Eu și tehnologia de la mine de-acasă

Casa mea e una destul de tehnologizată, doar locuiesc în ea un blogger și un gamer! De fapt, nici nu ne-am mutat în ea până nu am adus-o cu tehnologia la zi: am achiziționat cel mai performant internet de pe piață, am cumpărat un router pe măsură, ne-am luat un sistem audio cu niște boxe gigant și televizor 4k. Practic, tehnologia e indispensabilă pentru hobby-urile noastre, dar și pentru Netflix and chill-ul din fiecare seară.

Însă de departe cele mai importante obiecte pentru noi sunt laptopurile. Fiecare îl are pe al său. Al meu nu are cine știe ce accesorii laptop, însă al lui A. e special conceput pentru gaming. Nu mă pricep la acest subiect într-atât încât să vă explic ce tip de procesor și placă grafică are. Știu însă că are niște periferice speciale: un cooling pad pentru ca procesorul să nu să-ncălezească precum nisipul de pe o plajă din Ibiza, ba chiar are și un mouse special pentru gaming. La naiba, și tastatura laptopului e special creată pentru asta!

Să mai zic că-n acel laptop intră nu știu câte fire? Unul e conectat chiar la TV, mai e și o mufă în care e conectat un adaptor prin care poate folosi controller-ul de la Play Station (da, are și din ăla!). Pfff, cam multe nu? Pentru mine da. Să-ți explic o chestie: eu și tehnologia suntem amice, dar nu la cataramă. Știu să o folosesc atât cât îmi trebuie pentru blog și la job. În rest, sunt ca tiza mea Dee Dee din serialul de desene animate Laboratorul lui Dexter.

Uuuuuu, what does this button do?* Ce te faci atunci când tehnologia se întoarce împotriva ta?

M-am încurcat de câteva ori în fire atunci când ștergeam praful. Ba chiar mi s-a întâmplat să scot din priză chestii pe care nu trebuia să le scot. (Bine, problema în acest caz a fost că am uitat să le conectez înapoi la curent.) Însă chestiile astea sunt la ordinea zilei pentru mine, așa că în cele ce urmează o să vă povestesc o întâmplare ceva mai… răsunătoare.

Era luni, deci lucram de acasă. Nu te grăbi să-mi spui că-s norocoasă pentru că lunea nu mă trezesc cu noaptea-n cap și nu înfrunt aglomerația! Munca e tot muncă și deschid mailul cu aceeași lipsă de chef și de-acasă, și de la birou! Să revenim la poveste acum! Am supraviețuit cu succes câtorva ședințe plictisitoare. Am actualizat niște fișiere la fel de plictisitoare. Mai erau doar două ore și jumătate și chinul se termina, cel puțin pentru acea zi. Încă o ședință plictisitoare și practic nu mă mai deranja nimeni!

Eh, dar știți și voi cum e, nu trebuie să zici „hop” până nu ai sărit gardul! Ca o adevărată angajată conștiincioasă ce sunt, m-am conectat la conferința Skype cu vreo 5 minute înainte. Toate bune și frumoase. Eram prima. Dar, ce să vezi? Brusc o rotiță începe să mi se învârtă pe ecran. Și se învârte, și se învârte și… spuf realizez că a căzut curentul! Din fericire, toată treaba nu a durat prea mult și nici nu a trebuit să mă urc pe vreun scaun pentru a restarta router-ul plasat strategic de A. pentru a fi cât mai departe de raza mea de acțiune. Într-un minut am revenit în conferință. Însă nici nu am apucat să-l salut pe colegul din Franța care se conectase între timp căci a pornit alarma…

Super-eu în acțiune

Nu o activasem niciodată, iar atunci urla de zor de zici că poliția era după colț. Și, evident, microfonul de la laptopul meu era pornit. Nu spunea legea lui Murphy că atunci când ceva poate merge prost, va merge și mai prost? Eh, asta mi s-a întâmplat mie! Yves, colegul, era nedumerit. Mă întreba unde sunt. Eu am fugit la panoul de control al alarmei. Acolo, multe beculețe se stingeau și se aprindeau de zici că erau instalația de Crăciun (doar că sunetul pe care-l scoteau era de 1000 de ori mai enervant decât Jingle Bells).

Ce era de făcut? Am luat un scaun. M-am uitat la cutia de lângă contor… Pfff, mai bine nu, prea multe fire! Ies pe scară, iar mă urc pe scaun. căci mai am o cutie conectată la alarmă fix deasupra ușii. Nici acolo era de mine. Evident, în acel moment au intrat și vecinii de la patru în scară, iar eu aveam o ținută din aceea de zici că stătusem trei zile să deprimez mâncând înghețată și uitându-mă la filme gen O plimbare de neuitat. Nici nu i-am privit, am îngânat doar un salut încercând să las impresia că eu chiar știam ce fac acolo sus. După ce am auzit că au urcat, am coborât de pe scaun și-am intrat în casă. M-am mai uitat o dată la panoul acela cu luminițe și am început să apăs pe butoane la nimereală. Nu mă întreba ce combinație am realizat, dar sirena s-a oprit!

M-am întors la conferința mea. Trebuia să fi început de vreo cinci minute. Însă toți se întrebau nedumeriți ce naiba se auzea de la mine de-acasă. Ce-am făcut eu? M-am afundat în scaunul de gaming (cum altfel) și m-am purtat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Mi-am partajat ecranul. Dintr-o dată, fețele tuturor au dispărut și vedeam doar primul slide al PowerPoint-ului meu, cel pe care scria Comité budget.

Ce-am învățat din întâmplarea aceasta?

Destul de multe. Primul dinte ele e să nu-mi mai pornesc microfonul înainte de începerea unei conferințe. Al doilea e că tehnologia e prietena mea. Îmi ușurează munca la job, dar și pe blog. (Nu știu cum m-aș descurca fără laptop și smartphone, serios, cu ele îmi planific tot ce am de făcut și realizez chestii pe care nu aș putea să le fac fără anumite aplicații specifice!) Însă ar trebui să fiu mai atentă la ceea ce îmi spune A. legat de modul în care funcționează lucrurile. Altfel, iar mă panichez și ies în pijamale lălâi pe scară!

Dar cum e cu tehnlogia la tine acasă? Ai parte și tu de astfel de pățanii? Sau eu sunt singura nebună?

Notă:

*Uuuu, what does this button do? – Uuu, ce face acest buton?

Articol scris pentru SuperBlog.