Pe cărări românești sau… când cuvintele pornesc la pas spre tine

pe cărări românești
fotografie din arhiva personală, prelucrare în Canva Pro

Cuprins

Am terminat de câteva zile bune cartea de povestiri a lui N Marianne, Pe cărări românești și, recunosc, mi-a luat ceva timp să îmi adun gândurile într-un mănunchi coerent.

După titlu, ați spune că e o carte cu povești despre călătorii pe plaiuri autohtone. Dar, nu puteți să vă înșelați mai mult. Ori poate… Mbine, e o călătorie, dar una spirituală. Dacă Jules Verne a scris O călătorie spre centrul pământului, iată că N Marianne ne invită prin textele ei la o călătorie spre centrul ființei umane.

Cum am citit și trăit cartea?

Aș putea spune multe despre fiecare poveste din carte. Chiar și despre prefață și datele despre autoare, ambele scrise într-o notă foarte personală. Aș putea scrie despre concepte filosofice, despre apariții ale unor personaje mitologice precum Hermes și Charon, despre Spin – cea pe care unii poate o știți din cartea de debut a altei autoare*, despre referințele din cărți ale autorilor contemporani pe care le-am citit ori din literatura clasică. Însă nu o s-o fac!

Să fie clar, Pe cărări românești, merită toate cronicile, recenziile și comentariile pozitive. Ar trebui să fie undeva sus, materiale de studiu.

Totodată, e o carte ce trebuie citită cu ușile și ferestrele sufletului larg deschise. Am înaintat greu prin acest volum, dar asta pentru că a trebuit să fac adesea pauze pentru a reflecta. N Mariane practic ia cuvintele, le descompune și reașează moleculele în așa fel încât ele devin o invitație la introspecție. Sondând toate aceste scrieri e imposibil să nu te gândești la viață, la prietenii, la adevăr și minciună, la… tot. Dar, mai ales, au fost pasaje întregi care m-au târât pe firul memoriei în întâmplări pe care le îngropasem în suflet, povești auzite ce le credeam uitate, lecturi și să ajung gânduri nicicând rostite.

pe cărări românești
sursa foto: editura Siono, Canva Pro, edit: Canva Pro

Simt nevoia acum să vă mărturisesc ceva! Citind cartea, în calitatea mea de om care-și închipuie că va izbuti să publice la rândul său una, am simțit multă admirație. Nu știu dacă voi ajunge vreodată la așa profunzimi. Ar trebui să trăiesc vreo zece vieți să ajung la înțelepciunea ce răzbate din carte precum sistolele unei inimi tinere, sănătoase. Și ce să mai spun de densitatea scriiturii când nu sunt singura care a observat-o:

Pe cărări românești este o alchimie: se ia o fată frumoasă cu ochi de cer, tristețe și adâncime sufletească, spiritualitate, erudiție și dragoste.Rezultă o scriitura densă. Nu e ușor de citit, nu e ușor de lăsat din mână. E o lirică a umbrei, care, în chinuri, dă naștere soarelui. O experiență mitologică, amestecată cu trăiri și concluzii antice, într-o inimă de copilă la fel de curată și de concisă în a spune vieții viață, apei apă și morții moarte.

Cui recomand să citească Pe cărări românești?

E clar, cred, că nu e o carte pe care s-o citești cu una cu două. Trebuie să fie pregătit pentru a urca într-un montagne russe. Și, da, știu că „trebuie” e un cuvânt de care e bine să ne ferim, dar aici chiar e musai! În plus, mai nevoie și de o palme și de o minte de cititor bine bătătorite pe pagini de carte și prin cugetări.

Pe cărări românești nu e o carte la care să te înhami dacă nu ai o experiență de cititor, căci e posibil să nu o apreciezi la justa valoare. Pe alocuri m-a dus cu gândul la Vara în care mama a avut ochii verzi însă cu ceva mai multă consistență. M-a dus cu gândul și la Simona Poclid, iar asta nu e de mirare căci mi se pare mie că aceste două scriitoare sunt gemene spirituale. Aș îndrăzni să spun că e o carte fix precum bomboanele pe care le-am găsit atunci când am deschis coletul ce o conținea: dulci-mentolate, o combinație de divin și realitate!

 

Dacă v-am făcut curioși și sunteți dispuși să vă înhămați la o călătorie până în străfundul ființei voastre, atunci cartea lui N Marianne e pentru voi! O găsiți, evident la editura Siono pe site și în librăriile lor partenere. Ori poate ați citit-o deja, iar în cazul acesta vă rog să-mi dați de veste!

*Spin este un personaj ce apare în volumul Teatru în stomac semnat de Simona Poclid.

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021