prezent, ca mine, tot mai prinde o aromă îndepărtată și jucaușă, care se ascunde într-o rază sau după un nor.
Da, am prins vremuri frumoase. Cred că tuturor ne e dor de copilărie, indiferent de cum a fost ea, de ce repere ne folosim pentru a ne raporta la ea. Mi-au plăcut mult gândurile tale, se potriveau cu ale mele ❤️
Muzica şi mirosurile mă aruncă cel mai sigur şi mai des într-un anumit timp. Gusturile mai puţin, deşi recent am păţit şi asta, pentru că nu mai sunt ingredientele de atunci, o prăjitură nu mai e fix ca atunci, dacă-i cu toate cele cumpărate din super-hypermarket. Dar muzica va avea tot timpul darul ăsta.
Fain articol!
O da, „pe vremea mea” (a fiecăruia) totul era mai bun, mai altfel. Mulțumesc ❤️