De obicei cărțile de dezvoltare personală îmi par un mare… bullshit (scuzați expresia, rețineți conținutul!). Spun asta pentru că mai toate se învârt în jurul acelorași idei legate de gândire pozitivă, perseverență și alte bla-bla-uri. Însă Arta subtilă a nepăsării iese din această turmă pestriță refuzând să se încadreze în normele deja trasate ale genului. Și asta e bine, nu? Nu știu câte rezolvăm repetându-ne că totul va fi roz cu picățele și nori din vată de zahăr turcoaz.
Într-un limbaj viu (colorat chiar), bloggerul Mark Manson ne arată că e normal și sănătos să mai și eșuăm. Că nu valorile materiale sunt cele care arată lumii cât de mult succes avem. Fiecare om e unic, deci ce rost are să te compari cu Bill Gates sau Mark Zuckerberg?
Ce am învățat din Arta subtilă a nepăsării?
Manson se folosește de exemple originale, chiar nepotrivite pentru genul acesta de carte, preferatul meu fiind chiar Bukowski (da, scriitorul bețiv și… afemeiat care, printre altele, a scris Femei), pentru a ne arăta că viața are un traseu sinuos și că într-o clipă poți părea cel mai mare ratat, dar tu trebuie să-ți duci munca până la capăt. Trebuie să acceptăm înfrângerile, eșecurile, căci ele sunt o parte a ființei noastre. Până la urmă, nu suntem niște roboți programați să reușească de fiecare dată.Trebuie să aruncăm la gunoi toate bălăriile acelea despre gânditul pozitiv, să ne acceptăm emoțiile (chiar și cele negative) și să ne perfecționăm în învingerea obstacolelor.
Arta subtilă a nepăsării e o carte de care aveam nevoie. Începusem să-mi măsor viața doar în reușite profesionale. Tot ce conta era ceea ce făceam pentru muncă, prin muncă. Devenisem un robot, fix ceea ce urăsc cel mai mult. Aveam nevoie de o palmă care să mă trezească la realitate, să-mi aducă aminte că sunt om și că alte valori sunt mai importante decât mărimea contului din bancă și unele reușite profesionale.
Adevărul e că nu trebuie să dovedesc nimic nimănui, nici măcar mie. Singura persoană care are cu adevărat exigențe de la mine sunt eu. Iar eu sunt un critic tare dur. Trebuie s-o las mai moale, să nu mă mai țin singură în frâu. Asta am învățat.
Cui recomand cartea?
Având în vedere că e prima carte de dezvoltare personală pe care reușesc s-o termin după mult timp în care am tot încercat să mă împac cu autori ceva mai consacrați ai genului, nu reușesc să găsesc ceva care să-mi fi displăcut la Arta subtilă a nepăsării. Probabil abordarea diferită o face mai citibilă. Mark Manson vine cu explicații bazate pe întâmplări reale și ne arată că limitele trebuiesc cunoscute și acceptate. Cartea aceasta e un manifest cât se poate de sincer pentru o viață mai simplă, mai ancorată în concret!
Personal, o consider o carte pentru oricine. Bine, pudicii poate vor avea ceva cu limbajul (găsiți mai sus un exemplu), însă cu siguranță cu toții pot învăța ceva de aici. Așa cum am scris mai sus, tocmai faptul că respinge toate dogmele dezvoltării personale legate de gândirea pozitivă și devenirea celei mai bune versiuni a ta, Arta subtilă a nepăsării devine un must-read. Mai ales pentru corporatiștii obsedați de propria eficiență (cum sunt și eu), nu credeți?
18 Comments
Cu sigurantă trebuie să o citesc și eu. Atinge puncte la care mai am de lucru. :))
Mulțumesc pentru recomandarea foarte utilă!❤
Chiar e utilă și amuzantă!
Multumesc pentru impresii, ajung destul de rar la carti de dezvoltare personala, culmea e ca eu m-am „dezvoltat” destul de mult din beletristica, hehe, dar din cand in cand, citesc astfel de carti iar ce imi palce la aceasta este faptul ca e diferita si amuzanta. <3
Și eu la fel, plus că am mai făcut unele cursuri în facultate sau la muncă…
Mie îmi plac cărțile de dezvoltare personală. Din fiecare culeg câte ceva, dar, ptr. că am citit foarte multe, te înțeleg de ce le-ai dat deoparte. Unele chiar conțin bazaconii şi creează mai multă confuzie ori frustrare. Arta subtilă a nepăsării este una dintre cărțile scrise pentru „lungimea” tuturor. Nu uita şi de „Arta de a fi egoist”.
Nu uit, nu uit, am notat-o, doar că nu e pe stoc acum 🙂
Am să o citesc! Îți mulțumesc pentru recomandare!
Cu drag 🙂
Spre deosebire de tine, eu sunt în general fan al cărților de acest gen. Tocmai din acest motiv nu pot decât sa ma bucur foarte tare sa citesc aceste rânduri din partea cuiva care se declară din start anti.
Dar, într-adevăr, Mark Manson este un fenomen. Îl urmăresc de câțiva ani. Mi-am început studiul cu el… Este deosebit!
Felicitări pentru alegere! Frumoasă recenzie!
Nu sunt anti de tot, ca să spun așa. Doar că, la fel cum am spus și mai sus, am și studiat destul de mult comunicarea, pshiologia comunicării, asertivitatea și altele, astfel că îmi e destul de greu să găsesc ceva care să vină lucruri cu adevărat noi sau utile pentru mine. Majoritatea cărților pe care le-am descoperit erau mai mult pentru cei care nu aveau noțiuni de bază. Pe lângă Arta subtilă a nepăsării, de pildă, mi-a plăcut mult Focus a lui Daniel Goleman.
Astept un review și la cealaltă carte a aceluiași autor „Arta subtilă a disperării”.
PS. Ce înseamnă pentru tine noțiunea de corporatist?
O am în vizor pentru anul viitor. Pentru mine, corporatist = o persoană care are un job de birou într-o corporație (multinațională de cele mai multe ori).
Ca fosta corporatista care a lasat deoparte o cariera pe partea ascendenta pentru a explora ce imi place la nivel personal, cred ca am multe in comun cu cartea. Citesc informatie pentru dezvoltarea personala si recunosc ca am tot evitat acest titlu. Dar il adaug acum. Multumesc pt articol.
E o carte tare interesantă, iar abordarea e un pic diferită 🙂
O adaug si eu pe lista. Multumesc de recomandare.
Cu drag 🙂