Crăciunul de ieri și de azi (gp)

crăciunul de ieri și de azi
sursa foto & edit Canva Pro

Cuprins

Crăciunul este și a fost mereu o perioadă magică. Asta nu poate fi contestat, indiferent cât de sceptic sau insensibil ai vrea să fii, este foarte greu să îi ignori strălucirea aparte, care are mai puțin de-a face cu luminițele atârnate peste tot prin oraș și mai mult cu ceva mai profund din noi, din sufletul nostru.

Este perioada din an care chiar ne îmbie să reflectăm și în care este mult mai satisfăcător să faci cadouri decât să primești.

Crăciunul ca o întoarcere în copilărie

Cred că pentru orice om cele mai vii amintiri din copilărie sunt cele care
au de-a face cu Crăciunul. Bradul împodobit, toată familia la masa, momentele de fericire dar și cele de anticipare din seara de Ajun, cadourile mult așteptate, mirosul de brad, de portocale și de cozonaci – toate astea evocă amintiri vii și greu de uitat, care se inoculează în mintea noastră încă din primii noștri ani de viață.

Când mă gândesc la Crăciunurile din copilăria mea realizez că mai demult eram mai săraci, mai slabi și, paradoxal, mai fericiți. Aveam mai puțin, nu ne doream prea multe și ne bucuram din orice. De Crăciun, bradul era natural și ne umplea casa de ace, portocalele erau prețioase și globurile din sticlă, la fel.

Fiecare lucru necesar de Crăciun presupunea un drum sau mai multe. La piață după pom, la măcelărie, la brutărie, la cofetărie, la țară, după porc, și pe unde mai era nevoie. Dar nu ne simțeam obosiți și nici nu era o corvoadă. Orele petrecute în bucătărie preparând aperitive și prăjituri, cu mama, era un timp rar, în care în sfârșit puteam fi împreună.

Bradul nu-l împodobeam decât în Ajun, când casa răsuna de colinde înregistrate pe casete. La finalul serii, bradul era luminat, casa mirosea frumos a mâncare, totul era curat și în sfârșit ne puteam relaxa așteptându-l pe Moș Crăciun. De dimineață, copil fiind, mă trezeam cu noaptea în cap ca să-mi desfac cadourile. Într-un an am primit un iepure mare și lânos, în altul o păpușă, în altul plușuri și toate mi se păreau cele mai frumoase jucării din câte văzusem vreodată.

Desigur, magazinele pe atunci nu erau atât de pline și nici atât de strălucitoare cum sunt astăzi și nici nu eram bombardați de reclame și unbox-inguri la tot felul de jucării pe toate canalele media.

De Crăciun, nu eram aproape niciodată doar noi trei. Sigur aveam musafiri sau mergeam în vizită. Atmosfera era relaxată, mâncarea suficientă și toată lumea foarte veselă. Adulții discutau și glumeau la masa iar copiii se alergau prin toată casa – fără telefoane, fără desene și cu supraveghere lejeră iar nimeni nu mai făcea caz de ore de somn sau de masă.

Crăciunul peste ani

Astăzi avem de toate. Nu mai e nevoie să ieșim nicăieri dacă nu vrem, toate cumpărăturile pentru sărbători ne pot veni la ușă – și ce multe mai sunt!

Nu mai e nevoie să tăiem legumele în sute de bucățele mici-mici pentru celebra salată bouef și nici să mai pierdem timpul decorând-o sau împăturind la sărmăluțe – le putem cumpăra pe toate deja gătite.

Portocalele nu ne mai impresionează, nici Pepsi, nici Coca-Cola, nici figurinele de ciocolată – ne-am obișnuit cu ele prea mult. Sunt prea multe și nici nu mai știm de ce să ne apucăm întâi.

Cum am spus, avem de toate. Dar parcă suntem tot mai puțini la masă și tot mai îndepărtați. Nici gând să mai apărem neanunțați la ușa cuiva, așa cum se întampla mai demult când musafirii nepoftiți în ziua de Crăciun erau o bucurie și nu o corvoadă. În oraș, colindătorii vin tot mai rar și se uită urât la tine dacă le dai altceva decât bani.

Despre ce să fie Crăciunul de fapt?

Până la urmă, indiferent de cum era Crăciunul pe vremuri și cum este
acum, semnificația lui a rămas aceeași. Poate mai mult încă, în vremurile astea agitate, în care totul se întâmplă în ritm tot mai alert și în care alergăm zilnic să bifăm deadline după deadline, Crăciunul ar trebui să vină ca o oază de liniște și ca un prilej de a ne reconecta cu ceea ce contează de fapt.

Acum, când nu ne mai dorim nici jucării, nici portocale și nici Pepsi-Cola, realizăm că cele mai importante cadouri sunt cele care nu se pot cumpăra: sănătatea noastră și a celor dragi, timpul liber, momentele petrecute cu ai noștri, amintirile pe care le cream cu familia.

Până la urmă, atât ieri cât și azi, semnificația Crăciunului este tot despre pace, despre armonie, despre iubire și lucrurile cu adevărat importante pentru noi – acelea care nu pot fi nici înlocuite, nici reparate și care nu costă bani.

Pentru tine despre ce este Crăciunul?

Acest articol parfumat cu nostalgie îi aparține Ralucăi Anghel, cea care ne scrie cu sensibilitate pe E un mic secret. Vă invit să o descoperiți, merită!

Sharing is caring:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!


Loading
© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: