Am lipsit o vreme de aici. Nu prea am mai postat nici pe Social Media deși am început anul în forță. De ce? O vreme m-am simțit copleșită de… tot. Nu mi-am imaginat pentru o clipă că lucrurile vor fi așa anul acesta, dar uneori universul știe mai bine de ce ai nevoie.
Mi se pare ireal tot ce se întâmplă și chiar dacă au mai fost momente grele, am certitudinea că în final totul va fi bine. Încă simt că e devreme să intru în detalii aici, în „lumea virtuală”. Nici în lumea de dincolo de ecrane nu am oferit tuturor detalii, simt nevoia de intimitate.
Dar, sunt aici de atâția ani încât poate unii dintre voi deja vă întrebați ce-o fi cu mine. Ei, aflați că acum îmi e bine. Mi-e primăvară în suflet. O primăvară cu cer limpede și miros dulce de flori de măr. Și, din cauza aceasta, o să fac tot posibilul să revin la scris… cât o să pot eu. Mi-a lipsit în zilele înnorate. Știam că el mă putea aduce pe linia de plutire și, cu toate acestea, mă temeam de el și de ce ar fi putut scoate la iveală. Poate ar fi fost bine ori… poate e mai bine așa, că am sufocat demonii aceia în beciul gândurilor. Mai contează acum? Pentru mine nu.
Important e că îmi e bine!
Și, gata o să închei căci am și un newsletter de pregătit. Dar, până atunci, chiar vreau să știu voi ce mai faceți?
♥ D.
foto: Canva
12 Comments
Să-ți fie primăvară mereu, Diana! Numai bine! ❤️
Mulțumesc, Dana ❤️
Binecuvântări și toate cele bune, sezoane prospere, armonie, frumusețe! <3
Mulțumesc, Ana ❤️ O primăvară frumoasă 🤗
Doar bine de la mine!
Cum sunt eu!? Hmmm! So am I!🤗
Mulțumesc, Aura ❤️ Numai bine 🤗
Până la urmă, dacă totul s-a terminat cu bine, atunci nu-mi rămâne decât să mă bucur.
Îți doresc o primăvară înfloritoare și parfumată, și numai gânduri bune! 😇
Mulțumesc, Ștef! Numai bine 🤗
Primăvară să-ţi fie mereu! Sănătate multă şi… tot ce-i mai bun!
Mulțumesc, draga mea! O primăvară minunată ❤️
Mergem inainte, indiferent ce ar fi 🙂 . Ganduri bune iti transmit!
Mulțumesc, Sorina! O primăvară frumoasă 🤗