Allex Trușcă: despre perfecționism în scris, cărți și piața de carte în anul de grație 2021

Poate că multora Allex Trușcă le pare un scriitor improbabil. Absolvent al Facultății de Automatică și al unui masterat în business management, pare, mai degrabă, un om al numerelor. Dar, de îndată ce îi descoperi scrierile – cele trei romane: Nebunul alb, Cealaltă Regină (apărute la editura PAVCON) și I put a spell on you… (apărut la editura LITERA) și poveștile sale scurte relizezi că ai de a face cu un autor cu un potențial imens. Pe mine una m-a convins să devin „clientă fidelă” a scrierilor sale.

Cum îl văd drept o persoană deschisă provocărilor, am zis că nu ar strica să-i trimit și câteva întrebări. Așa că, fără a mai lungi introducerea, vă invit să-l cunoașteți pe scriitorul Allex Trușcă prin intermediul acestui interviu.

Allex Trușcă despre el ca om și scriitor și despre cărțile sale

Bună, Allex! Îți mulțumesc pentru timpul acordat. Pentru început, o să te rog să ne spui cum ar suna o definiția a ta ca om și ca scriitor?

Salutare! Mulțumesc și eu pentru invitație. Mi-e greu să vorbesc despre mine, sunt un om ca oricare altul, cea mai mare parte a zilei lucrez într-o multinațională, un post în domeniul IT. În restul timpului citesc, scriu, vizionez seriale și aștept, ca toată lumea, să se termine pandemia.

Mi-e dor să călătoresc prin lume, să studiez oamenii, să caut subiecte și idei pentru ce scriu. Uneori sunt cu picioarele pe pământ, foarte realist și analitic, alteori sunt cu capul în nori. Pot să nu scot un cuvânt o zi întreagă, dar în aceeași măsură, pot să vorbesc până mă doare gura dacă e un subiect care mă interesează.

Cât despre partea literară, îmi place să aduc în scris un strop de fantastic, îmi place să iau personaje simple, normale și să le complic existența cu evenimente ieșite din comun. Lumea zice că-mi iese asta. Mi-ar plăcea să mă mut câteva luni pe an într-o mică localitate din Grecia, lângă plajă, să stau cu ochii ațintiți în zare, să scriu acolo, cu o bere lângă mine.  Sunt un om simplu, cu dorințe simple. 🙂

Ai scris un roman, Nebunul alb, apoi l-ai rescris. De ce?

Când am publicat prima versiune, recunosc, eram total neștiutor în ceea ce presupunea scrierea unei cărți. Credeam că doar te așezai în fața calculatorului, dădeai frâu liber drumul cuvintelor și imaginilor care se îmbulzeau în minte ca românii la promoție la tigăi, și scriai, și scriai, paginile se umpleau, mândria creștea ca Făt-Frumos. 

Mai departe, credeam că după ce ai pus tastatura în cui, trimiteai mailuri la edituri, ele se îngrămădeau să-ți răspundă, îți vedeai apoi cartea în brațe sau în librărie. Urmau fanii, banii, premiile. Ok, exagerez. Ar fi trebuit să șterg ultima propoziție, știu.

Ca să n-o mai lungesc mult, știu că fiecare viitor debutant este convins că a scris o capodoperă și că lumea abia așteaptă să-l descopere. Nimic mai fals. Ca în orice domeniu, cu cât înveți mai mult, cu atât îți dai seama cât mai ai de învățat.

Sunt perfecționist și nu-mi place să las lucrurile făcute pe jumătate, nu m-aș simți împăcat să știu că aș fi putut face mai bine și nu m-am străduit să fac asta. Când am anunțat că vreau să rescriu Nebunul alb, mai mulți cunoscuți, cititori sau nu prea, m-au întrebat de ce aș face una ca asta. Răspunsul meu a fost simplu: din respect pentru cititorii care dau banii pe carte, din respect pentru mine și din conștientizarea că pot îmbunătăți lucrurile.  

Scrisul e o formare continuă… Nu-i așa?

Da, categoric. În primul rând ca să scrii bine, trebuie să citești mult, bun și cât mai multe genuri. Trebuie cursuri, trebuie să studiezi cum scriu alții, să ai lângă tine câțiva prieteni de nădejde care să-ți spună când scrii tâmpenii, să te coboare cu picioarele pe pământ.  

Scrisul e o formare continuă, dar ca să realizezi asta trebuie să reușești să faci pace cu ego-ul, să accepți criticile, să înveți din cele constructive, să cauți sfaturile celor cu mai multă experiență în domeniu. Și nu în ultimul rând, e nevoie de multă practică și curaj de a tăia la sânge în propriul text.

Te-ai gândit vreodată să rescrii și volumul II al seriei, Cealaltă Regină?

Mi-a luat aproximativ 4 luni să rescriu Nebunul alb, în fiecare zi după ce veneam de la serviciu îmi alocam timp pentru scris, nu mă așteptam să fie așa de dificil și să mă solicite atât de mult.

Tu, care ai citit cele două variante, cred c-ai observat diferențele în crearea personajelor, în clarificarea și justificarea unor acțiuni, în stilul de scriere folosit. (N.r.: Da, am observat!)

Nu consider în momentul ăsta c-ar fi necesar să rescriu și Cealaltă Regină, chiar dacă uneori mă gândesc că unele lucruri ar putea fi îmbunătățite. Of, iar începem…. 😀

Va fi și un volum III sau ai pornit deja pe alte drumuri creative?

Eh, și Cătălin Pavel, omul din spatele Editurii PAVCON îmi cere al treilea volum, dar consider că pentru moment povestea lui Erin trebuie să se oprească aici.  

Nu-ți ascund însă faptul că iau în calcul ca într-un viitor mai îndepărtat să încerc să dezvolt povestea celor două romane într-o serie mult mai întinsă, în genul celor ale lui Brandon Sanderson ori Joe Abercrombie. În prezent, încerc să merg pe alte drumuri creative, dar nu renunț la fantastic, tot caut moduri de a-l introduce în textele mele.

Recent, ai publicat la editura LITERA romanul I put a spell on you… Cum a fost această experiență, consideri că ai evoluat ca scriitor, că ai ajuns la o maturitate creativă?

A fost o provocare, o experiență destul de intensă, am scris din nou cu un deadline și m-am bucurat că romanul a fost selectat pentru a fi publicat în colecția Biblioteca de Proză Contemporană a Editurii LITERA.

Da, consider că am evoluat, observ asta și din feedbackul pe prozele scurte, din părerile cititorilor, însă consider că încă mai am de crescut. Cred că plafonarea, autosuficiența și izolarea în bulele în care ești lăudat sunt drumuri sigure spre pierzanie ca scriitor.  Și mă bucur că romanul I put a spell on you… a fost bine primit și de cititori și de bloggeri, am văzut din părerile lor că le-a ridicat semne de întrebare, s-au regăsit, i-a ajutat să se trezească. Deci, din punctul meu de vedere, și-a îndeplinit scopul.

În volumele tale găsim multe referințe la mituri locale. Te-au pasionat ele dintotdeauna?

Da, am crescut la țară, în Oltenia, și serile ne strângeam pe vreo bancă și spuneam tot felul de povești. Auzeam tot felul de legende, unele de-a dreptul înspăimântătoare.

Avem un folclor, o mitologie bogată, avem multe legende locale, locuri speciale, dar nu le acordăm prea multă atenție. Dacă le-am populariza, poate ar avea de câștigat și turismul, și cinematografia, și noi toți. Uite, de-abia aștept să se termine pandemia, mi-am propus să mă duc din când în când prin sate, să opresc pe la cârciumi, să fac cinste cu băutură și să aflu poveștile acelor locuri.

Ai avut și tu experiențe bizare (vise, întâlniri ciudate) al fel ca personajele tale?

Visez de când mă știu tot felul de dubioșenii, însă multe dintre ele nu mi le amintesc și mi-e mare ciudă. Am avut și câteva experiențe stranii, greu de explicat, câteva accidente stupide, pe unele dintre ele le-am folosit în povestiri, pe altele încă nu, aștept momentul potrivit. Așa ca fapt divers, una dintre acele experiențe am folosit-o în povestirea „Din când în când pe-acasă”, apărută pe site-ul Literatură pe tocuri, într-o rubrică numită Cadranul autorului. Îți las linkul aici.

De asemenea, în I put a spell on you… am observat și multe, dar multe referințe la cultura pop. Deci scriitorii nu sunt ființele acelea anti-sociale care stau închise în camerele lor și nu fac altceva decât să scrie? Ce alte pasiuni mai ai?

Ar sta închiși în camerele lor și n-ar face altceva decât să scrie, dacă ar putea trăi din asta. Acum, cu tehnologia din zilele noastre, sunt mult mai multe tentații ca pe vremea când era romantic să te refugiezi într-o mansardă sărăcăcioasă de la Paris să te împarți între sărăcie lucie și tuberculoză. E adevărat, știu scriitori care s-au retras în zone izolate pentru o vreme, să scrie, fără vreun factor perturbator, îi invidiez, dar timpul și meseria nu-mi permit. Majoritatea scriitorilor au și un serviciu cu normă întreagă într-un domeniu diferit de cel literar, care-i obligă să rămână conectați la cotidian.

Și să știi că și eu sunt uneori anti-social. Chiar și așa, îmi place să citesc, să călătoresc, să mă pierd în muzee, castele și catedrale gotice, în parcuri. Mi-e dor să merg cu trenul sau cu autocarul pe distanțe lungi, să ascult și să observ oamenii. Îmi place să colecționez replici de arme medievale, monede comemorative sau sticle de vin de prin locurile prin care trec. Ah, și-mi place să mă cazez în hoteluri cât mai vechi, sper să nu regret asta. 🙂

„Cred că majoritatea scriitorilor împrumută câte ceva personajelor lor, fie că-i vorba de vreun gând, emoție, vreo experiență personală.”

Alteori, pur și simplu creăm personajele după oamenii pe care-i întâlnim sau ne influențează, dacă vi se pare că scriitorul X l-a omorât într-un mod sadic pe unul din personajele sale, poate ar trebui să vă întrebați după cine a fost inspirat și cu ce i-a greșit omul ăla. Sau mai bine nu, doar bucurați-vă de plăcerea cititului.

În I put a spell on you…, Cristian zboară, la un moment-dat într-un avion ciudat unde are drept „colegi” de zbor persoane ce au trăit în alte vremuri. Să presupunem că ai fi tu în locul lui, lângă cine ai vrea să stai și de ce?

Greu, tare greu de spus. Mi-ar plăcea să umplu avionul cu oameni simpli din diferite epoci, din diferite colțuri ale lumii, să mă pierd la taclale cu ei, să încerc să le înțeleg credințele, obiceiurile, viața de zi cu zi, fricile. Ar fi o lecție dură pentru noi, cei care trăim în lumea consumerismului, cu false nevoi și valori.

Am fost și încă sunt fascinat de Cavalerii Templieri, așa că probabil m-aș așeza lângă unul și aș încerca să le aflu cât mai multe detalii de la el. De asemenea, întotdeauna m-a fascinat cum văd oamenii din diferite epoci diavolul și ispitele sale, așa că aș încerca să discut și cu călugări sau călugărițe din acele timpuri. Și uite, ți-am răspuns încă o dată la întrebarea precedentă, Cristian chiar stă în timpul zborului lângă un cavaler și lângă o călugăriță tânără moartă de vreo cinci sute de ani. 😀

Dar aș lua și niște oameni învățați, inventatori, scriitori, alchimiști, filosofi de la care să învăț…. După cum vezi, nu mi-ar ajunge un avion, sunt un om tare curios…  

Despre veșnic fascinanta proză scurtă

Tu scrii și povestiri. Cum sunt acestea primite de public? (Te întreb pentru că știu multe persoane care sunt reticente la proza scurtă, dar mie una mi se pare că acolo îți dovedești cu adevărat talentul.)

Mulți zic că  e mai greu să scrii proză scurtă, că ești limitat ca întindere și că trebuie să dozezi altfel acțiunea, descrierile, personajele comparativ cu romanul. Probabil așa e, însă eu văd romanul ca pe un angajament pe termen lung și mult mai complex, trebuie să fii atent cu planurile temporale, cu firele narative, sunt mai mari șansele să te trezești cu niște fracturi logice. În ultimii ani, m-am obișnuit să scriu proză scurtă, atât realistă cât și fantastică. Eu consider povestirile un fel de mostre aflate la un click distanță.

Știu persoane care au cumpărat cărțile mele pentru că au citit câteva povestiri online, le-au plăcut și au vrut să afle mai mult. În general povestirile mele au fost primite bine, și la cursurile de scriere creativă mai mulți scriitori cu experiență mi le-au apreciat, am cititori care mă întreabă de ce nu le public într-o carte. Voi face asta la un moment dat, cu siguranță. Și nu pot să te contrazic, văd și eu multe persoane încă reticente la proza scurtă, probabil pentru că vor ceva în care să investească sentimente,  emoții mai mult timp.

Allex Trușcă despre piața de carte din România și despre lecturile sale

Mai citesc românii?

Depinde pe cine întrebi. 😀 Din statisticile de prin mass-media, suntem pe locuri codașe, dacă nu chiar pe ultimul loc din Europa la vânzările de carte. Mi-ar plăcea să cred doar că situația economică nu le permite să dea banii pe cărți, că sunt cozi imense la biblioteci, că-și împrumută unul altuia, dar sunt realist. În metrou sau în tren văd oameni cu cărți/ebook readere în brațe, dar puțini procentual raportat la cei care stau cu ochii în telefon. Dar poate și aceia citesc, măcar știrile, poate se documentează despre diferite subiecte. Da, sunt puțin ironic.

În bulele prin care mă învârt eu, lumea citește, dar sunt conștient că sunt bule destul de mici. Din păcate, în zilele noastre sunt tot felul de tentații și mi se pare că societatea evoluează, doar că invers. 😀 Totuși mi se pare că în pandemie s-a citit mai mult, asta-i părerea mea personală, încă n-am văzut ceva statistici oficiale.

Pe cine citește Allex Trușcă și cât îl influențează aceste lecturi?

Recunosc, am început să scriu la modul serios după ce am citit cărțile lui Zafon. De citit, citesc și clasici, și contemporani, și români și străini, din toate genurile: SF, fantasy, horror, polițiste, mainstream, nonficțiune. În ultimul timp acord o atenție deosebită câștigătorilor premiului Nobel sau scriitorilor recomandați la cursurile de scriere creativă, pe care-i citesc nu numai de plăcere, dar și pentru a observa cum scriu. Câteodată e un chin asta, dar, dacă vreau să-mi îmbunătățesc stilul, trebuie să fac și asta.

Așa ca fapt divers, de când am scăpat de 2020 am citit și mi-au plăcut Mario Vargas Llosa, Elif Shafak, Jose Saramago, Simona Antonescu.  Cred că un scriitor este suma cărților pe care le citește, dar să știi că și în cărțile proaste poate găsi o idee bună pe care poate s-o fructifice altfel.

Ți se pare că se publică prea mult în ultima vreme?

Nu știu dacă-i prea mult, mai important e ce se publică.

Am mai spus asta, sunt mulți scriitori buni care dacă ar avea șansa unui marketing potrivit ar putea fi comparabili cu cei din afară, dar sunt și multe cărți pentru care n-ar fi trebuit să se taie copacii. Văd prin grupuri de Facebook că anumite persoane afirmă că nu citesc autori români că scriu prost și scriu doar un anumit gen literar, dar când sunt întrebați ce autori au încercat și i-au dezamăgit majoritatea spun 2-3 nume, în general aceleași.

E trist asta, avem acces la internet, atâta informație e la un click distanță, se presupune că tehnologia ar trebui să ne ajute, dar uite că nu ne face neapărat mai deștepți. Și ar trebui să-i ajute și pe unii scriitori să se documenteze, să nu mai scrie povești de dragoste cu mafioți, afaceriști sau adolescenți americani care se duc în vizită la bunici să pună murături sau fac glume ca la colțul blocului și iau decizii atât de logice încât te doare mintea. Dar de ce-ar face-o? Hârtia suportă orice, piață de desfacere este… Off, așa sunt eu mai cârcotaș. 😀

Sfaturi pentru cei aflați la început de drum sau „nu e suficient să scrii din suflet”

Ce sfaturi ai tu pentru scriitorii aspiranți sau cei aflați la început de drum?

În primul rând, să învețe din greșelile altora, dacă se poate, pentru că doare mai puțin.

Le-aș spune că nu e suficient să scrii din suflet, e la fel ca în orice artă, îți trebuie talent, dar e nevoie și de tehnică, de cursuri de scriere, de multă lectură.  Acum, spre deosebire de anii trecuți sunt mai multe cursuri de scriere creativă ținute de scriitori cu experiență, sunt și multe cursuri online, unele gratuite, sunt și rezumate ale cursurilor, e informație destulă, doar să vrea s-o găsească. 

Iar cu cititul, îmi permit să fiu un pic răutăcios, e neapărat necesar să ai mai multe cărți citite decât cele scrise, zic și eu. 😀

Le-aș mai spune să nu se grăbească să publice, să lase textul o perioadă într-un sertar, hai să zicem două săptămâni, să-l reia apoi și să vadă ce părere au, dacă ar mai trebui șlefuit sau rescris.

De asemenea, să se înconjoare de persoane sincere și directe, care să le spună verde-n față când au scris tâmpenii. Atât timp cât n-a fost publicată cartea, lucrurile pot fi îndreptate.

O altă sugestie ar fi să înceapă cu proză scurtă, să o trimită la reviste, să-și măsoare forțele și să observe feedbackul cititorilor. Eu așa aș face aș putea da timpul înapoi. Ah, și să accepte că poate n-au scris din prima încercare o capodoperă și să evite să intre în polemici cu cititorii.

Nu știu concret dacă există cineva care trăiește decent DOAR din drepturile de autor, am auzit tot felul de speculații pe tema asta. Mulți scriitori mai au și alte preocupări legate de lumea cărții: sunt editori sau redactori, traducători, critici, colaboratori ai ziarelor sau revistelor de cultură.

Poate sunt câțiva dintre autorii consacrați care câștigă suficient din drepturile de autor să-și rotunjească veniturile. Cred că sunt și autori-influenceri care câștigă și ei sume frumoase, dar aia-i altă mâncare de pește, e mai degrabă vânzarea brandului. 

Dacă ești cât de cât persoană publică și te trezești peste noapte să-ți scrii biografia sau să povestești cât de minunat ești tu, presărat cu ceva cancanuri, sau cum să te îmbogățești peste noapte, ai șanse bune să vinzi mai multe cărți decât unul care scrie și publică de ani de zile. Așa funcționează.  În fine, ca să-ți răspund pe scurt, marea masă a scriitorilor nu poate trăi din drepturile de autor obținute în urma cărților. Îmi spunea cu amărăciune un autor pe care-l apreciez că în România de pe urma cărților câștigă editorul, graficianul, corectorul, traducătorul, platforma de vânzare sau librăria, curierul și abia apoi autorul român.   

Ce rezervă viitorul și o piesă faină cum doar Allex ne poate recomanda

Planuri de viitor? (Asta dacă ne poți spune!)

Planurile au prost obicei de a se schimba când nu te aștepți. Uite, la sfârșitul lui 2019 eram convins că în 2020 voi scoate pe piață o colecție de 7 povestiri inspirate din folclorul și mitologia din zona Olteniei. Nu aveam în plan un roman atunci. Și iată, că a apărut I put a spell on you… 

Am câteva idei și pentru un posibil roman, am colecția de povestiri menționată, am mai scris un număr de povestiri care ar putea fi grupate cumva tematic, dar încă nu știu ce va fi. Pentru vreo două luni aș vrea să mă concentrez mai mult pe partea profesională, pentru niște certificări. Apoi intru serios în „cantonament”.

Lasă-ne un gând de încheiere! Sau poate o piesă, că te pricepi!

Hai să încercăm ambele, ce zici?

În primul rând, vă mulțumesc c-ați avut răbdare să citiți tot ce-am scris aici și vă rog să dați în continuare o șansă autorilor români, nu doar dintr-un patriotism sau naționalism deșart. Dacă ați descoperit câțiva autori care scriu bine, vorbiți și altora despre ei, dacă ați întâlnit o carte scrisă bine, dar nu tocmai pe gustul vostru, ajutați-o să-și găsească cititorii, dacă ați dat de ceva care n-ar fi trebuit publicat, spuneți și asta, poate contribuiți un pic la salvarea planetei, câțiva copaci n-ar mai fi tăiați inutil și mai dezumflați niște ego-uri.

Și dacă vrei și o melodie, uite una potrivită contextului în care ne aflăm: Fever Ray – Keep the streets empty for me. 😀 Aveți grijă de voi, oriunde v-ați afla!