Nu știu de ce femeile ori, mă rog, unele dintre noi suferim de boala asta a comparatului. Ne comparăm cu mamele noastre, surorile, vecina de la doi, colega de contabilitate, modelele din reviste, vedete. Partea nasoală e că mereu ieșim în pierdere: mereu cealaltă va fi mai slabă, mai frumoasă, mai cu stea în frunte…
Presiune socială? Promovarea unor imagini false, nesănătoase, ultra-sexualizate în mass-media și social media? Toate la un loc? Aș merge pe ultima variantă, dar, sincer, e treaba specialiștilor. Ce vreau eu să înțelegeți de aici e că avem de a face cu multe distorsiuni ale adevărului. Nu vom putea fi niciodată ca JLo, nici ca vecina. Fiecare om e unic fizic și psihic… dar, totuși… Ah, e greu să nu te compari!
Multă vreme am suferit din cauza acneei, dar și a formei nasului meu… mai ales din cauza nasului. În generală eram mereu ținta glumelor din cauza asta și așa, multă vreme, mă vedeam urâtă. Am învățat să îmi țin în frâu coșurile, dar, pe cealaltă parte, nu prea aveam ce face. Am început să contemplu ideea unei rinoplastii până când…
...am învățat să mă iubesc
Da, am învățat să mă iubesc! Însă lucrurile nu au venit așa, dintr-o dată. A fost un proces îndelungat. A fost necesar, mai întâi să scap de acel mediu toxic. Apoi, pe măsură ce am crescut, am realizat că oamenii mă plac și așa: imperfectă. Ba chiar unele chestii parcă doar eu le vedeam!
Însă totul a fost cu adevărat desăvârșit doar în clipa în care am găsit omul potrivit. Omul care m-a învățat să mă uit prin ochii lui și să mă văd frumoasă. Omul care mi-a arătat că sunt perfectă așa cum sunt. Omul care mă încurajează, mă sprijină și mă laudă.
De când îl am pe A. în viața mea pot spune că și eu mă iubesc așa cum sunt. Cu un pic de celulită, cu nasul borcănat și tenul gras cu urme de la acnee. Și… până la urmă cui îi pasă! Sunt mult mai mult decât ambalajul meu exterior oricum!
Știu, să-ți pese de cum arăți sună frivol. E frivol. Dar, e inevitabil să nu te uiți în oglindă măcar o dată apoi pe stradă ori la TV ori pe Instagram ori pe coperta unei reviste și să nu vrei să fii ca altcineva.
Și mai știu că probabil veți vrea și sfaturi cu ce e de făcut. Dar, adevărul e că nu am ce să vă spun. Probabil acest proces e diferit de la persoană la persoană. Dar, țineți cont de ce vă scriu acum: e imposibil să nu aveți o trăsătură frumoasă cel puțin – poate ochii, părul, mâinile…
Nu ar strica să începeți cu o listare a lucrurilor care vă plac la voi atât fizic, cât și psihic. Puteți apoi să lărgiți lista: întrebați oamenii dragi. Tare bine o să vă prindă acest exercițiu, veți vedea!
♥D.
16 Comments
Diana, e pe sufletul meu articolul asta. Ani de zile m-am desconsiderat si am fost nemultumita de felul in care arat. Mi-a luat ani multi dar azi pot sa spun la fel ca tine. Ma iubesc azi si am invatat sa am grija de mine cu adevarat si sa ma respect mai mult, din toate punctele de vedere. Nu stiu de ce o fi atat de greu sa ajungem la acceptare si iubire pentru noi cand pentru altii avem atat de multa.
Probabil pentru că uneori cuvintele rele ajung mai ușor la noi și ne rănesc… ar trebui să învățăm să nu mai punem tot la suflet! 💖
Nasul a fost și problema mea în copilărie și adolescență. Apoi am învățat să-l maschez cu o tunsoare potrivită.
O altă țintă a glumelor proaste au fost buzele cărnoase. Ei, bine, astăzi, sunt mândria mea. Pentru că sunt naturale, fără botox sau alte adaosuri.
Iar dacă mie îmi place ce văd în oglindă, este suficient. Îmi sunt suficientă 😉
Oh, bun așa! Cred că atunci când suntem mai… necoapte avem și tendința de a ne supra-analiza.. uneori poate vedeam și chestii pe care alții nu le observau, cel puțin în cazul meu…
Ce bine ai pus punctul pe i. Si câte dreptate ai. Multă vreme am suferit din cauza compararii cu alte persoane. Mereu altcineva era mai frumoasă, mai deșteaptă, mai sociabilă, mai iubită de alții, mai… mai. Dar, cred că asta înseamnă maturizare: să te iubești așa cum ești. Ce-mi place la tine este vibrația pe care o emani, mereu sigură pe tine. 🤗😎
Da, înțelepciunea vine cu vârsta. Când suntem mici, probabil e și dorința aceea de a fi la fel, de a fi acceptate… Mulțumesc, Aniela 💖
Am fost și eu țintă a bulling ului. Ca am capul mare, ca mi au crescut sânii prea repede și prea mari… Am suferit ca un câine. Da, ai mare dreptate cu compararea cu ceilalți. Din păcate, de cele mai multe ori ne comparam cu oameni care n-au nicio legătură cu stilul nostru de viata sau photoshopate pana în măduvă 😂.
Mda, eram și noi mici… 🤣
Nu mā compar cu nimeni, dar nici nu m-am comparat! Ciudat este cā am realizat de micā (de ani, cā altfel doar un pic sunt mai înaltā decât metrul croitorului!) cā eu sunt exact ca mine. Nici frumoasā, nici urâticā, poate un pic mai altfel decât altele. Dar nici nu m-am dat peste cap sā-mi schimb într-un fel aspectul fizic. Singurul lucru pe care l-am avut mereu în vedere, a fost sā nu mā îngras, dar n-am tinut cure/diete de slābit. Am avut doar grijā cât mānânc. Acum evit pâinea, cât despre dulciuri, niciodatā nu le-am agreeat, deci nu prea am la ce renunta. A, pe cât posibil, evit mâncarea din restaurante sau taverne. Gātesc aproape zilnic, iar supa/ciorba este la loc de cinste.
Cel mai important lucru in viatā este sā-ti placā propria companie.
Mā bucur cā te placi asa cum esti, pentru cā esti frumoasā! 👍🤗🌹🌹🌹
Doamne, dacă aș fi gândit și eu ca tine când eram mai mică! Bravo, Aura!
Într _adevăr, este anevoioasa calea spre iubirea de sine, plină de căzături crunte, dar finalul face să merite totul. Mă bucur că ai și am ajuns să ne iubim pe noi însene.❤️
Așa este, finalul merită tot ❤️🤗
Pe vremuri ma comparam si eu, na, ca toata lumea in adolescenta, dar nu mai fac asta de o gramada de ani. Era amuzant ca si altele se comparau cu mine si iesea ceva de genul: pai bine, dar uite, tu ai nu-stiu-ce, iar eu ziceam, da tu ai aia si ailalta si ajungeam chiar sa ne flatam reciproc, dar fara sa ne dam seama, atat eram de concentrate pe negativism lol. Ce inseamna perspectiva… Uite, acum fiica-mea zice ca ar vrea sa aiba parul ondulat, ca mine, iar eu imi amintesc cum trageam de al meu, ca toate tipele stilate din telenovele aveau par drept, doar la inceput, cand erau salbatice si inculte il aveau ondulat. Cum deveneau stilate si bogate, se indrepta si parul, ca prin minune si cred ca mi-a ramas in cap ca e civilizat sa ai parul mai drept. Relativ recent (de vreun an sau cam asa ceva), am inceput sa il las asa cum e el si doar sa il dau cu spuma.
Da, nu știi cât m-am chinuit și eu cu părul, tot din același motiv 😂 Și, culmea, acum parcă toată lumea vrea să fie ondulată 😂😂😂
Minunat articol. Mi-a mers la inima. Și eu învăț încă treptat să mă iubesc și să nu mă mai compar. Dar grav e că eu mă comparam adesea cu prietenele mele și devenea un fel de obsesie pentru mine. Îmi înrăutățea și relația cu ele și săracele nu nu își dădeau seama de ce. Am admirat mereu femeile puternice care se iubesc, se stimează, se îngrijesc și dau și la alții din puterea lor cel puțin prin exemplu.
Mulțumesc, Oana! Așa e… uneori e greu să nu ne mai comparăm, dar trebuie să învățăm să ne iubim, să găsim lucruri de admirat la noi însene!