Azi mă gândisem să scriu o filă de jurnal, dar nu aș fi avut prea multe de zis. Totul parcă e pus pe repeat: muncă, S., muncă… Așa că nu o să fac asta, nu vreau să vă plictisesc sau să transform spleenul ăsta într-un leitmotiv. Așa că o să vă scriu despre altceva.
Am avut recent ocazia de a juriza o probă din SuperBlog și… surpriză: nici despre asta nu o să vă scriu acum (promit să detaliez la finalul competiției). Puțin curioasă și puțin nostalgică, înainte de a citi articolele, m-am uitat și pe brief-urile celorlalți sponsori, iar unul mi-a rămas în minte căci e tare fain! Vorbesc, evident despre cel al Editurii Niculescu:
„Te invităm să-ți imaginezi cartea care lipsește din bibliotecile de azi.”
Tare fain sună, nu? O temă bună pentru mine și toți bibliofilii și scriitorii diletanți (și nu numai). Eh, așa că nu mult mi-a trebuit să-mi pun rotițele în mișcare și mi-am dat frâu liber ideilor, doar că…
Știți ce carte lipsește din bibliotecile de azi?
Cartea care lipsește și se simte tot mai acut asta e un… manual de empatie. Pe zi ce trece mi se confirmă că nu ne mai înțelegem, vorba aia, om cu persoană.
În viața reală și în cea virtuală, oamenii sunt tot mai învrăjbiți. Și, nu, nu cred că mai are de a face neapărat cu politica. Judecata aspră și pusul la zid au acaparat totul. Trăim într-o cancel culture care, efectiv, mai are să se pună împotriva ei însăși. (Cum ar fi, chiar, să atacăm omenirea cu propria ei armă: gândirea?).
Avem mare nevoie să (re)învățăm empatia. Deci, da, pentru mine acest manual ar fi absolut necesar… Totuși, sondând adânc în suflet, cel puțin mie îmi mai lipsește o carte. Una specială.
V-ați prins la ce mă refer?
Cartea care îmi lipsește: cartea mea
În ultimii ani am apărut, e drept, în câteva antologii. Fiecare îmi e dragă căci am pus suflet în fiecare cuvințel. În fiecare rând sunt eu, chiar dacă totul e ficțiune acolo. Cred cu tărie că nu ne putem dezice în totalitate de noi, nici măcar atunci când creăm o altă lume.
Însă îmi lipsește o carte a mea. O carte pe care să nu o mai împart cu nimeni. Și nu e egoism. E un dor mai vechi, un vis cu rădăcini adânci și groase.
Dar… cartea asta e. Bine, e într-un folder și e cam la 90% (de ceva timp). Adevărul e că începusem o versiune pe la 20 de ani, atunci se numea Astrid. Am uitat-o o vreme, apoi, când am regăsit-o, am realizat că nu… versiunea aceea nu mergea. Adică mergea, dar… pe de o parte pusesem în ea multă furie și depresie, pe de altă ar fi fost ceva gen 50 shades (și deși mai am și eu plăcerile mele nevinovate, nu aș ieși cu asta în lume). Așa că Astrid a ajuns… à la poubelle.
Ideea principală, relația toxică și efectele ei, a rămas cu mine. Așa că, ani mai târziu a apărut Valerie. Doar că… o vreme nu am avut timp, apoi a apărut impostarea (și încă își mai ivește capul, nu des, dar o face).
Apoi a venit teama de a fi acuzată de cultural appropiation ori de blackface (cum vreți să îi spuneți) căci Valerie a mea e mulatră și franțuzoaică. Ori eu am ales-o așa, nici albă, nici neagră, fix pentru că ce i se întâmplă ei, i se poate întâmpla oricărei femei, dar… pitici pe creier și nu doar asta, ați citit doar ce am scris mai sus despre lipsa de empatie. Oamenii par că abia așteaptă să te pună la zid. (Și știu câteva persoane care abia așteptă parcă.)
În fine, pe lângă astea mai sunt și aspectele raționale. E asta perioada cea mai bună pentru a scoate o carte? Hmmm…
Aștept să îmi răspundeți și voi. Știu că mă veți încuraja și vă mulțumesc că-mi sunteți mereu aproape. Vreau însă în mod specific să știu răspunsul la ultima întrebare, așa că o reiau: e asta perioada cea mai bună pentru a scoate o carte?
Și, dacă aveți timp, să-mi spuneți și ce carte credeți voi că lipsește din bibliotecile noastre în general.
♥ D.
foto: Pexels & Canva Pro
4 Comments
Știi, eu chiar am învățat multă empatie din cărți, din beletristică, din ficțiune. Deci nu cred că manualul lipsește neapărat, ci deschiderea fiecăruia de a învăța ce-i lipsește din orice experiență, inclusiv lectura poate fi de mare, mare ajutor în acest sens.
Dacă tu o simți pe Valerie ca fiind mulatră și franțuzoaică, foarte bine, nu trebuie să îți pese de fel și fel de „critici”. Dacă nu ești sigură însă, plaseaz-o în orice zonă crezi tu, cu adevărat, că o reprezintă ca personaj în momentul de față.
Ca să răspund la întrebare – prea multe întrebări strică 😁, nu cred că momentul de apariție a unei cărți (sau orice act de creație) e exterior, ci interior. Deci dacă acest roman va fi gata, iar tu consideri că e gata să iasă în lume și că e așa cum îl vrei, go ahead! Momentul ideal nu știu dacă există, piața e așa cum e, cred că e mai important nu atât momentul, ci ce faci din acel moment, nu e ceva cu garanție, dar nu cred că trebuie să te cotești prea mult. ✨
Diana, aceeasi intrebare am pus-o si eu cand discutam cu o cunoștință. Raspunsul a fost :”E o perioada mai aparte.”
E drept ca se cauta carti de dezvoltare personala, comunicare.
Dar eu cred ca mereu e loc de o noua carte,dr ceva fresh. Asa ca, bafta si inspirație. Te îmbrățișez.
După 2 carti publicate pot spune ca nu exista perioada aparte de publicare. De la Shakespeare am invatat ca toate povestile s-au spus deja, “dar nu de catre tine”. “Furie si depresie”, din ele se nasc mereu capodopere. Pentru ca oamenii nu au curajul sa fie autentici si sa le scoata la suprafata in vremurile astea. Asta e ceea ce lipseste oamenilor, curajul. Si asta e elementul care lipseste si de pe rafturi- asta am invatat dupa a doua carte. Mult succes!
Daca astepti momentul potrivit, s-ar putea ca acesta sa nu vina niciodata! Oricand va fi gata, cred ca merita sa apara in lume! Chiar o asteptam 🙂 Mult succes!