De ce particip la Spring SuperBlog 2021 & 5 mituri despre competiție

spring superblog 2021
sursa foto: unsplash.com

Primăvara e sinonimă cu multe lucruri: reînvierea naturii, reinventare, ziua lui A., ziua mea, aniversarea acestui blog. Și, evident, primăvara înseamnă și Spring SuperBlog.

Sinceră să fiu, am avut ceva dubii legate de participarea mea la ediția de primăvară de anul acesta. Pentru că am prea multe pe cap la job. Pentru că impostorul îmi dă iar de furcă. Pentru că sunt puțin obosită să scriu la nivelul cerut de competiție. Dar, am realizat că nu pot renunța: competiția asta e la limita dintre drog și boală. Așa că, iată-mă, scriind acest articol despre înscrierea mea la Spring SuperBlog 2021!

Nu mă înscriu pentru a demonstra nimic nimănui (nici măcar mie). De fapt, acesta nu a fost niciodată un motiv. Revenirea mea la SuperBlog în primăvara lui 2019 a fost un punct de cotitură al „carierei” mele de blogger. Atunci am înțeles că vreau și pot mai mult, așa că am decis să ies din cochilie. Iar asta m-a forțat să învăț zi de zi tot mai mult despre blogging-ul adevărat: cel serios, făcut cu responsabilitate.

Nu mă înscriu pentru a câștiga. Sinceră să fiu, nu contemplu deloc viața de superblogger pensionar, probabil aș fi un blogger partener enervant de activ.

La naiba, nu mă înscriu nici pentru premii.

Atunci de ce mă înscriu la Spring SuperBlog 2021?

Motivele mele sunt mai multe și mai diverse, dar am încercat să le rezum într-un mind map.

motivele mele pentru a participa la spring superblog 2021
realizat în canva.com

Cam acestea ar fi și motivele pentru care recomand fiecărui blogger să participe la măcar o ediție a acestei competiții. Dincolo de nervii pe care uneori îi aduc afișările de note, participarea la un astfel de concurs îți poate aduce multe beneficii. Și totuși… există destule persoane care au o părere greșită despre SuperBlog așa că am decis că nu ar strica să dărâm acum și niște preconcepții total greșite.

Mituri legate de SuperBlog

1. SuperBlog e un soi de concurs blogo-literar

Da, talentul e un factor decisiv din compoziția unui superblogger. Însă SuperBlog nu e un concurs de scris creații literare, ci texte de marketing. Și da, storytelling-ul, poate fi cheia atunci când scrii un astfel de text căci, până la urmă, oamenii sunt atrași de povești. Însă textul nu trebuie să alunece prea mult pe panta literară. Să nu uităm că trebuiesc plasate și niște produse / servicii în ele, iar când noi deja ne-am transformat în niște mici Tolstoi, textele noastre vor părea tare artificiale, forțate…

Echilibrul e cheia!

2. Textele trebuie să vândă

Ah, cred că acesta e mitul meu preferat. Nu, scopul SuperBlog nu este de a vinde niște produse. Așa cum spunea și Claudia Pătrașcu, „mama” competiției, scopul articolelor din concurs este de a crea brand awareness, nu de a genera vânzări!

3. Sponsorii trebuie lăudați

Nu. Nu trebuie. Informațiile din advertorial trebuie să fie oneste și totodată să arăți că te-ai documentat. Așa că e OK să prezinți informații despre sponsor, dar în 99,99% dintre cazuri juriile nu vor fi date pe spate de niște laude. Ba mai mult, așa textele vor părea extrem de artificiale și, iarăși spun, asta e un mare NU.

La fel, nu e OK nici să spui că ai testat produsele / serviciile (când nu ai făcut asta) și, vai, ce bune au fost. Ele trebuie integrate într-o poveste, un text informativ – fără a minți publicul și a aduce laude gratuite.

4. E un concurs ușor… trebuie să scrii și atât

SuperBlog nu înseamnă doar scris. Înseamnă: organizare, creativitate, documentare, nervi de oțel, răbdare. Plus că frecvența la care trebuie publicate articolele chiar îți forțează limitele (inclusiv în edițiile de primăvară, cum este și Spring SuperBlog 2021, teoretic mai scurte… dar articolele trebuie scrie la fel de des).

5. E un concurs de blogging ca toate celelalte

Nu. Nu e un concurs ca toate celelalte. SuperBlog e, de fapt, o mare comunitate. Nu îi văd pe ceilalți participanți drept competitori, ci drept un soi de colegi de liceu gălăgioși pe care abia aștept să-i văd la o gală. Oricum, eu nu sunt în competiție cu altcineva decât cu mine însămi!

SuperBlog logo
sursa foto: super-blog.eu

Acestea fiind zise, sper că v-am făcut curioși să intrați pe site-ul SuperBlog și să completați formularul de înscriere.

(Și, ca o recomandare, citiți și regulamentul).

Deci, cu cine mă văd la linia de start pentru Spring SuperBlog 2021 în data de 1 martie?

Sharing is caring:

Hai să ne citim și pe mail!

Bi-lunar trimit vești despre ce am mai scris pe blog, conținut exclusiv și recomandări faine!
© dealedianei.ro, 2021