Discuții la feminin: Anaphielle – despre dragostea de frumos

Anaphielle e una dintre persoanele dragi și apropiate sufletului meu. Este o persoană cu un simț estetic aparte, un simț deosebit al cuvintelor scrise, dar, mai ales, este un om extrem de cald și empatic. Practic, e genul acela de om care ți se lipește de suflet și nu-l mai poți dezlipi de acolo. Sigur ați descoperit-o și voi prin blogosferă, dar dacă nu vă invit să o citiți pe Căsuța unui melc, Despre tine. Despre suflet și pe platforma Medium. Dar, desigur, asta după ce citiți această rundă de discuții la feminin unde am avut-o interlocutor.

Cum te-ai descrie în cinci cuvinte?

Încăpățânată, determinată, optimistă, veselă și zăpăcită.

De unde vine pseudonimul „Anaphielle” și cât te reprezintă?

Pseudonimul Anaphielle mi l-am însușit de la vârsta de 14 ani după ce am citit poemul ”Căderea” scris de Iulian Tănase. Anafil este un înger, iar eu am fost atrasă de mic copil de aceste creaturi fantastice cu aripi imense.

Scriitor, blogger, creator de conținut? Care crezi tu că ți se potrivește mai bine?

Scriitor. Acel scriitor clasic care pătează file albe cu sentimente și metafore înțelese doar de el.

Cum arată cea mai obișnuită zi din viața ta?

Cea mai obișnuită zi din viața mea începe întotdeauna cu o cafea… după ce copiii sunt la grădiniță și la școală. 😊  Apoi urmează curățenie, gătit, învățat, citit, lenevit + a doua cafea, între timp vin copiii acasă, mâncăm, ne jucăm, ieșim afară în curte și imediat se face seară. Uneori am impresia că timpul este cam grăbit.

Ce te relaxează?

O baie fierbinte cu sare de mare și ulei de lavandă! Ori să stau întinsă pe iarba din curte sub imensul molid în timp ce soarele-mi cade pe față iar păsările cântă neîncetat.

Când ai descoperit scrisul?

De când eram mică. Nu știu exact, dar îmi amintesc că prin clasa a doua am scris prima poezie, imitându-l pe Eminescu. 😀 În vacanțe eram compozitorul grupurilor muzicale de fete și băieți de la bloc, iar de la 14-15 ani am început să scriu mai profund și subtil, cu jocuri de cuvinte și metafore.

Cum de ți-a venit ideea de a-ți deschide un blog?

Interesant este că nu mi-a venit ideea asta atunci când mi-am creat primul blog pe blogspot. Descoperisem internetul și-mi făceam conturi peste tot fără să am habar de prea multe. Un fel de ”cu ce se mănâncă asta?” sau ”what this button do?”, în câțiva ani adunasem 20-30 de articole (dacă le-aș fi putut spune așa) de ajuns încât să mă pot înscrie cu blogul existent la SuperBlog. Când m-am înscris habar nu aveam ce este acela blogging, picasem pe altă planetă, dar observându-i pe ceilalți participanți, am început ușor să prind ideea și să-mi doresc să mă ocup de un blog.

Cum a fost apoi drumul tău în blogging?

Cu suișuri și coborâșuri. Am avut momente în care puteam jura că renunț și că bloggingul nu este pentru mine. Dar m-am obișnuit până la urmă.

Care a fost cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?

Toate persoanele minunate pe care le-am cunoscut! Dacă nu aș fi avut un blog (așa nul cum era) nu m-aș fi înscris atunci la SB și nu te-aș fi cunoscut pe tine și pe toți cei mai frumoși oameni de pe pământ. (sunt mulți, nu îi enumăr, dar toți se știu).

Nu pot să nu te întreb asta: care a fost cel mai mare atu al tău în competiția SuperBlog?

Determinarea și încăpățânarea? Nu știu. Chiar nu știu exact care ar fi fost cel mai mare atu, deoarece a fost un amalgam de factori.

Tu ai publicat și cărți în format fizic, nu doar gânduri pe hârtie virtuală. Ce ne poți spune despre cărțile tale?

Într-adevăr, am publicat 2 cărți de povești pentru copii pe care le-am scris cu mare drag. Deși ideile pe care le-am avut nu s-au împletit foarte bine cu modul în care se publică și se promovează în România, iar cărțile nu au ajuns prea departe, pot spune despre ele că sunt cele mai frumoase creații ale mele.

Pe  lângă scris, tu mai ai un talent: desenul. Cum l-ai descoperit?

Este un talent nativ; nu l-am descoperit, ci mi-a fost dăruit. Nu îmi pot aminti când am început să desenez. O fac de când mă știu și vine din interior ca și cum mâinile mele ar fi conduse de un spiriduș care se ascunde undeva în sufletul meu.

Cum ți-ai descrie ilustrațiile?

Naive și perfect de imperfecte.

Care e culoarea ta preferată?

Culoarea mov. (apoi albastrul cerului/mării și cremul nisipului)

Consideri că aceste două talente ale tale te ajută în profesia ta de UX designer?

Bineînțeles. UX designer înseamnă în primul rând imaginație fără limite.

Ce te-a atras cel mai mult la acest domeniu?

Diversitatea și ideea de a găsi cele mai bune soluții pentru utilizatori + faptul că nu este un job monoton, fiecare proiect fiind diferit. 

Această ocupație te face să fii cumva mai… pretențioasă când vine vorba despre aspectul blogului, al articolelor, ilustrațiilor? Adică ai vreun soi de „deformație profesională”?

Hm, singura ”deformație” o am în legătură cu aspectul neechilibrat când este forma de articole sau aspectul blogului. În rest gusturile nu se prea discută, dar per ansamblu nu sunt perfecționistă. (sau da?)

Unde te vezi peste 2 ani din punct de vedere al carierei?

Peste 2 ani mă văd angajată într-o firmă IT care colaborează cu mari companii. Știu exact care este acea firmă. 😀

Dar al scrisului? Știu că lucrezi acum la un proiect pe platforma Medium…

Scrisul rămâne pentru o perioadă nedeterminată un hobby. Medium este interesant și distractiv de scris pe el, dar momentan nu este un obiectiv principal.

Cât de important e să ai niște obiective bine-stabilite?

Din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai importante proceduri pentru a evolua. Când ai obiective bine stabilite poți avea și capacitatea de a le urma indiferent dacă pe drumul către ele întâmpini momente dificile. Cu țelul în minte îți poți aminti mereu pentru ce lupți!

Când ai timp pentru tot ceea ce faci?

Nu prea mă plâng de lipsa timpului. Fac tot posibilul să nu mă încarc cu îndatoriri prea multe și să nu mă înconjor de oameni stresați care ar pune presiune pe mine. În plus, de cele mai multe ori ofer un termen mai mare de finalizare a unui proiect tocmai pentru a nu risca să lucrez sub presiune.

Locuiești de o bună bucată de timp în Germania. Consideri că ai împrumutat ceva din mentalitatea oamenilor din această țară?

Cu siguranță! Mi s-a spus de la bun început că, pentru a te putea integra într-o țară străină, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să adopți mentalitatea de acolo.

Cum sunt femeile din Germania comparativ cu femeile din România?

Din câte am reușit să observ până acum, strict subiectiv, femeile de aici mi se par foarte simple comparativ cu româncele. 

Care e definiția ta pentru sintagma „o femeie împlinită”?

O femeie împlinită este aceea care are puterea de a-și croi drumul fără a depinde de nimeni.

Tu te consideri una?

Parțial. 😀

Cine sunt femeile care te inspiră?

Hm, uite acum îmi dau seama că pe mine mă inspiră bărbații 😊)) , dar dacă mă gândesc bine m-au inspirat și două femei: Sailor Moon și Wonder Women. Se pun? 😊))

Care e visul tău cel mai mare?

Să ajung să fiu cea mai bună versiune a mea și să-mi ating potențialul maxim.

Ne lași un gând de încheiere?

Sincere mulțumiri celor care au avut răbdare să citească până aici. Gândul meu de final pentru voi este un citat de-al lui Ernest Hemingway : “Nu e momentul să te gândești la ceea ce nu ai. Gândește-te la ceea ce poți face cu ceea ce ai!”
Toate cele bune!