3 locuri de văzut în România: Castelul de lut, Mediaș, Biertan

castelul de lut, mediaș, biertan

Eh, dragii mei dragi, călătorului îi șade bine cu drumul, dar parcă tot mai bine e la casa ta – mai ales când te mănâncă degetele să povestești ce minunății ai văzut. Eu așa am fost weekendul acesta. Am văzut multe locuri frumoase pe care nu doar le pozam, ci-mi și făceam în minte scheme despre cum să vi le prezint (c-așa-i în blogging!).

Așa că iată-mă: sorb cafea din cana mea roz cu unicorn și vă scriu amintirile mele din călătorie. Cum am descoperit multe locuri de văzut, astăzi veți citi prima parte, iar în zilele următoare vor mai veni alte două. Dar, hai să nu mai lungesc așa mult introducerea! Astăzi pornim din Pitești în excursia noastră virtuală, iar opririle noastre vor fi: Castelul de lut, orașul Mediaș și biserica fortificată din Biertan!

    Castelul de lut Valea Zânelor

    Castelul de lut Valea Zânelor a luat naștere în 2014, atunci când fondatorii au dorit să evadeze de zarva orașului, au decis să-și materializeze visul de a realiza o „Casă Naturală de Poveste”. De atunci și până acum, locul de basm creat de ei a devenit tot mai mare, mai frumos și mai cunoscut. Ansamblul de căsuțe pare desprins din desenele animate cu Ștrumfi sau din Stăpânul inelelor (după preferințe) și chiar are izul unui loc magic. Construit integral din lut, logic – de aici și numele, castelul are 2 nivele, 10 camere, 2 turnuri și 50 de ferestre. Ah, și are o grădină superbă!

    Castelul de lut este situat într-o zonă pitorească și liniștită – în comuna Porumbacu de sus, la poalele munților Făgăraș. Se ajunge acolo relativ ușor, deși o parte din drum este tipică unui de țară (deci veți fi puțin, dar puțin, zdruncinați!). Biletul de intrare costă 5 lei atât pentru adulți, cât și pentru copii (o sumă mai mult decât modică), iar odată pătrunși în curtea „castelului” veți fi fermecați de tot și nu veți mai lăsa telefonul din mână (pentru a face poze, evident!).

    Totuși, cam atât puteți face momentan la Castelul de lut. Obiectivul e încă în construcție. Probabil din acest motiv, mulți turiști rămân puțin dezamăgiți. Eu însă știam la ce să mă aștept, dar oricum tot nu aș fi fost dezamăgită: locul e superb și merită un mic ocol dacă sunteți în zonă (eu pentru asta îl recomand, altfel riscați și voi să vă înscrieți pe lista dezamăgiților!).

    Sfat! După ce terminați de vizitat castelul, opriți-vă să savurați o plăcintă la Coliba Haiducului, este fix la ieșire, pe dreapta. Puteți să-mi mulțumiți după 😉

    Orașul Mediaș

    Următoarea oprire după Castelul de lut a fost orașul Mediaș. Acesta este prezentat pe internet drept „un burg transilvănean de poveste”, dar nici prin cap nu-mi trecea că o să-mi placă atât de mult.

    Am poposit pentru puțin timp: cât să dau un ocol parcului, cetății vechi, să intru în biserica din cetate și să străbat 1-2 străzi. Însă am rămas cucerită de Mediaș și mi-am propus ca în viitor să-mi aloc mai mult timp pentru a vizita acest orășel superb.

    Arhitectura și aerul boem, ușor învechit (într-un sens bun, precum vinul) m-au dus cumva cu gândul la Sibiu, îi lipsea forfota – lucru pentru care îl iubesc puțin mai mult! Deci clar, Mediaș e un loc pe care vi-l recomand și vouă! O să-l îndrăgiți!

    Ah, înainte de a vă arăta și pozele din zonă, mai vin cu o recomandare gurmandă: Trattoria Roma. Un loc cu mâncare delicioasă și prețuri OK. Eu una am mâncat niște paste quatro formaggi excepționale!

    Biertan

    Și-am ajuns la cea din urmă oprire a excursiei noastre de astăzi, dar poate cea mai interesantă: biserica fortificată din Biertan.

    Pornind din Mediaș spre Sighișoara, veți observa la un moment-dat (în satul Saroș pe Târnave) un indicator pe care scrie „Biertan”. Urmați-l cu încredere, dar aveți grijă, imediat este și unul cu „Biserica fortificată 200 m” – acela este pentru biserica din sat și ea frumoasă, dar nu e cea pe care o căutați. Până acolo mai e ceva de mers.

    Odată ajunși la destinație veți observa cetatea imediat: străjuiește pe un deal, la poalele căruia se întinde un părculeț superb cu flori, o tarabă cu obiecte artizanele pictate de mână (eu nu am rezistat și mi-am cumpărat ceva) și un monument ridicat pentru a celebra descoperirea faimoasei plăci votive numite donariul de la Biertan (știți voi, cel cu Ego Zenovium… dacă nu, dați click pe link). Spre biserică se urcă pe o scară similară cu Scara Școlarilor din Sighișoara, iar tot acolo, pe la jumătate se află un soi de librărie de unde se cumpără biletele pentru intrare.

    După ce veți termina de urcat, vă promit că priveliștile vă vor face să vă relaxați instant! În cadrul ansamblului bisericii fortificate de la Biertan veți descoperi multe lucruri interesante: construcții și ziduri vechi (fiecare cu câte o poveste de spus), turnuri (din păcate, când am fost eu nu se mai putea urca, dar tot erau frumoase de analizat și pozat)… Dar, de departe, cele trei puncte de interes ale acestui loc sunt:

    • Ușa sacristiei – aceasta are 19 încuietori!!! Da, ați citit bine, 19! Pentru acest motiv a fost chiar premiată la Paris în cadrul Expoziției Universale din 1910.
    • Cel mai mare altar proliptic dintre cele patru altare importante din Transilvania.
    • Camera divorțului – o „închisoare” aparte. Aici, în cămăruța cu un singur pat, o singură masă, un scaun, o lingură, pâine și apă, fără cuțit, erau duse cuplurile care doreau să se despartă, fiind ținute aici până când renunțau la idee. Știți câte divorțuri au avut loc în Biertan în 300 de ani? Unul singur!

    Însă totul e de văzut aici! Din păcate, Biertan e cam ocolit de traseele turistice clasice, dar credeți-mă că merită să faceți un popas aici!

    Acestea au fost primele noastre trei opriri! Sigur, în zonă mai erau și altele de văzut: mai multe biserici fortificate, castelul Bethlen, dar voi reveni și pentru ele! Avem o țară minunată ce merită descoperită! Sigur, dacă voi fi în zonă voi reveni la Biertan căci m-am îndrăgostit de frumusețea și liniștea ce o emană acest loc. Voi vizita mai în detaliu și frumosul Mediaș și cred că o să vizitez în treacăt și Castelul de lut să văd cum se va mai dezvolta.

    Dar voi, ați văzut aceste locuri? Ce părere v-au lăsat?

    P.S. Dacă nu le-ați văzut și v-am făcut curioși, dați un click:

    Sharing is caring:

    Hai să ne citim și pe mail!

    Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
    © dealedianei.ro, 2021