Amn3zia

Pentru mine Cristina Lincu nu a însemnat vreo revelație. O citesc de ani de zile pe blogul ei, pe Catchy, pe Chic Elite și pe alte spații blogosferice. Ba chiar i-am luat și un interviu prin 2015. Prin urmare, în momentul în care mi-am achiziționat Amn3zia eram perfect conștientă că va fi o lectură pe gustul meu.

După Vara în care mama a avut ochii verzi nu eram 100% pregătită pentru o altă carte în care personajul principal are probleme psihice. Însă nu am putut să stăvilesc tentația. Trebuia să citesc neapărat și cartea Cristinei. Recunosc, astfel de cărți sunt mai greu de digerat. Parcă e mai greu să stabilești o conexiune cu un personaj dereglat, dar mie-mi plac provocările literare. Acesta a fost imboldul meu: aveam nevoie de o provocare. Și Amn3zia a fost o provocare superbă.

Despre Amn3zia

Lumea Anei Moscăianu este fărâmițată complet de iubirea ei pentru Radu Lumină. Iubirea obsesivă pentru el o scufundă întrun univers al confuziei și depresiei. E prinsă cumva în două universuri paralele. Într-unul este mama unor gemeni superbi și, deși îi crește singură, contează pe sprijinul părinților și al Ioanei – prietena de care se îndepărtase dintr-un motiv pe care nu și-l mai amintește. În celălalt univers, Ana este singură. Părinții ei sunt morți, gemenii sunt la Radu. Iar, pe lângă toate acestea, nu reușește să înțeleagă despre ce accident vorbesc toți. Amintirile ei sunt precum niște cioburi împrăștiate pe podea.

Amn3zia e un joc de lumini și umbre cam greu de descifrat. Pe parcursul lecturii chiar și eu am fost de câteva ori în ceață. Nu am înțeles dacă gemenii sunt reali, dacă Ioana e reală. Dar lucrurile s-au clarificat pe măsură ce am parcurs romanul. Cristina Lincu are un mare merit aici: a reușit să transpună extrem de fidel confuzia din mintea Anei, legăturile întortocheate formate într-un triunghi amoros și complexitatea tuturor celorlalte personaje.

Ce impresii mi-a lăsat la final de lectură?

Deși nu e un roman de dimensiuni impresionante, pe acesta l-am citit cam greu. O astfel de lectură te solicită. Nu-i chiar atât de ușori să digeri o astfel de carte, dar noroc cu scriitura fluidă a autoarei! Doar datorită stilului ei am putut ajunge până la final și nu mi-a părut rău.

Amn3zia e genul acela de carte care te cutremură puțin, mai ales datorită subiectului. Nu poți rămâne indiferent, ba mai mult cu toții putem cădea pradă himerelor confuziei și obsesiei. Cartea asta ar trebui să fie un semnal de atenție asupra pericolelor „iubirilor” obsesive. (Am pus ghilimele pentru că nu sunt chiar iubiri, sunt iluzii.)

Pe scurt, deși a fost o lectură grea, a fost o plăcere să am această carte pe noptieră. Scriitura a fost un deliciu, iar subiectul ma ținut în priză. I-am dat însă patru stele pe Goodreads deoarece am fost puțin confuză la începutul cărții. Totuși, după ce am deslușit misterele mi-a fost ceva mai ușor să mă acomodez cu lectura.

Cui recomand Amn3zia?

Amn3zia e un roman pe care îl recomand doar acelor cititori pasionați de complexitate, de cărți cu acțiunea plasată pe mai multe planuri. Cei care vor o care relaxantă se vor pierde printre ițele poveștii.

Voi ați citit acest roman? Ce impresie v-a lăsat?