Una din realitățile crude ale zilelor noastre este fenomenul numit bullying. Însă știm cu adevărat ce înseamnă? Dacă ar fi să îl definim, acest comportament reprezintă o stare de agresivitate manifestată la copii de vârstă școlară, dar care se poate manifesta și la vârstă adultă. Bullying-ul include acțiuni precum violența fizică sau verbală, răspândirea zvonurilor, excluderea unei persoane din grup.
Mai multe despre motivele din spatele bullying-ului puteți citi pe Adevărul.ro într-un interviu cu psihologul Ema Constantin. Pentru discuția noastră, consider că e suficientă teorie până aici. Să trecem la exemple!
Bullying-ul în viața reală
Ne place sau nu, acest fenomen este tot mai răspândit în societatea noastră. E o realitate pe care nu o putem ascunde sub preș, oricât ne-am dori.
… în școli
Din păcate, bullying-ul în școli nu e doar un aspect din filmele americane. Și asta nu se întâmplă de ieri de azi, se întâmpla și pe vremea mea. Și chiar și eu am fost o victimă a lui. Nu mi-e rușine să recunosc asta.
Nu e ușor să fii un copil care învață și care-și vede de treaba lui într-o clasă catalogată ca fiind „cea mai rea din școală”. Mai ales în ultimii ani de școală a fost cumplit. Am fost strânsă de gât cu perdeaua, jignită… Cumva, am trecut peste. Odată profa de matematică mi-a spus că dau dovadă de o adevărată tărie de caracter. Sincer, nu știu cât de puternică am fost sau sunt. Poate doar gândul că liceul se apropia îmi dădea putere… În fine. Nu vreau să mă mai gândesc la asta. De aceea în clipa în care una din prietenele mele cele mai bune (cu care am fost colegă și în generală), mi-a spus că ar trebui să facem o reuniune de clasă, am răspuns cu un NU extrem de hotărât. Cu colegii cu care m-am înțeles bine, mă văd mereu.
Și-n ziua de azi s-a remediat ceva? Nu prea cred. Văd și eu copii din jur. Dar oare părinții lor ce fac? Sunt ei conștienți de răul pe care odraslele lor îl fac altor copii? Sau de cel pe care și-l fac sieși? Nu prea cred.
… la vârstă adultă
Un prim exemplu de bullying la vârstă adultă este acela asupra profesorilor.
Sau ce credeați că elevii din ziua de azi se sperie de cadrele didactice? Într-o zi au auzit în autobuz o discuție dintre o elevă și profesoara ei de franceză, reproduc aproximativ o frază care m-a șocat:
„Cum doamna, nu o știți pe X? E cea care v-a turnat apă în cap!”
Trageți voi concluziile. Ce e și mai revoltător e faptul că și părinții au astfel de comportamente cu profesorii. Cum să-i dea un dascăl o notă mică odraslei lor? Cum…
Însă nu putem restrânge fenomenul bullying doar la școli. El e întâlnit și în alte aspecte ale vieții noastre. El apare chiar și la locul de muncă, adesea sub forma șefului bully. Cum se comportă un astfel de „manager”? Își intimidează subalternii, nu îi ascultă și pe ceilalți, trimite mailuri la ore fistichii din noapte…
… pe internet
Un fenomen care se răspândește tot mai mult în ultima vreme este bullying-ul pe internet. Cum se traduce asta? Simplu: oameni care-și bat joc de alți oameni pe net (cel mai adesea pe Facebook). Cu siguranță ați auzit de cazul doamnei Geta – polițista devenită ținta glumelor de pe internet din pricina greutății. Din păcate acest caz e doar un exemplu din multele de astfel de cazuri.
O să închei acest articol cu o întrebare: voi cum credeți că se poate stopa acest fenomen? Există vreo ieșire sau nu?
Voi compila răspunsurile voastre într-un articol separat, duminică!
P.S. Nu uitați să vă abonați la blog până duminică 🙂 Unul din voi va primi chiar și un premiu!
P.P.S Ne vedem și pe Facebook.
41 Comments
Cred ca majoritatea am trecut, printr-o forma sau alta, prin bullying in scoala. Fiecare are propriile cai de a depasi situatia. Pentru mine, solutia a fost sa devin mai rea decat acesti bullies, fara sa ma transform in unul, dupa ce am inghitit anumite mizerii la varste mai mici. Asadar, era ceva de genul: te pui cu mine, e vai de tine. Fiind o fire vulcanica, asta a fost singura cale pe care am putut-o gasi. Ca adult, pentru bullying-ul la aceasta categorie de varsta n-am gasit, din pacate, vreun raspuns mai multumitor. Ar fi varianta ignorarii, lucru dificil atunci cand respectivul e un sef. Cred ca metoda veche e potrivita si aici: zguduie-i bine! Daca esti o fire linistita, ignora-i, evita-i, loveste-i cu sarcasm. Sau o combinatie intre ele. 🙂
La copii da, îi poți intimida fiind mai rău decât ei. Dar asta nu te face tot un bully? Ca adult, poate că ignorarea funcționează în unele cazuri, dar nu mereu…
Nu te face un bully, daca nu te iei de cei nevinovati, care nu ti-au facut nimic si isi vad de treaba lor. Eventual, te face justitiar. 🙂 Altminteri, si Robin Hood era un bully, ce avea el cu bietul serif de Nottingham? Sau Zorro si altii ca ei.
Aici ai dreptate 🙂
Metoda mea e controversată și chiar am avut recent, la o ședință cu părinții, discuții pe temă. A pornit de la faptul că, în clasa a 5-a, există o reclamație la poliție a unui părinte pentru furt de bani din clasă și s-a ajuns, normal, la bullying și la cererea de activare a camerelor. Chestie cu care eu și trei sferturi din clasă am fost de acord, restul – nu, că încălcarea intimității… Care intimitate? În școli și în servicii nu există intimitate, e viață publică și/sau socială. Îmi pare rău că sînt așa drastică, nici nu e firea mea asta, dar în fața măgăriilor și a răutăților gratuite sau native răspunzi cu psihologi etc în timp. Pe loc, poți răspunde doar cu, să zicem, camere activate o săptămînă, o lună, cît e nevoie, ca să poți dovedi ceea ce nu ai cum, de multe ori, să dovedești prin vorbe.
Și eu sunt de acord cu asta. Mi se pare normal într-o instituție.
Nu ştiu dacă poate fi stopat. Fără să fiu de partea abuzatorilor, tind să cred că acei copii care abuzează fizic sau verbal, sunt la rândul lor victime. Deci aici e greu de vindecat şi de rezolvat. Cred că se poate lucra pe partea de „teorie”, copiii să înţeleagă ce înseamnă asta şi să spună atunci când sunt victime, să nu ascundă, să nu le fie ruşine. Şi evident, trebuie obligatoriu lege clară, cu liniuţe, pe puncte.
Da, de multe ori, abuzatorii sunt victime în casele lor… practic ei fac ce văd. Poate și aici ar trebui lucrat un pic, la partea familială. Și, evident, nu strică să învețe câteva lucruri despre asta. Iar o legislație e clar necesară.
Mi se pare foarte interesant că ai abordat si subiectul bully-ungului la vârsta adultă. E o realitate despre care. Se vorbește foarte puțin.
O să vă povestesc într-un alt articol despre doi dintre foștii mei șefi. Va fi interesant…
Felicitări pentru articol!
Mulțumesc 🙂
Niciun fenomen negativ nu poate fi STOPAT, eradicat. Poti doar ca prin anumite masuri sa ii reduci amploarea.
Mie cel mai grav mi se pare cazul profesorilor agresati de elevi. Si s-a ajuns acolo fix pt ca s-a trecut in extrema cealalta, aia in care elevii au drepturi multe, mult prea multe, iar profesorii trebuie sa le faca pe plac.
Tocmai d-aia zic: fenomenul nu poate fi eradicat, stopat. Trebuie sa fim constienti de asta, asta e premisa de la care trebuie plecat. Poti, insa, sa iei niste masuri. Dau doar 3 exemple:
Exista bullyingul celor bogati fata de cei saraci. Aici metoda e simpla: tu, ca parinte, iti inscrii copilul in scoala unde el se va simti in largul sau. E absurd ca tu, parinte cu venituri medii, sa-ti dai copilul la o scoala de fite. Practic, il oferi pe tava.
E clar ca elevii supraponderali vor fi tinte predilecte. Atunci cand tu, ca parinte, iti indopi copilul, ar trebui sa fii constient si de asta. Nu neg, pot exista si probleme hormonale, in special in adolescenta, dar ideea e ca UNELE cazuri pot fi stopate, preintampinate, de catre parinti.
Nu exista statistici oficiale privitoare la bullyingul legat de numele unui elev. Cand tu alegi numele propriului copil, te gandesti vreodata cum se va simti el?
Dau un exemplu: am doi amici foarte religiosi. Ei momentan au doi copii, frumosi, sanatosi, sa le traiasca! Ea este mai religioasa decat el si a avut 2 sarcini grele, cu precadere prima. Atunci si-a facut o promisiune: ca daca va avea baiat, il va boteza Nectarie. Daniel Nectarie. Cand am auzit asta, i-am zis clar: sper sa iasa fata. Al doilea copil a iesit fata. Din pacate, nu se vor opri aici. Dar le doresc numai fete. Si vorbesc la modul serios.
Într-adevăr, Emil, ar fi greu de stopat. Însă poate fi diminuat. Mai ales în cazul profesorilor, cum ai spus și tu – elevii au ajuns să aibă mult prea multe drepturi. În cazul copiilor agresați în școli – da, și părinții por preîntâmpina unele cazuri.
P.S.
Să nu le spui prietenilor tăi că există numele de Nectaria :)) Am o prietenă care a trecut printr-o situație similară, și a promis că își va numi copilul Nectarie sau Nectaria (încă nu are copii).
Nu exista soluții, totul tine de educație și acolo avem niște tare imense. Putem doar diminua efectele, nu stopa deloc
Da, educația e primordială.
Ai dreptate. Acest fenomen este întâlnit tot mai des, tot în mai multe locuri și situații. Fin păcate, nu reușim noi să îl oprim, dar măcar putem să ne învățăm copiii cum să facă față.
Din pacate acest fenomen exista si cred ca fiecare dintre noi a fost la un moment dat victima lui (la scoala, la job, etc). Eu cred ca se poate diminua prin educatie. Sa ne invatam copiii sa fie oameni buni, sa respecte tot ceea ce au in jur, sa fie intelegatori si tolernati. Un copil crescut cu aceste valori nu isi va bate niciodata joc de un alt copil. Iar un om cu valori si principii, va fi mereu un manager bun.
Totul tine de educatie 😊
Așa este. Educația e un factor cheie 🙂
Cei șapte ani de-acasă contează foarte mult… mereu vor conta, indiferent de vremuri.
Acest fenomen nu se poate stopa oricat de grav este. Se poate reduce in timp prin educarea copiiilor frumos, decent, cu bun simt. De la educatie porneste totul , din familie. Mai avem multi ani sa ne tratam decent unii cu altii, sa nu fim rai gratuit, aroganti si increzuti.
Da, din educația de acasă pornește totul. Mai ales în primii ani.
Îmi pare foarte bine că ai abordat acest subiect. Bullying-ul este o problemă foarte mare,atât în copilărie cât și în viața de zi cu zi a omului. Cu toate astea, mulți tratează cu indiferență această problemă și nu se gândesc la consecințe. Bullying-ul distruge cu totul viața unui om :(.
Recomand serialul 13 reasons why.
Chiar e un fenomen tare nociv căruia i se acordă prea puțină importanță…
Cu toții ne-am confruntat cu acest fenomen, la un nivel sau altul. Cum ar putea fi oprit? Nu stiu dacă este posibil. Ceea ce mă șochează, sunt pornirile de acest gen la vârste fragede. Dacă de mici suntem răi, când creștem?
Chiar așa, dacă ești așa de mic, cum vei fi când vei fi adult? E înspăimântător gândul…
Mare adevăr ai grăit. Reușit articol. Felicitări!
Mulțumesc 🙂
Cum se poate stopa? Să se predea încă de la grădiniță ore de dezvoltare personală și spirituală (nu religie). Să creștem copii care să nu fie nevoiți să se vindece de ei. Să înțelegem importanța inteligenței emoționale, pentru că nu este de ajuns ca unui copil să îi fie hrănit doar intelectul. Se spune că „ăștia răi” sunt cei care au cea mai mare nevoie de iubire – ei se simt neglijați și vor să fie văzuți, să iasă în evidență, să se simtă puternici. Este o întreagă psihologie în spatele acestui fenomen și doar prin educație emoțională s-ar putea schimba ceva. Poate programe de psihoterapie în regim de voluntariat (însă toți vor bani). Sunt sigură că soluții există, important e să se și vrea. O astfel de schimbare va dura ani întregi… poate generații. Omenirea e bolnavă și sper că este încă recuperabilă.
Îmi place ideea ta, ai chiar ar fi util să-i învățăm pe copii astfel de lucruri (poate mai important decât altele pe care le învață în școli).
Din pacate multi dintre noi am fost victimele acestui fenomen. Si se intampla tot mai mult acum. Sunt copii terorizati de colegii lor sau de cei mai mari. Si da… sa nu mai vorbim de bullingul pe internet.
Din pacate nu intrevad vreo solutie care sa faca ceva palpabil. E vorba de educstie si bun simt. De educatia si comportamentul in familie.
Si iertata sa-mi fie remarca, poate pentru unii deranjanta, dar adevarul e ca suntem un popor de necivilizati si needucati.
Sunt de acord cu remarca ta și tot ce ai zis, Angela 🙂
Toate aceste probleme se vor rezolva doar atunci când va fi o lege în acest sens, iar institutiile publice, începând din scoli vor fi monitorizate si fiecare abatere de la regulament va fi sanctionata imediat, fara toleranta si/sau discriminare de vreun fel fata de cei … “nelegiuiti” ! 🙂
Da, chiar e nevoie de o lege și de monitorizare în școli.
Da, pune punctul pe i articolul tau. Eu tot am avut asa iluzia ca fata mea nu o sa se mai confrunte cu lucrurile pe care le-am trait eu in copilărie, dar se pare ca abuzurie fizice, verbale si emotionale nu s-au demodat. Educația ar fi calea de iesire,educație pentru toți la toate nivelele, din pa ate este un capitol care merge in jos 🙁
Din păcate e încă o realitate, dar știi cum e, speranța moare ultima 🙁