Nu știu voi, dar eu ador vizitele la supermarket. Îmi place să mă plimb printre rafturi, să studiez produse și să mă gândesc la preparatele în care le-aș putea integra. Însă detest statul la coadă de după. Parcă toată planeta s-a gândit să-și facă provizii în același timp cu mine. Cinste cui a inventat sistemele de self-checkout care ne permit să ne scanăm singuri cumpărăturile. Sunt mare fan pentru că așa economisesc timp! Iar vestea bună e că recent am aflat că Magister a lansat sistemul Magister Easy CheckOut (ECO) – primul de acest fel produs integral în România.
Despre el puteți citi mai multe în comunicatul de presă de mai jos, dar și pe https://eco.magister.ro/.
Despre acest nou sistem, Dor Bujor Pădureanu, CEO Magister a declarat următoarele:
„Magister Easy CheckOut este cel mai nou echipament din portofoliul nostru de produse si ne mandrim ca putem oferi comerciantilor un sistem self-checkout fabricat in Romania cu tehnologie de top, la un pret extrem de accesibil. Astfel, continuam misiunea cu care ne-am inceput activitatea acum aproape doua decenii: aceea de a sustine dezvoltarea si modernizarea comertului traditional, in avantajul retailerilor si al cumparatorilor deopotriva. Suntem increzatori ca tot mai multe magazine vor integra echipamentele self-checkout ECO pentru a-si optimiza costurile de operare, fiindca acesta este viitorul comertului modern, iar noi suntem deja pregatiti sa-l implementam”
Nu știu voi, dar eu abia aștept să am ocazia de a testa sistemul de self-checkout produs de Magister.
Înființată în anul 2002, compania Magister s-a afirmat drept cel mai dinamic dezvoltator și integrator de soluții informatice pentru retail din România, specializându-se în managementul eficient al magazinelor și lanțurilor de retail. În cei aproape 20 de ani de activitate, Magister a contribuit la dezvoltarea și implementarea unor proiecte de anvergură din comerțul românesc. Compania asigură acoperire națională, prin rețeaua sa de parteneri certificați, evaluați și licențiați anual în cadrul programului de perfecționare profesională Partener Certificat Magister. www.magister.ro.
6 Comments
Mă bucur să aud că şi în România se implementează sistemul „self-checkout”. Aşa este, reduce simțitor timpul petrecut la cozi. Insă comerțul online este în floare, dar şi altul, la fel de eficient. Trimiți online lista cu cumpărături cu 24 de ore înainte. Poți completa lista cu alte cumpărături şi cu o oră înainte de livrare. Anunți ora la care ajungi la magazin şi ei îți indică linia de parcare. Îți încarcă produsele în portbagaj şi gata. Pentru a putea beneficia de acest serviciu, plăteşti un abonament lunar de $7.
Sigur, nimic nu se compară cu hoinăreala printre rafturi, dar când timpul ți-e limitat, atunci apelezi şi la alte forme de…umplere a frigiderului. Noi facem cumpărături o dată pe săptămână.
Frumos articol!🌟
Este implementat de câțiva ani în marile magazine, dar unii îl evită nu știu de ce. Eu una sunt fan. Există și varianta aceasta de care zici, de a transmite lista de cumpărături online și de a ridica, dar iarăși, unii o evită… Mulțumesc de apreciere 😀
Super, super! Sunt tare, tare curioasa!
Și eu 😀
Îmi place sistemul self-checkout și îl folosesc mereu acolo unde acesta este implementat.
Bineînțeles, abia aștept să folosesc sistemul Magister Easy CheckOut.
Mulțumesc pentru informații!
Și mie îmi place, mi se pare mult mai rapid! Și da, și eu sunt curioasă să testez sistemul românesc 😀