Jurnal de lectură: Povestea slujitoarei & Pescarul nimicului

Acum c-am izbutit SuperBlog-ul e vremea să mă întorc la obiceiurile mele. Reiau, prin urmare, seria articolelor livrești și chiar dacă nu am citit foarte mult, vă scriu astăzi o filă de jurnal de lectură. În toată această perioadă mi-am rupt din puținul timp liber rămas și am citit două cărți: Povestea slujitoarei și Pescarul nimicului. Nu știu dacă au fost cărțile cele mai potrivite pentru perioada aceasta, ar fi mers ceva mai lejer, un chick-lit… Însă nu pot spune că nu mi-au plăcut, doar că am avut ceva de furcă.

Jurnal de lectură: Povestea slujitoarei

Aveam de mult cartea lui Margaret Atwood pe listă, dar o cam ocoleam pentru că nu sunt mare amatoare de distopii. Cumva, am făcut rău, Atwood e o maestră a descrierilor. Efectiv m-am îndrăgostit. Pe de altă parte, știam eu ce știam: dragoste cu sila nu se poate.

Despre ce e vorba? Povestea slujitoarei e despre o Americă nu prea îndepărtată în care s-a instalat un regim teocratic creștin. Femeile sunt abuzate și private de drepturi. De asemenea, ele sunt împărțite în mai multe caste având de îndeplinit diverse funcții. Natalitatea fiind scăzută, puținele femei fertile sun clasificate drept „slujitoare”. Singurul lor rol este acela de a fi „utere umblătoare”.

Personajul principal, Offred, face parte din prima generație de slujitoare. Chinuită de viața anostă și sterilă (aș zice), încearcă să-și reprime amintirile trecutului în care avea o familie și totul era normal. Însă va descoperi că în ciuda faptului că regulile s-au schimbat, nu s-a schimbat principiul conform căruia ele au fost făcute pentru a fi încălcate.

Până aici sună interesant, nu? Este… dacă reușești să treci peste scenele sumbre în care sunt descrise ororile la care sunt supuși cei care nu se supun noilor cutume. Însă și mai grotesc mi s-a părut ritualul procreării… toate acestea m-au făcut să iubesc mai puțin cartea.

De remarcat, totuși, sunt numeroasele asemănări dintre Povestea slujitoarei și România comunistă: mâncarea raționalizată și interzicerea avortului. Adesea mi se părea că mă teleportez într-un moment în care maică-mea îmi povestea cum era pe vremuri.

Pe scurt: deși scriitura lui Margaret Atwood e superbă și subiectul e interesant, au fost anumite elemente care mi-au îngreunat procesul de lectură.

Jurnal de lectură: Pescarul nimicului

Pescarul nimicului e o carte scrisă de Simona Poclid. Pe ea o citesc de ceva timp în online. Bine, o pierdusem o vreme din vedere, dar anul acesta am avut bucuria de a o regăsi grație minunilor tehnologiei. Am aflat că a devenit și scriitor publicat, așa că nu puteam ocoli ceea ce a ieșit din mâna ei.

Scriitura Simonei m-a dus cumva cu gândul la Vara în care mama a avut ochii verzi. Același stil meditativ, plin de metafore bine-alese însă mai cald, mai lipsit de sumbru. Pescarul nimicului e o meditație profundă care miroase a mare, iar cuvintele autoarei se-aud fix precum un năvod ce atinge apa.

Pescarul nimicului e o poveste despre, evident, un pescar ce-și înfige zilnic undița în mare, la mal. De fapt, scopul lui era chiar să pescuiască nimicul… Dar trebuie să citiți și să înțelegi voi, să-i dați voi un sens. Mie mi s-a părut că și eu sunt un astfel de pescar. Dar cartea e prea plină de sens s-o poți cuprinde, iar la sensuri suntem cu toții diferiți.

Concluzii

Două lecturi deloc ușoare. Diferite. Scrise extrem de bine. Una mi-a plăcut și nu prea mi-a plăcut. Alta mi-a plăcut și mi-a dat de gândit, dar nu știu dacă gândurile mele au profunzimea necesare pentru a-i pătrunde sensurile.

Voi ce ați mai citit?