Uneori simt nevoia să apăs acel buton cu două linii paralele și să pun totul pe pauză. Simt nevoia să scriu fără miză, fără subiect, fără SEO. Să fie doar cuvinte înlănțuite, nu tu non-ficțiune, nu tu proză, nu tu poezie. Doar text, iar textul ăla să vindece ceva, orice în mine.
Uneori simt nevoia de a… alerga de nebună, desculță, pe câmp. Să uit de tot, să mă transform: să fiu o hipioată flower-power ori zână zăludă.
Alteori, simt nevoia de a cânta sub duș, asta deși nu mă recomandă, nici vocea, nici talentul. Ori aș găti ceva bun, aici îmi place să cred că mă pricep…
Vedeți voi, par o persoană complicată. Fac lucruri complicate și-mi place să sfidez imposibilul. Dar, bucuria și pacea mea se regăsesc în lucrurile simple:
- Un zâmbet primit în dar de la o persoană dragă
- Un text frumos - scris de mine sau de alții
- Ceva bun - gătit de mine sau de alții
- Prima cafea a zilei
- A doua cafea a zilei
- Să aud cum la radio dau piesa mea preferată, mă rog, una din ele
- O clipă în care să îmi permit să nu fac mare lucru
Lucrurile simple mă fac să mă simt întreagă. Mă fac să mă simt prezentă, să mă simt EU.
O vreme, poate, orbită de strălucirea altor lucruri ceva mai complexe: o carieră, un milestone atins în blogging, chiar și chestii materiale mai scumpe mi-au luat ochii. Dar, am realizat eu, eram goală pe interior. Nu știu dacă mai țineți minte episodul acela din Copiii de la 402 în care Nancy devine pasionată de mâncatul sănătos și le arată tuturor un măr care la exterior arăta bine, dar la interior era putred. Așa eram eu: un fel de Dirty Diana, dar nu aia despre care cânta Michael. O Diană fadă căreia îi lipsea ceva, luciul (și nu cel de buze).
Așa am început să caut răspunsuri în cărți, dar nu mă satisfăceau. Eram sătulă până peste cap de psihopupu și sfaturi despre gândirea pozitivă. Am renunțat.
Am scos o foaie, una de matematică, și am scris mare (cât de mare pot eu – cea care, de fel, scrie cât puricele): WISHLIST. Am început să completez fără a mă gândi la prea multe: la trenduri, noi provocări profesionale sau bloggerești. Apoi, după ce am umplut foaie față-verso m-a lovit: nu îmi lipseau chestiile acelea greu de atins, nu aveam nevoie de sfaturi de mindset sau de mindfulness.
Nu! Eu aveam nevoie de lucruri simple: să ies și să mă plimb uitându-mă la vitrine, o după-amiază pe bancă în parc, să toc ceapă în timp ce A. spală vasele și să discutăm ce facem în weekend.
Aceste mărunțișuri erau lucrurile ce mă completau, iar eu le nesocotisem… Cine avea nevoie de ele, până la urmă? Dar, uite că, adevăratele bucurii stau în micile detalii cotidiene pe care nu le apreciem. Acum știu,iar asta e toată filosofia de mindfulness de care am nevoie.
Și cu asta mă opresc. Dar, nu pot să nu vă întreb și pe voi: care sunt lucrurile simple care vă fac fericiți, întregi, voi?
20 Comments
Direct la suflet mi-a mers! Luv u
Mulțumesc ❤️
Zâmbetele de dimineață. Când ne trezim, primul lucru pe care îl facem e să ne zâmbim. Pe urmă ne dăm un pupic și ne spunem ” Bună dimineața!”. Asta o facem noi între noi și copiii.
Da, asta mă întregește și mă face pe mine să continui să fiu. Imaginea băieților mei care îmi zâmbesc în fiecare dimineață ❤
Ce frumos ❤️ De asta ești tu i ființă așa senină și iubibilă 🤗
Să scriu ce îmi dictează sufletul și inima fără fard și rețete universale, să zâmbesc oamenilor sincer și onest, să visez la călătorii pe care nu le-am făcut încă, să îmi retraiesc copilăria povestind cu bucurie despre ea, să citesc seara povești și să inventez unele pentru copiii mei, să mă plimb, să fiu liberă…și iar să visez!
Frumos de tot, Simona ❤️🤗
Eu, după ce-am terminat terapia, mi-am dat seama că trăitul cu bucurie e un dar pe care trebuie sa îl tratam cu responsabilitate. Pentru ca e un dar. Sa găsești bucuria, s-o incorporezi în tot ce faci. După ce trăiești într un gol, în care fiecare dimineață e o sursa de anxietate, orice viitoare dimineața e o raza de soare, un început pe care ai datoria sa l umpli cu bucurie. Ma fac multe lucruri fericita. Că sunt sănătoasă, eu și ai mei, ca pot sa fac ce-mi place (sa cant, sa scriu, sa joc – chiar dacă o fac doar în bucătăria mea, sa gătesc), dar mai ales ca pot sa deschid ochii în fiecare zi. Că sunt. Asa cum sunt! Te îmbrățișez, Diana! ❤️
Ești tu însăți o bucurie ❤️ Da, uneori neglijăm asta, trăitul cu bucurie, devenim mult prea prinși în griji, în probleme, devenim anxioși… uităm că darul nostru cel mai mare este că suntem🤗
O, Doamne! Lucrurile mărunte, obişnuite şi simple: cafeaua servită în pat🙈 în acele dimineți când sunt very lazy; plimbatul desculță pe plajă; să desenez fără să ştiu exact ce şi cum; înghețata de mango; să tac; să ascult un cântec frumos; să admir florile, valurile, norii, ploaia…
Frumos totul, ca tine de altfel ❤️
Eu pretuiesc foarte mult lucrurile simple, sunt cele care m-au ajutat mereu sa merg inainte. Daca uitam de ele, e cam similar cu a da vrabia din mana pe cioara de pe gard, sau vanatoarea de iluzii. 🙂
Bine zis, ca de obicei 😁🤗
Wow! Diana, mi-a placut atat de mult ce ai scris, parca m-am regasit in randurile tale, au venit din suflet! Eu nu stiu daca am un whishlist, insa mi-as dori sa pot sa imi mentin starea de bine in fiecare zi si sa nu las ma atinga nimic negativ si sa pot sa impart fericirea mea cu altii. In momentul de fata am nevoie de socializare, de prietenii mei pe care nu i-am vazut de mult timp din cauza pandemiei si de timp de calitate cu familia si toti cei dragi mie. Te pup!
Ce mă bucur că am rezonat ❤️ și ce frumos sună lista ta ❤️🤗
Îmi plac oamenii frumoși și curați, așa cum ești tu, și care își setează wishlist-uri reale și sincere.
Uneori, avem nevoie doar de lucruri simple pentru a fi fericiți.
Mulțumesc, Cătălina ❤️ Cred că a fi sinceri cu noi înșine ar trebui să fie ceva inglobat în ființa noastră, să știm să discernem ce vrem pentru noi cu adevărat și ce vrem pentru a ne clădi o imagine in fața celorlalți.
Bucuriile mari vin, la mine, din lucruri mărunte, adesea ignorate de alţii. Şi sunt multe, nu le înşir aici. Am rămas un copil care se bucură cu toată inima de aproape orice. Unii spun că asta înseamnă că mă mulţumesc cu puţin. Să o creadă, cine sunt eu să-i contrazic. Dar cât ei pierd timp să mă analizeze, eu îmi trăiesc cu toată intensitatea bucuriile astea.
Fain articolul tău!
Frumos spus, Potecuță! Ce bine ar fi dacă am ști toti să rămânem copii! 😀
Sa ma bag langa copiii mei care deja dorm cuminti. Sa privesc luna. Sa ma plimb cu bicicleta seara. Sa stau desculta in iarba rece.
Ce frumos ❤️