Cuprins
Pentru cei care mă urmăriți pe Facebook, Instagram și, mai nou, TikTok nu e niciun secret faptul că mi-a plăcut foarte mult romanul Regăsirea scris de Nicoleta Beraru, doar l-am inclus în clipul cu ultimele trei cărți de 5 stele. Simt însă nevoia să vă spun mai multe despre ea.
Cum am citit-o? Cum am simțit-o? Despre asta vorbim astăzi căci știți: pentru mine recenziile își au locul în revistele de specialitate. Pe blog îmi pot permite luxul de a trece totul prin filtrul personal. Să nu vă gândiți pentru o secundă că renunț de tot la obiectivitate! Nu-mi permit asta, ce credibilitate aș mai avea? Dar, cine trece pe aici de suficient timp știe deja că nu pot recomanda ceva ce pe mine nu m-a convins, iar Regăsirea mi-a plăcut de la prima frază.
Despre ce e vorba în Regăsirea?
Romanul apărut la editura Siono în 2022 le are ca personaje centrale pe Liana și Veronica, prietene vechi despărțite de vremuri care se întâlnesc după mulți ani din întâmplare într-o parcare.
În copilărie Liana era serioasă și reticentă pe când Veronica era plină de viață și exuberantă. Da, erau diferite, dar se completau perfect și, poate din acest motiv erau de nedespărțit. Această perioadă a fost una plină e de farmec pentru ele deși a fost marcată de lipsurile epocii comuniste. Până la urmă, atunci când ești copil lucrurile sunt mult, mult mai simple nu?
Cu trecerea timpului însă lucrurile iau o întorsătură de 180 de grade. Fetele se schimbă, viziunile lor asupra vieții devin opuse. Veronica se abandonează unei iubiri interzise, iar Liana începe să planifice un viitor mult mai rațional. Drumurile lor se separă o bună bucată de vreme, dar, cum spuneam, se unesc din nou, în mod întâmplător atunci când cele două au deja 50 de ani și o viață în spate. Nu își mai vorbiseră de 28 de ani, dar destinul parcă a vrut să le aducă din nou împreună departe de România natală, în Franța.
Reîntâlnirea lor declanșează un tumult de emoții și amintiri care, în cele din urmă devine „panaceu pentru sufletele celor două femei, și pare a rezolva ecuația căutărilor și neliniștilor.” cum notează scriitoarea Em Sava pe coperta IV.
Regăsirea este, cum vă dați seama, mai mult decât o carte despre o întâlnire a două prietene care nu s-au mai văzut de mult. Vorbind despre care autoarea spune:
Nu e vorba doar de regăsire în sensul de revedere, ci şi de o regăsirea a sinelui, de o aşezare în propria viaţă. În spatele romanului nu stă nicio poveste reală, ci doar ideea de prietenie. Într-o seară, cu vreo trei ani în urmă, mă uitam la filmul Stepmom cu Susan Sarandon şi Julia Roberts – jucau rolurile a două femei invidioase una pe cealaltă: e vorba de fosta soţie şi viitoarea soţie a unui bărbat, tată a doi copii. Aparent, nimic legat de ce am scris eu. Dar am fost atât de impresionată de întorsătura pe care relaţia dintre cele două a luat-o în momentul în care fosta nevastă află că are cancer, de forţa prieteniei nedeclarate, dar manifestate prin grijă şi ajutor de noua parteneră a bărbatului, încât am vrut să scriu despre prietenia dintre femei.
Cum am citit și simțit cartea?
M-am născut fix după comunism, în aprilie ’90. Așa că tot ce știu despre el vine din povești despre lipsuri și renunțări, așa cum este și povestea copilăriei celor două eroine. Cu siguranță m-aș fi regăsit în această parte dacă aș fi experimentat și eu această perioadă. Astfel, cu experiența mea mi s-a părut poate un fragment mai puțin nostalgic, ci unul rupt dintr-un episod al vieții altcuiva despre care mi se povestește. Asta nu-i știrbește însă din frumusețea poveștii.
Apoi, ajungând cu povestea la începutul perioadei post-comuniste, nu am putut să nu fiu încântată să văd cu Liana și Veronica deveniseră fix ceea ce visam eu să fiu pe vremea aia: o domnișoară. Da, știu, nu erau cine știe ce aspirații! Însă așa îmi imaginam eu viața mea din viitor: cu prietenii, iubiri și tot tacâmul. Eeeeh, vremuri!
Indiferent de perioada vieții pe care o descrie, fie că vorbim despre trecutul pe meleaguri natale sau prezentul din diaspora, Nicoleta Beraru dă dovadă de același talent cu care m-a cucerit încă de la primul ei volum, Ardei iuți. Povestiri la imperfect. Însă Regăsirea a fost o lectură diferită și cumva mi-a plăcut mai mult decât tot ce am putut citi de la autoare până acum. Dacă în volumul de debut și în romanul ce i-a urmat, Luluța și Petrișor, am întâlnit o Nicoleta mai revoltată, vulcanică, în acest nou volum scrisul ei parcă e mai așezat, mai rafinat… Chiar și temele abordate – prietenia, relațiile, modul în care trecerea timpului ne afectează, șocul pe care o boală îl oferă nu doar celui afectat ci tuturor celor care îl au în suflet – m-au atins diferit, mai profund.
A un pic neașteptat pentru mine și aici a fost farmecul. Fix cum îmi spunea într-un interviu: „mi se pare plictisitor să mergi pe aceeaşi linie. Când nu mai poţi surprinde cu nimic, devii uşor predictibil. Nu ştiu dacă e vorba neapărat de stil, cât de temele abordate.”
În calitatea mea de scriitor un pic mai mic, aproape aspirant, nu am cum să nu admir Regăsirea. Am remarcat construcția, modul în care se întrepătrund planurile temporale, cuvintele alese parcă în așa fel încât să cucerească, să emane căldură. E, într-adevăr, o carte bună!
Cui recomand Regăsirea?
Cred cu tărie că e un roman pentru oricine iubește literatura bună, de calitate. E o carte care se citește ușor, dar nu pentru că e facilă, ci pentru că te prinde de suflet și nu te mai lasă până nu o termini. E o carte de care te îndrăgostești!
Voi ați citit Regăsirea? Cum vi s-a părut?
♥ D.
4 Comments
Mulţumesc pentru reamintire, chiar îmi doresc să o citesc!
Cred că o să îți placă ❤️
Am adorat-o, nu doar plăcut, e o carte de care, așa cum scrii mai sus, te îndrăgostești.
Daaa, e superbă 🥑