Dezorientală – despre un alt soi de Șeherezadă

Știți cum e atunci când vezi un citat și mori de nerăbdare să citești apoi toată cartea? Ei bine, așa mi s-a întâmplat mie cu Dezorientală – romanul de debut al scriitoarei Négar Djavadi. Evident, ispita mea a fost Oana – cea care-mi este o reală inspirație atunci când vine vorba de lecturi bune. Totuși, nimic nu mă putea pregăti pentru vârtejul ce a venit odată cu acest roman.

După cum unii dintre voi știu deja, ador romanele cu tematică orientală. Cumva, cultura aceasta atât de diferită de-a noastră mă atrage precum un magnet. Și nu, nu mi se trage de pe vremea serialului Clona (cum m-a întrebat mai demult o fostă colegă de muncă încă obsedată de povestea lui Jade și Lucas). Oricând de mult mi-a plăcut telenovela braziliană și prima, și a doua, și a treia oară – interesul meu s-a născut mult mai devreme. Poate de pe vremea când ascultam cu interes povești precum Aladdin… Cine mai știe? În fine, cred că nici nu mai contează. Cert e că în ziua de azi le ador pe Elif Shafak (mai ales pe ea) și pe Parinoush Saniee. Iar acum, în mod oficial, o înscriu și pe Négar Djavadi pe această listă.

Despre Dezorientală

Dezorientală este o saga a familiei Sadr relatată de Kimiâ Sadr – mezina familiei. Povestea spusă de ea este împărțită între trecut și prezent. Însă nu există o delimitare fină între cele două, planurile intercalându-se brusc, dar cumva armonios – de parcă povestitoarea ar realiza cumva un colaj laborios de momente. Dacă vreți, o putem considera pe Kimiâ un soi de Șeherezadă modernă, dar la fel de iscusită precum cea clasică.

Suntem teleportați, prin urmare, din Parisul modern în Mazandaranul din vremea bunicilor și mai apoi a părinților Kimiei. Și asta uneori fără înștiințare.

În prezent, Kimiâ locuiește în Paris cu familia ei. Încearcă să se integreze în societatea cosmopolită a capitalei Franței și, totodată, trece printr-o criză existențială ceva mai profundă având în vedere statul ei de femeie musulmană lesbiană. Prima întâlnire cu ea o avem într-o clinică de fertilizare in vitro, de acolo amintirile încep să curgă.

Încă accentul este pus pe Darius, tatăl Kimiei, un soi de copil teribil al familiei. Din amintirile ei realizăm că la început viața lor era idilică. Nimic nu le lipsea, contrar a ceea ce cred occidentalii. Cumva relatările de până aici parcă seamănă cu relatările pe care și eu le tot aud legate de perioada comunistă din România. Însă totul se schimbă în momentul în care izbucnește revoluția. Darius, un nonconformist cum este, intră în vizorul guvernului totalitar ce pusese stăpânire pe țară.

Temându-se pentru viața lui, acesta fuge în Franța, iar după câteva luni familia îl urmează. Așa începe lupta Kimiei pentru a se integra. Însă, după cum spune Négar Djavadi, „ ca să te integrezi într-o cultură, trebuie mai întîi, certific, să te dez-integrezi, măcar parţial, dintr-a ta.” Astfel, putem privi Dezorientală drept o lepădare de tot ce aparține culturii în care Kimiâ a crescut.

Cum am citit Dezorientală?

Aș vrea să spun că am citit cartea asta pe nerăsuflate. Însă nu a fost așa. Négar Djavadi are o scriitură frumoasă, fluidă precum un văl de mătase. Lucru ce m-a făcut, e drept, să vreau să citesc mereu mai mult. Ba chiar m-a făcut să nu renunț. La început am fost puțin amețită de toată succesiunea de personaje, de atâția unchi și-atâtea salturi. Însă am continuat și m-am obișnuit cu asta.

La început nici nu citeam zilnic din ea, dar asta nu doar din cauza atenției sporite ce o necesită lecturarea unei astfel de cărți. Mai e ceva ce m-a pus și mai mult în dificultate: fontul mic devenit un soi de marcă înregistrată al cărților de la editura Polirom. Însă efortul s meritat, ca de obicei.

Țin să cred că Dezorientală e o carte pe care ar trebui să o citești atunci când ai, totuși, ceva mai mult timp. Doar așa te poți bucura pe deplin de această carte. Mie mi-a fost puțin greu la început având în vedere că am citit-o seara, după ce veneam de la muncă.

Cui recomand romanul?

Dezorientală nu e doar un roman pentru cei pasionați de cultura prezentată în carte. E și pentru cei care îndrăgesc lecturile rafinate, poate un pic mai grele pe-alocuri – cu siguranță e o carte ce răspunde multor exigențe. Eu o recomand cu drag.

Voi ați citit acest roman?