Jurnal – 2 septembrie 2019

Jurnal
sursa foto: unsplash.com

A venit toamna. Calendaristic vorbind, desigur! Afară e tot aceiași căldură sufocantă. Iubesc vara, dar parcă abia aștept să se răcorească un pic și să văd arămiu peste tot. Vremea asta de la finalul lui august m-a făcut irascibilă și moleșită în același timp. De aceea am avut nevoie de o pauză – cu toții avem din când în când – dar despre asta e timp de vorbit. Până să ajung la acest subiect zic că-i mai bine să deschid o nouă filă de jurnal.

Jurnal

…de suflet

Săptămâna trecută, așa cum v-am zis, am avut o stare tare ciudată. Am luat o mică pauză de la scris și-aș fi luat și una de la muncă, dar de la ea nu mă pot eschiva. În fine, partea bună e că în weekend am avut ocazia de a-mi încărca bateriile într-o scurtă escapadă la Sovata (despre ea o să vă povestesc după ce termin să scriu despre mini-vacanța la Sinaia). Deci n-ași putea spune că a fost o săptămână cu totul ratată, nu?

Citesc Dezorientală. Îmi place, dar lectura a mers cam greu tot din cauza stării ciudate pe care am avut-o. Sper să recuperez curând 🙂

Ascult noua piesă a Indilei, sună ciudat de interesant. Îmi era dor de ea.

Am învățat că mai trebuie să pui și pauză. Nu poți trăi pe fast-forward, oricât ai vrea.

…pragmatic

Azi e luni și trebuia să scriu despre cărți. Dar am preferat să încep săptămâna asta altfel după una de tăcere. Să nu credeți că v-am părăsit, nu de alta.

Pe bloguri ai zice că nu s-a întâmplat mare lucru citind fila asta de jurnal. Însă nu-i chiar așa. Am fost acreditată pentru prima dată la Webstock și m-am înscris la ediția de toamnă a SuperBlogului. (De fapt, pentru SuperBlog aveam de ceva timp pregătit, dar nu am reușit să ajung la timp pentru a apăsa butonul publish în prima zi, așa că am făcut-o azi. Măcar nu mai sunt numărul 13 sau vreun număr ale cărui cifre adunate să dea 13 😆 )

Voi ce mai faceți? Cu cine mă văd la Webstock? Dar la linia de start pentru SuperBlog?


P.S.

Nu uitați să mă urmăriți și pe


Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021