Printre cele mai rele lucruri la un loc de muncă se numără șeful bully. Un mod bun de a-l descrie ar fi anti-managerul ideal. Își demotivează subalternii cu caracterul său autoritar, îi intimidează, îi hărtuiește chiar și în timpul liber. Ce nu-și dau ei seama e că acest tip de comportament afectează și modul în care compania lor este văzută.
În fine, discuția pe un astfel de subiect e tare lungă. Bullying-ul la locul de muncă a fost și este o realitate în multe companii. Ce mi-am propus eu pentru astăzi, în schimb, este să vă povestesc despre primul meu loc de muncă și despre șeful pe care l-am avut acolo.
Șeful bully – sau de ce mi-am urât primul loc de muncă
Acum câțiva ani, pe când eram proaspăt absolventă de master îmi căutam de muncă. Mă tot loveam de răspunsul standard precum: nu aveți suficientă experiență. Alții au fost mai „inventivi” și mi-au spus că sunt prea tânără și că nu vor pe cineva care va rămâne imediat însărcinată. În fine, ați prins ideea. Însă am crezut că m-a lovit norocul fix în ziua în care mi-am luat adeverința ce ținea loc de diplomă de la universitate. Fusesem acceptată la primul meu job.
Bucurie mare, mai ales în primele două săptămâni căci șefii plecaseră în concediu. Colegii erau destinși, învățam și chiar eram convinsă că îmi va plăcea acolo. Totuși, eram cumva contrariată de faptul că toți se temeau de managerul firmei. La interviu îmi păruse o persoană extrem de educată și calmă. Îmi ziceam că e normal, era șeful până la urmă… Eh, când s-a întors, am realizat că nu era atât de normal.
În prima zi, i-a strâns pe toți cei vechi în sala de ședințe și a început să țipe la ei. Evident, injuriile nu au lipsit. Eu și încă un coleg am fost cruțați doar pentru că eram noi. Țipetele au devenit ceva obișnuit În altă dimineață am găsit în bucătărie pahare de vin, doze de bere și dezordine în biroul lui. Ghiciți cine a făcut curat? Noi… Însă cel rău lucru era faptul că pe cei noi angajați ne suna la ore extrem de târzii (gen 3-4 dimineața) și ne întreba diverse lucruri legate de job. Era vai și amar dacă nu știam. Chiar și o greșeală cât de mică era taxată sever.
Am scăpat totuși…
Nu mai dormeam de frică. Mă uitam încontinuu la televizor, mai ales la desene animate pentru că erau mai colorate și astfel nu reușeam să închid ochii. Plecam de la muncă cu frică. Acolo stăteam cu frică. Acasă la fel…
Asta până când s-au sesizat ai mei și mi-au spus că nu mai pot continua așa. Nici ei ca lucrători în producție nu erau tratați așa. Mai bine îmi dădeam demisia și continuam să îmi caut de lucru.
Asta am și făcut. Inițial mi s-a părut ciudat, până la urmă în România, schimbatul joburilor e încă privit cu reticență. Dar a fost o cel mai bun lucru pe care-l puteam face pentru mine și sănătatea mea.
Ce am învățat din experiența cu șeful bully?
Oricât de nefastă a fost acea experiență am învățat totuși un lucru important. Nu trebuie să accepți orice doar de dragul de a avea un job.
Voi ați avut astfel de experiențe? Cât de nociv credeți că poate fi un astfel de șef? Ați fi procedat altfel în locul meu?
40 Comments
Rămîn la părerea mea dintotdeauna că, dacă toți oamenii ăia sau măcar jumate plus unu se uneau într-o ședință și spuneau “fără telefoane noaptea”, se putea schimba. Măcar asta.
Dar nu prea am văzut așa ceva la noi, așa că tot ce poți să faci e ce ai făcut tu 🙂
Îți dai seama că nu aveau curaj, erau oameni ce lucrau acolo de ani de zile și cred că încă o mai fac. Eu am scăpat destul de repede de acolo 🙂
😦
🙁
Măcar i-ai zis două de noroc, la plecare?👺
Nu mi-am mai consumat energia pentru asta. Eram fericită că am scăpat 🙂
Vai de mine, draga mea! Nici nu-mi pot imagina cum a fost şi prin ce ai trecut! Sper că a fost şi singura experienţă în genul ăsta, e chiar de neacceptat.
Am avut un şef care exploda la nervi dar se calma imediat şi eram prieteni. Înjura câteodată dar nu pe noi, înjura aşa, generic 😀
Cu şeful de acum e cam aşa: “eşti bine, e totul ok, merge treaba? No, hai la o ţigară, dai o cafea, ai făcută?” şi pe urmă pleacă şi îl mai văd după trei zile.
Da, a fost prima și singura. E greu cu șefii ăștia mai… deosebiți. Cât despre șeful tău de acum, să-ți trăiască!
M-a ferit Dumnezeu de astfel de șefi și am peste 25 de ani de muncă. Dintre care aproape 17 într-un singur loc.
Să rămâi într-un astfel de loc mi se pare similar cu a rămâne într-o căsnicie toxică doar ca să ai acel statut social „corect”.
Bună asemănare. Chiar nu e de stat, nici într-una, nici într-alta. 🙂
Eu am avut tupeul de a raspunde pe acelasi ton si la aceeasi intensitate sonora. Dupa un timp, seful a inceput sa vorbeasca normal atat cu mine cat si cu colegii mei.
Am fost sunat noaptea, dar numai atunci cand situatia chiar o cerea.
Cred ca ai procedat corect, mai ales ca erai ultima sosita, cu experienta putina, asa ca probabil sa nu fi avut argumente solide pentru a-l contra, altfel decat pe tema corectitudinii si elegantei limbajului.
Da, era cea mai bună soluție pentru mine atunci. Cât despre ceilalți colegi, poate că ei nu ar fi trebuit să îi permită să se poarte așa cu ei de la început – cum ai făcut și tu.
Ca sa raspunda ca mine, trebuiau sa fie stapani pe meserie si sa se achite de sarcinile de serviciu in mod corespunzator. La acest capitol inca mai este de lucru pe la noi. Insa nu se poate generaliza in nici unul din sensuri. Discutia suporta extindere.
Stăpâni pe meserie erau, nu erau stăpâni pe companie 😂
Din fericire, eu nu am trecut prin așa ceva. Mă bucur tare mult că ai plecat de acolo. Dacă aș fi fost în locul tău, i-aș fi reamintit că lucrurile legate de muncă se discută în orele de program, mai ales că orele erau total nepotrivite și nici nu era vreo urgență. Acel om are mari probleme cu el, iar pe voi a reușit să se descarce zilnic. Da, în România, schimbarea locului de muncă este privit foarte aiurea, pentru că nu am trecut de comunism! Gândirea de genul a fost dată mai departe și doar prin curaj se poate schimba ceva. Felicitări pentru asta!
Pe unii nu îi interesează codul muncii, reguli… Firma lor, regulile lor…
E strict problema lor, nimeni nu trebuie sa accepte așa ceva. Dacă vor să aibă regulile lor și tot, să facă totul singuri :).
Bine zis 🙂
Am avut la UCFin un asa sef. Ma jignea si se dadea la mine in acelasi timp. Ma facea incompetenta si ma ameninta ca ma da afara. Cand am prins ocazia sa scriu ptr newslatter-ul banii a facut un soc. Cum naiba un neica nimeni ca mine care nu isi face target-ul a reusit sa faca ceva ce numai directorii mai din tara in colaborare cu directori relocati din Italia si alte tari au reusit.
Am scapat cand mi-a expirat contractul pe perioada limitata.
Bine că ai scăpat!
Multumesc
Foarte traumatizanta experienta ta ! Se spune ca, atunci cand decizi sa-ti schimbi locul de munca, sa te uiti prima si prima data ce fel de om este seful. Ai facut foarte bine ca ai plecat. La ceea ce povestest, puteai sa il dai in judecata pentru hartuire morala
La interviu a părut tare OK. Dar știi cum e, prima impresie e uneori înșelătoare. Aș fi putut, dar nu știu dacă merita bătaia de cap…
Eu merg pe instinct și am observat că prima impresie e mereu cea buna. Chit ca, de multe ori, nu am luat-o în serios… Dar, am regretat după
Eu nu eram atât de călită atunci…
Nu mai sunt asa de sigura ca acest gen de sef e cel mai rau lucru din lume. Cumva in viata lucrurile se echilibreaza spre pierdere.
Da, se echilibrează…
Eu nu am avut astfel de experiențe, dar soțul meu da și a fost groaznic. În cele din urmă a schimbat jobul.
E cel mai bun lucru de făcut când treci prin așa ceva.
Am avut și eu unul așa. După câteva luni bune i-am aruncat pe biroul lui cheile biroului meu și am plecat acasă, pe jos. Să mă calmez. Cam de la Gara de Nord până dincolo de metrou Aurel Vlaicu. Și eram pe tocuri subțirele 😪 A doua zi m-am dus să-mi fac cererea de demisie. Șefu mă aștepta în poartă agitat și foarte umil, să nu care cumva să ajung mai sus. Cam toți din echipa lui am avut același scenariu ca să putem rezista.
Ăsta da scenariu 🙂
Vai de capul meu! Clar as fi plecat, nu e normal absolut deloc ce fac unii care se cred niste mici Dumnezei si toata lumea trebuie sa sarute locul pe unde calca ei.
Da, nu e de stat într-un asemenea loc.
Te inteleg, Diana.
Spun asta deoarece si eu am trecut prin experiente urate cu anumiti sefi la locurile precedente de munca.
Locuri unde trebuia sa lasi capul in jos, sa admiti ideile precare si sa recunosti ca nu esti demna de acel loc de munca (desi adevarul era cu totul altul).
Intr-un final, am parasit toate acele locuri de munca cu sefi impulsivi si am gasit acel loc de munca unde sunt respectata si munca imi este apreciata.
Success!
Asta e cel mai bun lucru pe care îl putem face: să plecăm, să nu ne complacem într-o astfel de situație.
Am trecut printr-o situație similară, dar bully nu era managerul, ci o colega care teoretic trebuia să mă învețe, dar practic mă exploata. La fel ca tine eram foarte stresata, ajunsesem sa plâng aproape zilnic. Mi-am dat demisia când mi-am dat seama că situația nu se va îmbunătăți și la încurajările părinților. Și eu mă gândeam că nu va fi privită bine aceasta demisie in viitor, dar trebuie
sa ne gândim la importanța sănătății noastre psihice și fizice.
Consider că demisia a fost decizia corecta și sănătoasă, și în cazul meu și în al tau.
Da, sănătatea mentală e cea mai importantă. În plus, acum demisia nu mai este privită drept ceva anormal.