Cuprins
Unii le iubesc, alții le disprețuiesc. Unii le consideră necesare, firești, alții profită grosolan de ele pentru a-și rotunji veniturile, alții îi blamează pe cei din ambele categorii și, desigur, mai sunt și cei care știu despre ele, dar le ignoră. Indiferent de care parte a baricadei vă aflați și de unde vă poziționați: la tastatură sau în fața ecranului, nu sunteți străini de advertoriale.
Bag mâna în foc că ați citit cel puțin unul, iar dacă era bine scris, poate nici nu ați realizat asta. În schimb, dacă era unul realizat doar cu scopul de a încasa niște bani fără a transmite ceva, ei, atunci poate v-ați dat seama… Ori, poate în acest al doilea caz ați citit o reclamă și nu un advertorial. Vedeți voi, aici e buba, unii nu știu semnificația termenului, dar au impresia că e ușor, foarte ușor de scris… Așa că, mai bine încep cu începutul:
Ce este și ce nu este un advertorial?
Un advertorial este un articol sau chiar un clip video integrat pe un site sau o platformă de streaming conceput pentru a părea obiectiv, dar care, în schimb, are rol de reclamă plătită. Conținutul de acest gen poate oferi publicului informații, dar scopul său principal este acela de a educa publicul cu privire la produsele unei companii, de a-i crește / spori reputația (brand awareness) sau de a-i promova valorile / realizările / etc.
În limba română am preluat ad-literam termenul englezesc care a fost format prin unirea a două cuvinte: „advertisement” și „editorial” – cumva logic, dacă avem în vedere și definiția de mai sus. Totodată, recent a apărut și termenul native advertising (reclame native pe românește) pentru a diferenția conținutul care se integrează armonios în cadrul platformei pe care apare de ceea ce specialiști numesc „display advertising” (de exemplu reclamele integrate pe unele site-uri, bannere etc.).
Desigur, o definiție a advertorialelor ar trebui să fie mult mai amplă. Dar, ce trebuie voi să rețineți e că spre deosebire de metodele clasice de advertising, avem de a face cu o metodă modernă care nu se bazează pe sloganuri, muzică, modele.
Advertorialele corect realizate oferă posibilitatea de a include mult mai multe informații despre un produs sau serviciu față de un anunț tradițional (de exemplu), care este încărcat de elemente vizuale în vreme ce textul este vioara a doua. Astfel, consumatorii pot acorda mai multă atenție acestui gen de conținut mai bogat în informații. În plus, un studiu Nielsen arată că atenția publicului este mai focusată atunci când are de-a face cu o reclamă nativă decât atunci când dă peste o reclamă clasică.
Cele 10 principii după care mă ghidez când scriu advertoriale pe blog
Sper că lucrurile sunt mai clare acum. Chiar pare simplu, nu? Să scrii un articol informativ care să fie un pic reclamă și totodată să nu fie. Eh… nu. E departe de a fi simplu. A scrie advertoriale pe blog e o artă și nu multora le iese. Nici mie nu-mi iese mereu, că nu-s vreo Elif Shafak a native advertising-ului. Cu toate acestea, indiferent de rezultat, rămân fidelă principiilor mele când vine vorba de textele de genul acesta:
1. Îmi respect „politica editorială” – nu aș publica niciodată un text, fie el propriu sau advertorial, care să nu se încadreze în tipologia blogului. În plus, încerc pe cât de mult cu putință să vin cu materiale perene, evergreen – cum e la modă să se spună.
2. Nu scriu nici pentru bani, nici pentru SEO, cu atât mai puțin pentru o companie. Scriu, în primul și în primul rând, pentru cititori! Ofertele vin și pleacă, la fel și banii, iar SEO dacă ar putea m-ar transforma într-un roboțel, așa că voi spune „pas”. Cititorii, însă, sunt pentru totdeauna.
3. Un advertorial e un articol normal, așa că îl tratez ca atare: mă documentez temeinic, îi fac o schiță, vizualuri… Ba chiar uneori îi acord și mai multă atenție decât unui articol normal.
4. Am grijă ce promovez – nu aș scrie niciodată despre produse ce ar veni în contradicție cu valorile mele personale, credințele, ideile și spiritul în care am fost educată.
5. Nu mint niciodată – oricum se află.
6. Advertorial ≠ review fad de produs – așa cum reiese și din ce am scris în prima parte, acest gen de articole vine să prezinte informații utile despre un produs și nu are ca scop să fie o recenzie simplistă de tipul mi-a plăcut vs. nu mi-a plăcut.
7. Cer întotdeauna un brief și insist să primesc măcar unul sumar – asta pentru a fi sigură că nu mă zbengui pe cine știe ce câmpii creative, când de fapt viziunea este cu totul alta. Tot așa pot vedea și dacă un advertorial este pentru mine sau nu.
8. Blogurile implică timp, energie și costuri așa că întotdeauna mă asigur că cer un preț corect și direct proporțional cu munca depusă – fie că vorbim de o colaborare plătită, fie că vorbim de una tip barter. Singura excepție ar fi concursurile de blogging, unde ține un pic și de modul în care cel care jurizează rezonează cu textul meu, dar nu mă plâng: îmi merge destul de bine la capitolul acesta.
9. Nu mă tem să spun „nu” dacă simt că unul dintre cele opt puncte deja menționate nu ar fi îndeplinit. Țin la integritatea mea, a blogului meu și a conținutului pe care îl lansez în lume.
10. Nu scriu doar astfel de articole – e o regulă care spune că paritatea advertoriale – non-advertoriale este de 1 la 3. Asta pentru a nu obosi publicul și a satura blogul cu astfel de texte oricât de reușite ar fi ele. Ei bine, eu încerc să mențin și chiar să depășesc această proporție pentru că nu depind financiar de veniturile din blogging și oricum, am mult prea multe idei proprii.
Cum văd eu advertorialele până la urmă?
Am bălmăjit (cu folos sper) ceva teorie. V-am prezentat și principiile după care mă ghidez eu atunci când accept și scriu un advertorial. Și, totuși, simt nevoia să clarific și modul în care eu văd acest tip de content. Este el necesar? Cu siguranță, oricât aș vrea eu, De-ale Dianei nu merge doar pe aer și praf de zână. De fapt, nici Illusion`s Street (celălalt blog al meu) nu funcționează așa în ciuda faptului că nu e un blog self-hosted cum e acesta. Așa că, un ROI (return on investment – cum am explicat aici) e mereu bine-venit.
În plus, advertorialele sunt o bună metodă de a mă informa și de a vă informa cu privire la produse sau servicii ce ne pot fi utile. Practic, e o situație win-win.
Și, cum sunt berbec, îmi plac provocările, iar a scrie o reclamă care să nu fie asta și să incite publicul e o provocare al naibii de grea chiar și pentru mine uneori! (Uite, cum a fost articolul La Casa de La Cabine – fără a mă lăuda, aici chiar am arătat ce pot!)
Dar, hei, am vorbit cam mult despre mine în articolul acesta! Haideți să vorbim și despre voi: publicați advertoriale pe blog? Care e părerea voastră despre ele?
10 Comments
Mi-a plăcut articolul tău.
Așa este, nu e ușor să faci reclamă, dar fără să simtă cititorul că e reclamă. Pe lângă inspirație, idei originale, mai trebuie să integrezi armonios cerințele tehnici care, uneori, îți dă peste cap treaba.
Mulțumesc, Cătălina! Da, nu e ușor deloc. E multă muncă la mijloc și uneori nu e apreciată la justa ei valoare… 🙁
Foarte fain articolul tau, Diana! Scurt si la obiect, detaliile si informatiile frumos inserate, nu e de mirare ca scrii advertoriale reusite. 🙂 Asta aproape ca e un advertorial la advertorial, mai ales la cele marca Diana. Cum blogul meu e doar din pasiune si atat, nu scriu advertoriale, dar daca ar fi sa scriu, m-as ghida, cu siguranta, cam pe aceleasi principii enuntate de tine.
Nu ma deranjeaza sa dau de ele pe bloguri, la o paritate rezonabila. Am insa senzatia ca sunt bloguri care scot genul acesta de articole pe banda, ceea ce imi scade considerabil interesul si poate deveni plictisitor.
Oh, mulțumesc, Ana! Chiar nu m-am gândit la articol așa, ca un advertorial la advertoriale, dar ai dreptate, poate fi 😀 Sunt sigură că ai scrie advetoriale calitative și ai avea principii solide. Eu una am renunțat la a urmări unele bloguri care au devenit înțesate de advertoriale, nu asta caut online.
Un advertorial scris bine atrage, indiferent despre ce produs vorbeşte. Din păcate, sunt mulţi cei care se gândesc numai la aspectul comercial, de ambele părţi, şi se pune accentul mai mult pe cantitate, uitând de partea creativă care ar trebui să fie esenţială.
Da, din păcate mulți uită de creativitate, până la urmă banii atrag, la fel și cantitatea… Dar eu cred că, în timp, calitatea va dăinui, cumva, totul se va cerne…
Hei, merci de articol. Desi stiam ce sunt, ai mai facut lumina in mintea mea in ceea ce priveste advertorialele. Deocamdata eu scriu pe blog doar ceea ce vreau sa scriu, nu fac bani din blogging in mod regulat, este pasiunea mea si ma bucur de ea in mod liber.
Hei, ce mă bucur 😀 Și keep up the good work, îmi place ceea ce faci!
Un articol care a fost pe înțelesul tuturor! Bravo! Eu mai scriu pentru BuzzStore, nu știu dacă se pune. Pup!
Mulțumesc 😀 Eu zic că se pune un pic, primești totuși ceva în schimb 😀