La casa de La Cabine

Nu cu mult înainte eram o simplă bloggeriță dintr-un orășel mic din România. Aveam diverse colaborări, scriam review-uri de cosmetice, de cărți… Dar, știți cum e, nu poți trăi din asta. Mai ales într-o țară cum e România unde talentele, capacitățile intelectuale și diplomele (cele reale) contează mai puțin.

Norocul meu era că absolvisem un liceu cu profil mate-info intensiv. Și, precum un mic șoricel de bibliotecă, căpătasem ceva aptitudini mai aparte. Sigur, nu prea mă folosisem de vreme. O vreme am fost „fata aia care repară calculatoare”, știți, de regulă, în fiecare cartier e un băiat. Ei, în al meu eram eu: o slăbănoagă înaltă, cu ochelari de Harry Potter, haine lălâi și părul ca o mătură.

Dar, evident, nici din instalat Windows și Ms Office nu făceam atât de mulți bani, aşa că am început să sparg parole, profiluri de Facebook, site-uri… tot ce se putea. Desigur, toate astea în timp ce păstram aparențele unei tipe tare pricepute într-ale IT-ului și scrisului. Ziua eram eu, cea banală, ștearsă, noaptea eram Tokio (sincer, nici nu știu de ce am ales tocmai acest nickname, dar fie…).

Cu timpul, am căpătat ceva reputație prin cotloanele ascunse ale internetului. Cumva, eram un soi de star! „Codul tău e poezie” – acesta e feedback-ul pe care îl tot primeam. Așa am atras atenția lui G. un lider al unei grupări din Spania. Am tot vorbit zile întregi pe chat, ajunsesem să avem atâta încredere în altul încât știam și cum arătăm, lucru neobișnuit în branșă.

Într-o zi am avut chiar surpriza de a da de el, ieșeam dintr-un Mega Image, iar el tocmai ce parca un Logan albastru din prima generație ieșită pe poarta uzinelor de la Mioveni. A coborât geamul și mi-a făcut semn să urc. În mașină mirosea a odorizant ieftin de mașină, a praf și a motorină. Bine, nici el nu era prea atractiv, dar asta nu are relevanță…

–Tu? Ce-i cu tine aici?

–Ți-am spus că vreau să facem afaceri împreună, nu?

–Da, dar nu mă așteptam niciodată să zbori până în România să mă vezi.

–Eh, uite, poate am vrut să-ți spun personal despre ce e vorba.

–Atât de important e?

–Cam da. Fii atentă!

–Sunt!

–Am aflat cu ajutorul unui prieten român ce a citit pe blogulețul tău de paravan că folosești fiolele La Cabine. Sigur știi că ele sunt produse în Spania.

–Da, îmi plac fiolele. Mai ales cele cu vitamina C, deși am mai încercat și altele gen fiolele La Cabine Anti Imperfection, care, sincer, cred că ți-ar prinde și ție bine deși ești bărbat. Ele sunt recomandate celor cu un ten cu imperfecțiuni.

–Hei, nu vorbim de tenul meu acum! Concentrează-te! OK?

–OK! Spune-mi pentru ce ai nevoie de mine!

–Nu știu dacă ai aflat, dar s-a lansat un concurs de blogging la nivel global, iar premiul e un city break ce cuprinde și o vizită la Palatul Regal al Spaniei pentru a testa produsele La Cabine. Am nevoie ca tu să intri în acel concurs, să scrii un articol foarte scurt despre acele produse, să câștigi și să intri în palat.

–Atât?

–Nu, nu atât! Va trebui apoi să ajungi la sistemul de securitate, să spargi codul și să mă lași pe mine și echipa mea să ne facem treaba. Fii fără grijă, nimeni nu va ști că ești tu, ne ocupăm noi de asta. Și nu vei fi  singură, vom mai avea câteva persoane care vor intra cu tine.

–Hm, sună cam periculos…

–Ascultă-mă, știi cine sunt, crede-mă e totul sub control. Iar pentru asta ție îți vor ieși 24 de milioane de euro. Vei putea să te muți oriunde vrei tu pe planeta asta și să trăiești ca o regină.

24 de milioane de euro? Pentru un articol și un cod spart? Apoi puteam lăsa totul în urmă. Suna tentant așa că, în cele din urmă, am acceptat.

Am scris articolul…