Despre Castelul Cantacuzino și-o fugă până la Babe

Parcă nu-mi vine să cred că e deja toamnă. Mintea mea tot tânjește după nopți lungi de vară presărate cu plimbări, rochii vaporoase și sandale tip gladiator. Sigur, m-aș putea minți că-i 35 august, dar calendarul spune altceva. Ceasul deșteptător din fiecare dimineață spune altceva. Aerul tăios ce mă întâmpină când ies dimineața din scara blocului spune altceva… Și când mă gândesc că acum fix o lună eram în excursie la Sinaia.V-am povestit asta deja! Însă am rămas datoare să vă scriu despre un obiectiv despre care se vorbește tot mai mult în ultima vreme și care m-a cucerit definitiv: Castelul Cantacuzino.

Vă spun asta din start: nu știu ce părere au alții, dar pentru mine ce se întâmplă cu acest castel e un exemplu bun de AȘA DA! Printre atâtea bijuterii arhitectonice devenite astăzi în cel mai bun caz muzee cu semi-ignorate de autorități, Castelul Cantacuzino se remarcă drept o destinație turistică ancorată în secolul în care trăim. Și reușește asta fără a intra într-o zonă a kitsch-ului. Practic mi-a înviat speranța că se mai poate face ceva și-n România.

Câte ceva despre Castelul Cantacuzino

O să vă povestesc foarte pe scurt despre castel. Fac asta din două motive. Primul este că în ultima vreme s-a tot scris și vorbit despre el (și asta e ceva bine-meritat). Cei care se ocupă acum de domeniu au investit foarte mult în amenajare, dar și în promovarea locului – iar rezultatele se văd. Al doilea motiv pentru care nu o să vă scriu foarte mult e că prefer să las imaginile să vorbească.

Construit în 1911 în stil neoromânesc și înconjurat de un parc superb, Castelul Cantacuzino e o adevărată bijuterie arhitectonică. Transformat de comuniști în sanatoriu, această construcție magnifică a fost resuscitată recent devenind un punct de atracție turistică extrem de apreciat la nivel național. Și asta pe bună dreptate!

Curtea este superb amenajată cu flori, fântâni arteziene și permite realizarea de diferite activități: tir cu arcul, plimbări cu bicicleta, sărit pe trambulină, tiroliană… (ah, și să nu uit de leagănele acelea superbe!). Apoi, de apreciat este și organizarea: în castel se intră la ore fixe, în grupuri ghidate. Astfel, turiștii au ocazia de a descoperi mult mai bine povestea tulburătoare a acestui loc. De asemenea, nu-i de neglijat nici expoziția de pictură de la etaj (credeți-mă, aveți ce vedea!).

Ce-am făcut apoi?

Cum eram în Bușteni, mi-am zis că nu ar strica să văd și un alt reper turistic important: Babele și Sfinxul. Era cam înnorat, iar urcarea cu cea mai înaltă telecabină mă cam speria. Dar am ignorat aceste două aspecte și… am pornit de la Castelul Cantacuzino direct la telecabină.

Drumul cu telecabina nu a fost atât de înfricoșător pe cât mă așteptam. Poate un pic zgomotos din cauza unei fetițe ce țipa cât o țineau rărunchii. Dar, odată ajunsă sus, mi-am zis că a meritat. Norii s-au dat un pic din drum, astfel că am putut face câteva poze cu Babele și Sfinxul… Însă cam atât am reușit căci în nici 10 minute după ce am ajuns la Sfinx s-a dezlănțuit ploaia.

 

Mi-a plăcut tare mult această primă parte a excursiei mele. De fapt, toată drumeția mea în zona Sinaia – Bușteni a fost extrem de frumoasă. Cui nu-i plac călătoriile, până la urmă?

Mai rămâne să vă povestesc despre Castelul Peleș. Însă asta mai încolo. Până atunci aș vrea să știu dacă voi ați vizitat Castelul Cantacuzino, dar Babele și Sfinxul?