Pentru mine, Cristina Lincu nu a fost vreo revelație: o citeam de mult timp și eram sigură că va trece de bariera ecranului și va ajunge pe hârtie. Am mai spus asta, dar o repet. Ea fost pentru mine o certitudine. Cristina este unul dintre acei oameni care au cuvintele înscrise în ADN și nici nu se putea altfel, doar părinții ei au fost, la rândul lor, oameni de cuvinte. Această predispoziție spre cuvânt transcende din tot ce-i iese din mână, iar noul ei roman, Liberă!, vine să confirme încă o dată acest lucru.
Despre Liberă!
Liberă! este ce-a de-a treia carte publicată de Cristina Lincu după Eu, o mamă (im)perfectă? și Amn3zia. Volumul lansat la editura BOOKZONE la jumătatea lunii ianuarie a acestui an este împărțit în 46 de capitole + un epilog ce însumează aproape 380 de pagini.
În linii mari, romanul se prezintă aceeași temă folosită și în Amn3zia: iubirea dusă la extrem. În Liberă! facem cunoștință cu Sara o scriitoare care încearcă să-și exorcizeze iubirea pentru Doru. Printr-un joc al sorții ajunge în barul El Sol din Dârste unde face cunoștință cu John (sau Gabriel pentru cei mult mai apropiați), la rândul său aflat într-o bătălie cu demonul iubirii pentru Ivone.
Aceștia încep să-și clădească o nouă viață însă o primă fisură apare în clipa în care Sara observă o aparentă legătură a ei cu Ivone. Însă lovitura finală le va fi dată de aflarea veștii că Doru suferă de o boală autoimună. De aici Sara parcă urcă într-un tren ce o poartă înainte și înapoi între realitate și închipuire. Dar, evident, va trebui să aflați voi mai multe din carte!
La fel, cine a citit și Amn3zia nu poate să nu remarce faptul că autoarea are o predilecție pentru personajele cu probleme psihice și măiestria cu care-și face cititorii să nu mai știe nici ei ce e real sau nu. Cristina Lincu e un soi de maestru al iluziilor și nu o spun doar pentru că reușește să creeze două lumi paralele ce se împletesc armonios. O spun și pentru faptul că a imersat părți din prefață în carte și pentru crearea unor dialoguri care ne fac uneori să credem că citim o povestire 100% reală.
La acest joc al oglinzilor se adaugă și suspansul, oh, suspansul de a da pagina! Iar finalul este cel mai neașteptat, credeți-mă! Nu m-am gândit nicio clipă la el! Chapeau bas, Cristina!
Cum am citit Liberă!?
Cu nesaț, cu patimă, cu drag. În plus, recunosc, pe alocuri m-am gândit și la poveștile mele trecute, la povestea pe care o trăiesc acum. Liberă! e povestea Sarei, dar parcă și a mea!
„Povestea Sarei este povestea fiecăruia dintre noi. Dar dusă la extrem. Tocmai pentru a ne face să înțelegem autolimitările pe care ni le impunem artificial, felul în care mare dragoste îți poate schimba viața, dar și cum poți renaște din propria cenușă [... ]” - citat de pe coperta IV a volumului
De fapt, veridicitatea trăirilor ne e confirmată încă de la începutul prefeței (care se reia și undeva prin conținutul romanului):
„Nu pot scrie decât la persoana I, indiferent cât de mult m-ar expune această alegere. Mi-o asum, însă, așa cum mi-am asumat și confesiunile pe care le-am făcut publice de-a lungul timpului, așa cum mi-am asumat întreaga viață!” - pagina 5
Cumva, repetând acest fragment, Cristina se identifică și mai mult cu Sara. Dar am lămurit deja: povestea Sarei e povestea tuturor.
Știți ce alt scriitor a declarat că nu poate „vorbi onest decât la persoana întâi”? Camil Petrescu. Și, la fel ca acest mare scriitor, Cristina Lincu e înclinată spre proustianism (mai spune careva că nu se mai scrie cum se scria?). Fluxul memoriei, ordinea „dezordonată” a întâmplărilor și trigger-ii care declanșează un noian de întâmplări, înclinarea spre psihanaliză – toate vin să susțină această afirmație care, dacă aș fi făcut un comentariu literar, ar fi meritat o analiză mai amplă. Dar cum vreau ca toți să înțelegeți pe ce limbă vorbesc, mă opresc aici.
Ce trebuie voi să înțelegeți din toate astea e că avem de-a face cu un roman psihologic scris într-un mare fel.
Ce mi-a plăcut?
Am adorat modul în care de la început până la sfârșit Cristina Lincu s-a jucat cu mintea mea. Astfel de lucruri țin un cititor în priză. Să recunoaștem, fără ele, un roman ce explorează tema iubirii e neinteresant, așa cum a fost și Dragostea Lianei – cartea scrisă de Sara (și cu ea trebuie să aflați cum e treaba, apropo). Însă Liberă! chiar m-a ținut în priză, a fost fix acel energy boost de carte aveam nevoie în această perioadă.
A fost, totuși, ceva ce nu mi-a plăcut?
Până să aflu justificarea unor acțiuni de-ale Sarei, recunosc, am avut momente în care îmi venea să mă teleportez în roman și să-i dau vreo 2 palme. Pe bune! Însă pe măsură ce am avansat cu lectura, am renunțat la aceste idei și chiar am ajuns să empatizez cu ea. La naiba, și eu făceam la fel, doar că poate nu la aceeași scală.
Cui recomand romanul?
Poate ați fi tentați să credeți că Liberă! e un roman dificil. Da, e psihologic. Da, unora li se poate părea întortocheat. Însă Cristina Lincu are o scriitură atât de faină și fluidă, lipsită de cuvinte pompoase și de floricele și care te absoarbe în poveste încă de la început. Eu aș recomanda Liberă! oricui.
Sinceră să fiu, a fost cu adevărat prima carte de 5 steluțe pe Goodreads de anul acesta. Astfel că sper că v-am făcut și pe voi curioși!
Sau poate că ați citit-o deja… În acest caz mor de nerăbdare să aflu cum vi s-a părut!
23 Comments
Mulțumesc tare mult, draga mea, este una dintre cele mai frumoase și mai complete recenzii ale cărții. Te îmbrățișez cu tot sufletul! 🙂
La așa carte, nu se putea o altfel de recenzie. Mă bucur tare mult că ți-a plăcut <3
Felicitari Cristina pentru ca esti acea Cristina de care ne povesteste Diana cu drag 🙂
Mulțumesc mult! :*
Vreau și eu cartea asta, iar tu m-ai făcut și mai curioasă acum. Nu am citit-o deloc pe Cristina, iar dorința e și mai mare în acest moment. 🙂
Chiar ar trebui să o citești, Laura!
Știi că acum, când nu o am, tu pui sare pe rană? :*
Scuze, nu am vrut 🙂
:*
Eu am renuntat sa citesc o zi Libera! pentru ca am avut o zi trista, dar cand am revenit am gasit aceea forta pe care Cristina o are si personajele ei o transmit si-am reusit sa ma remontez si pe mine. Abia astept sa o termin. 🙂
Și mie mi s-a întâmplat ceva similar. Cristina scrie tare fain.
Foarte reusita recenzia, foarte tentanta. Ai transmis foarte mult. Chiar m-a facut curioasa!
Mă bucur că ți-am stârnit curiozitatea 🙂
M-ai convins!
Mă bucur 🙂
Gata, o vreau! E musai! Caut şi o citesc şi eu şi îţi mulţumesc pentru recenzia asta!
Ce mai pot spune? Mă bucur că ți-a plăcut 🙂
Nu am citit inca vreo carte a Cristinei, dar mi-ai trezit interesul, draga Diana. Multumesc pentru inspiratie!
Mă bucur că te-am inspirat <3
Am văzut că e cea mai nouă carte a Cristinei. Este destul de promovată în social media. Din ce ai descris tu aici, sună și puțin a thriller psihologic. Dar presupun că trebuie să citesc cartea ca să văddacă e așa sau nu.
Are puține elemente de thriller, dar e un roman psihologic reușit 🙂