„Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica…” Vă amintiți cine a spus asta? Sunt convinsă că da, Creangă e inconfundabil. Ah, ce vremuri, ce oameni, ce povești! Însă cred că pe toți ne apucă nostalgia când ne amintim de copilărie, de oamenii care-au populat-o, de pățanii. Așa că fraza de început a Amintirilor din copilărie e cumva valabilă pentru noi toți. Nu credeți?
Amintirile mele din copilărie – câteva flash-uri
Am trăit într-o eră în care mamele nu se temeau de faptul că bem cinci copii din același pahar. Pe-atunci copii stăteau și până la 10 noaptea afară și nu se temeau să se aventureze puțin mai departe de colțul blocului. Mergeam pe vale – la izvor, la leagăne, în parc – uneori fără să dăm de știre părinților.
Era mea a fost era sifoanelor, a sucurilor la plic, a Sailor Moon și Dragon Ball Z, a internet cafe-urilor (că nu ne permiteam asta cu toții) și câte și mai câte. Era o vreme frumoasă.
Țin minte cum „suna uzina” la final de schimb anunțând întoarcerea unuia din părinți de la muncă (da, părinții noștri au lucrat pe schimburi, deci mai stăteam și singuri). Atunci ne cumințeam cu toții brusc. Însă eu nu am avut cheia de gât, ca alți prieteni. Mama spunea că nu-i place obiceiul ăsta. Dar acum cred că se temea. Îmi plăcea gustul de metal. Odată am înghițit o monedă de 500 de lei – vă mai amintiți, din aceea groasă și argintie – (evident, cu 500 de lei îți luai poate o gumă, nu ca acum).
Îmi mai amintesc că uram cartofii prăjiți, deși nici măcar nu-i gustasem. Totul s-a schimbat când, într-o zi, mama având treabă, m-a lăsat în grija unei vecine – tanti Lucica. Ei bine, ea făcuse cartofi prăjiți, iar eu de rușine am mâncat și… mi-au plăcut la nebunie!
Pe vremea aceea cred că mergeam mai des la țară. Aveam și prietene pe-acolo, dar acum nu cred că le mai recunosc. Vremurile trec, oamenii se schimbă. Nu mi s-a schimbat din minte, însă, gustul acelui porumb copt făcut de țața Ioana pe care l-am gustat o singură dată într-o seară.
Recent, m-am dus cu gândul și la acvariul de la grupa doamnei Liliana de la grădiniță. Era fascinant și, de fiecare dată când eram strânși în acea sală pentru a ne uita la diafilme, preferam să stau în spate, să mă mai uit și la pești când mă plictiseam. În fond, aveam și eu diafilm acasă, dar acvariu nu!
Însă cel mai dor îmi e de leagănul pe care ni-l făcuse tataie. Uitam de toate atunci!
32 Comments
Eu nu sufar de nostalgia copilariei, poate am mai zis-o, dar lucrurile de care amintesti din anii ’90 imi aduc si acum un zambet pe fata. Doamne, acele sucuri in culori imposibile de la dozatoarele TEC si Fresco! Am baut galoane de E-uri. Paine calda de la cuptorul de aur. Sailor Moon, Candy Candy, Captain Planet. Zona Crepusculara. Mtv Top 20, cand muzica era superba si diversa.
Daa, anii 90 au fost vremuri frumoase. Și acum e frumos, dar parcă nu mai e aceiași libertate în copilărie… bine, vremurile sunt și mai periculoase.
Fara doar si poate. Uite, apropo de asta imi amintesc ca jucam patratica si pase pe strada din fata blocului, mai trecea cate o masina la zece minute, un sfert de ora asa, ne opream, ne dadeam la o parte, trecea, ne apucam iar de batut mingea. Acum trec masini de enspe mii de ori pe minut, abia ai timp sa traversezi., pe aceeasi strada.
Daaa, mașinile nu erau una din grijile noastre, erau foarte puține pe-atunci. Acum, în schimb.. Norocul meu este că blocul are formă de G, astfel, are o „curte” interioară pe unde nu trec mașini iar copii se joacă în voie 🙂
Şi acum preferi gustul de metal? 😯
Eu mâncam cartofii prăjiţi cu tone se sare, nu ştiu cum puteam mânca aşa, înmuiam cartoful în sare, numai aşa-mi plăceau. Brr.
Mi-e dor tare de vacanţele la bunici şi cam de tot ce au însemnat anii ăia!
Am scăpat de această preferință periculoasă😂😂😂 nu mă întreba cum, că nu știu! Cred că toți copii aveau astfel de gusturi ciudate pe-atunci, nu știu acum…
Ce frumos articol. Si eu copilarit in anii 90 – cisterne de suc la dozator si frutti fresh si sute de jocuri si multe multe ore petrecute afara. Da, au fost vremuri minunate. Sunt recunoscătoare pentru toți anii pe care i-am trăit fara telefon si fara net la discretie.
Ce aș bea un Frutti Fresh, dar din acela de pe vremuri! Da, poate nu aveam telefoane și net la discreție, dar era tare frumos așa… eram mai liberi!
Vremurile s-au schimbat, iar acum sunt mai multe riscuri…de aceea noi suntem și mai ingrijorati pentru copii. Tin minte ca stateam zilele toate pe ulița satului si ma jucam împreună cu restul copiilor….ce frumos era, fără griji.
Da, era mult mai simplu atunci, mai puține riscuri din orice punct de vedere: mașini, aditivi ciudați în mâncăruri…
Cheia de gât am purtat-o și eu cu mândrie. În anii ’80, erai ultima găină dacă te ducea mama la școală în clasa a Ii-a. Beam toți Brifcor din aceeași sticlă și apă direct din luleaua de la chiuvetă. Dacă ne juleam genunchii „pansam” cu țărână. Mă opresc că îmi vine să plâng.
Daaa, eram mult mai independenți de mici! Mă uit la nepoata mea, ea nici pe clasa a IV-a nu se duce singură la școală (și e destul de aproape de ea), trist…
Cu mare drag am citit amintirile tale din copilarie! Ma bucur ca ai avut parte de acele vremuri! Aveam peste 20 de ani cand fugeam seara de la facultate ca sa nu pierd Sailor Moon 🙂 . Spun asta ca sa intelegi… printre randuri… ca generatia mea a avut o copilarie la fel de frumoasa ca a ta!!! De fapt, daca e sa fiu sincera, cred ca noi am fost chiar mai liberi! De multe ori ma uit prin jur si… cumva… imi pare rau ca copiii nu mai sunt copii si parca nici bucuria de a fi copil nu mai este aceeasi.
Da, cred că voi ați fost și mai liberi să zburați! Fiecare copilărie e frumoasă, dar acum copii parcă sunt captivi… Blocul meu are un soi de curte interioară, copii ies afară aleargă puțin apoi se joacă nu o să ghicești de-a ce, de-a vloggerii! Trist.
OMG! Nu ma asteptam la faza cu vloggerii. Asta… este trist. Oare, parintii lor nu observa?
Și eu mă întreb același lucru…
Am și eu momente când mă cuprinde nostalgia și îmi aduc aminte de diferite lucruri din copilărie.
🙂
Copilăria o perioadă a vieții nemărginită, cu mult drag îmi aduc aminte de ea..
Așa este!
Ce copilarie frumoasa! M-am regasit in tot ceea ce ai scris aici, mai ales la partea cu sucul la plic sau cu mancatul de rusine 😂 ce perioada frumoasa am trait! ❤️
Mă bucur că te-ai regăsit 😁 ce vremuri frumoase au fost!
M-ai facut sa retraiesc copilaria mea, cu vacante la tara, cu porumb copt si sarit coarda la coltul ulitei, cu prietenele mele.
Ah, ce vremuri!!!
Daa Sailor Moon, Internet cafe, guma Turbo, ratele și vânătorii, leagănul din curte făcut de tataie, of amintiri frumoase și oameni care nu mai sunt alături de noi. Copilărie adevărată
Ce vremuri, ce de amintiri – cu adevărat copilărie!
Amintiri din copilarie cu duiumul… Doar atunci am mers desculta, doar atunci bateam mingea pe un zid, doar atunci am mai sarit coarda, doar atunci faceam roata si spagatul, doar atunci eram fara minte si griji… Si libertatea ce-am avut-o noi, cu o cheie de gat.. Sunt nostalgica, recunosc 🙂
Oh, da, câte amintiri, ce vremuri! Și eu sunt nostalgică!
Mie mi-e dor de o anume parte a copilăriei, dar nu vreau să stric dispoziția nimănui, de acea parte în care eram doar eu cu singurătatea mea, în care nimeni nu-şi băga nasul. Iar azi, mai mult ca niciodată, mi-a fost dor să aud cucul cântând…
🤗🤗🤗