Luna martie, mai ales a doua parte a ei, a fost marcată de o lipsă de timp acută cauzată de momente (prima vacanță în trei) sau mai puțin plăcute (o răceală urâtă). Au fost zile când nu am avut chef sau stare de citit și au fost și zile prea pline de bucurii și râsete pentru a mai putea strecura și altceva. Totuși, dacă stau să analizez, stau destul de bine la capitolul lecturi pe luna aceasta: șase cărți. Cum mie-mi plac articolele kilometrice, dar nu știu cine le mai citește încă, azi vorbim despre cărțile aparținând autorilor români contemporani.
Nu-i ușor să fugi de fericire de Laura Frunză
Îmi era dor de o poveste de iubire, iar romanul de debut al Laurei Frunză a fost fix cartea de care aveam nevoie. Sunt foarte multe lucruri care mi-au plăcut la acest roman, o să încerc să le punctez pe toate, dar vă recomand cu căldură să-l citiți și să descoperiți voi înșivă povestea! Așadar, iată ce am apreciat la romanul Laurei:
- Povestea de tip Îmblânzirea scorpiei. Ileana, eroina, nu e vreo domniță la ananghie. E o femeie modernă, independentă și, mai presus de toate, o luptătoare. Nu are nevoie de cineva care să o salveze... sau cel puțin așa s-a convins să creadă.
- Construcția personajelor. Nu există personaje pozitive sau negative, fiecare personaj are propriile lupte interioare, greșește, iubește. Pur și simplu sunt formate din acel mix din care suntem formați și noi, oamenii din lumea reală. (Vorbesc, desigur de personajele adulte, fiicele lui Bogdan, sunt o categorie aparte și sunt delicioase.)
- Povestea e fluidă, se citește ușor, iar intorsăturile de situație mențin cititorul alert pe tot parcursul lecturii.
Pe scurt: un roman de dragoste actual și interesant. Nici nu pare că e un debut, se vede că autoarea are experiența traducerilor literare așa cum remarcă și Camelia Cavadia:
Dacă nu aș fi știut că aceasta este cartea de debut a Laurei Frunză, nu aș fi avut nicio șansă să-mi dau seama doar citind-o. [...] Laura Frunză scrie cu precizie și nu se abate de la povestea pe care o are de spus, însă o face cu emoție și onestitate în același timp.
Nu-i ușor să fugi de fericire este, cel puțin pentru mine, genul acela de carte la care nu are cum să nu îți placă măcar ceva: povestea, personajele. O carte de citit și iubit!
Antologia De ziua ta, femeie!
Am scris deja un articol mai amplu despre noua antologie în care apar, De ziua ta, femeie!. Am primit și reacții la povestea mea, Gustul copilăriei, și chiar mi-au depășit așteptările. Încă mai știu să scriu, se pare. Însă volumul nu e doar al meu, în el veți găsi numeroase povești cu… gust așa că vă invit din nou să îl lecturați!
Guzanja de Simona Poclid
Nu-i ușor să o citești pe Simona Poclid. Ai nevoie de o anumită înțelegere a lumii și a profunzimii cuvântului scris. Îți mai trebuie și un stomac tare, mai ales pentru Guzanja care de la primele cuvinte m-a dus cu gândul la estetica urâtului și la arhicunoscutele versuri argheziene: „din bube, mucegaiuri și noroi.”
Prin Guzanja, cum notam în scurta prezentare de pe Instagram, Simona ne aduce în față o adevărată estetică a suferinței. După cum remarcă și Noemina Câmpean, avem de-a face cu un portret fidel al ipostazelor feminine, cu o aplecare deosebită asupra întunericului și a durerii:
Consider că dintre cele trei forme ale feminității – femeia-pântece, femeia-soție și femeia-mormânt – în cazul Guzanjei predomină a treia, deși, de-a lungul romanului, ea le întruchipează pe toate, inclusiv prin reverberația iubitei care e un personaj extrem de misterios, evaziv precum o zână a suferinței, la limita inumanului.
Ca de obicei, recomand romanul Simonei doar acelor cititori rafinați care au răbdare să se afunde și să scoată la liman toate înțelesurile unei scriituri atât de profunde.
Piciorul lupului. Ile și Ion de Simona Gânj
Romanul de debut al Simonei Gânj e un omagiu adus familiei. Cu o acțiune plasată într-un sat cu formă de picior de lup, la marginea pădurii legat de oraș de o cale ferată veche pe care mai trece sporadic un marfar. Așa cum se întâmplă adesea la sat, timpul pare că stă în loc și nu de puține ori realul se împletește cu magia reprezentată (cum altfel?) de descântece, vise și întâmplări stranii.
Piciorul lupului. Ile și Ion e o poveste a devenirii care ne poartă de la sat, la oraș, pe aburi de cafea. Cartea e scrisă cu o sensibilitate palpabilă, iar acesta e marele merit al Simonei: își smulge cititorul și-l aruncă în narațiune, îl face să simtă tot.
În loc de final
Cam atât despre cărțile semnate de autori români contemporani citite în martie. Voi ce autori de la noi ați mai citit?
♥ D.
foto: Pexels & arhiva personală
4 Comments
Ai avut ceva spor în martie! Eu am citit două cărți românești și am scris despre amândouă – cine e curios poate să arunce o privire – antologia Siono – felicitări încă o dată – și Dar veșnicia n-are timp, de Raluca Alina Iorga, o autoare pe care o îndrăgesc în mod deosebit, pentru ceea ce transmite și stilul său inconfundabil.
Da, am avut un ceva spor totuși. Noroc că doarme Sara 😂 Mulțumesc din nou <3
Da, bebelușii dorm mult, așa e… Dacă stau să mă gândesc, nici adolescenții nu dorm chiar puțin. 😁
Lucky us 🤭