The Talks: Burnout – o realitate, nu un mit

A fost o vreme când îmi păsa doar de carieră. Organizam într-o săptămână, maxim două, evenimente cu 200 de persoane. În același timp, participam la ședințe cu colegii din Franța, făcea analize bugetare într-un Excel, iar concomitent mai aliniam niște linii într-un PowerPoint. Știam la cât începeam munca, nu știam la cât terminam. Dar, nu conta. Munca era mai importantă.

Nu băgam de seamă nici că aveam zile când picam pe birou de somn, nici că masa de prânz consta în ronțăieli în fața monitorului, nici că eram extrem de irascibilă. Ignoram durerea de cap și pe cea de spate. Munceam de zor și nu vedeam altceva în fața ochilor decât monitorul. Am neglijat totul până când am clacat.

Dragii mei, tot ce auziți despre burnout nu e un mit. E o realitate crudă, un sindrom cu care tot mai mulți adulți activi se confruntă. Evident, suntem cu toții prea adânciți în task-urile noastre pentru a realiza că această oboseală cronică nu-i normală. Ne purtăm de parcă cineva ne-ar ridica statuie, dar nu e așa.

Primul pas pentru a reduce efectele sindromului burnout a fost…

…să recunosc că am nevoie de o pauză. Pierdusem contactul cu lumea. În timp ce eu munceam de zi până-n seară, viața nu stătea în loc. Faptul că rămăsesem în urmă a fost primul lucru care m-a făcut să realizez că trebuie să schimb ceva. Apoi, am realizat că toată lumea mă întreba dacă sunt bine. M-am privit în oglindă și am realizat că păream un zombie.

Ce am făcut? Am luat o pauză.

Rezumând discursul lui Stefan Sagmeister, adesea nici nu realizăm cât de important e timpul liber. O pauză ne poate oferi mult mai mult decât o reîncărcare a bateriilor, iar asta am experimentat-o pe pielea mea.

Ce a urmat apoi?

După o pauză bine-meritată, mi-am reluat activitățile, dar de data aceasta am făcut lucrurile cu cap. Mi-am re-evaluat prioritățile, am trasat limite și, mai important de atât, mi-am rezervat timp pentru familia și pasiunile mele. Într-un alt discurs TED, Nigel Marsh vorbește despre cum să dobândim acest echilibru, iar pe mine chiar m-a ajutat.

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să nu mă mai gândesc la hiperproductivitate și, în schimb, am pus accentul pe creativitate. (Oricum burnout-ul ne face mai puțin productivi.) Pentru a vă explica mai bine acest lucru, vă invit să urmăriți un alt TED care explică exact cum mă simțeam eu, dar și cum mi-am regândit activitățile:

Și… tot despre burnout

Runda aceasta de TED Talks a fost ceva mai bogată în discursuri. Asta pentru că am vrut să împărtășesc cu voi idei care chiar m-au ajutat. Acum pot spune că sunt mai bine. Nu mai sunt veșnic obosită și irascibilă, dar mai am de lucru. Burnout nu e ca un pojar pe care o tratezi o dată și, gata, ești imun. Mai multe despre acest sindrom găsiți la Grațiela, dar și la Aura. În plus, cred că de mare ajutor vă va fi și cartea Arta subtilă a nepăsarii.

Cel mai important lucru e să nu ignorăm simptomele și să cerem ajutor dacă simțim că nu mai putem singuri.

În încheiere, dragilor, nu pot decât să vă urez să fiți bine cu toții și să fiți feriți de acest sindrom care te macină începând de la esența ființei!