Nu știi cât de frumoasă e România până nu te apuci să o vizitezi punct cu punct și cu puncticel de pe hartă. Eu chiar mi-am propus să descopăr România așa cum e ea: mirifică (cu o groapă – două în asfalt , dar mirifică). Am început să o descopăr și, așa cum mă pricep, v-o prezint și vouă – fix așa cum o văd – aici, pe blog, în categoria România de poveste.
Mi-am făcut deja planul de drum pentru 2020, dar mai e loc pentru ceva… așa că mi-am zis că nu ar strica să îmi întreb cititorii fideli (care sunt și membri ai grupului de Facebook) de unde sunt și ce e de văzut la ei în oraș. Văzând că am strâns destul de multe răspunsuri, mi-am zis că ar fi păcat ca totul să se piardă în noianul Facebook-ului. Așa că le-am selectat pe cele mai interesante și acum te invit la o plimbare virtuală prin orașele României.
La pas virtual prin orașele României
Pitești
Slatina
Hunedoara
Sighetu Marmației
Constanța
Pașcani
Orșova
Vatra dornei
Brăila
Bacău
Botoșani și Iași
Deva
Revenind din turul virtual prin orașele României
Sper că nu v-am amețit prea tare cu acest tur. Scopul său este nu de a fi un ghid ci, mai degrabă, o invitație la discuție. Așa că, spune-mi: tu de unde ești și ce e de văzut în orașul tău?
12 Comments
Foarte mișto inițiativa…
Mulțumesc 🙂
Ce frumos a ieșit articolul! ❤️
Plus că mai aflam informații despre orașe frumoase din țara noastră și despre locuri minunate de vizitat.
Mulțumesc, Dana. Mă bucur că ți-a plăcut 🙂
Minunat! Dar despre noi, cei trăitori prin alte locuri ale lumii, nu vei scrie!? M-aş bucura mult!
Duminică frumoasă!
O să scriu și despre voi, ai răbdare 😁😁😁😁😁😁
V-aș invita la mine în oraș… dar nu prea aveți xe vedea în afară de câteva muzee
Muzeele chiar sunt de văzut. 😁😁
Eu sunt din Fieni, Dâmbovița. Fiind un oras mic nu sunt muzee de vizitat insa avem 3 case boieresti de admirat „pe afara” iar de pe fiecare dintre dealuri se vede foarte frumos paja departe 😉 (aproximativ pana la distanța de 10km)
Tot aveți ceva fain de vizitat 🙂 (Și noi la Pitești cam tot pe afară putem „vizita” casele vechi…)
Desi nu e chiar in Pitesti ci in apropiere…mi s-a parut interesant Conacul Bratienilor de la Stefanesti vizitat acum 5 ani.
Sper sa reajung pe acolo toamna aceasta daca nu la primavara;)
Din păcate Conacul este închis acum 🙁 nu știu când se va redeschide 🙁