Lucruri despre mine pe care le știam sau le-am aflat acum

lucruri despre mine

Așa cum spuneam  printre cuvinte și în interviul meu pentru podcastul SuperBlog, e cam greu să te cunoști în totalitate. „Spune-mi ceva despre tine” e mereu cea mai grea întrebare, niciodată nu vei reuși să cuprinzi tot. Oricât ai crede tu că ai reușit, după colț e un moment care îți va destăinui că nu e chiar așa. Suntem ființe atât de complexe încât nu o singură dată ne vom uimi cu modul în care vom acționa sau vom răspunde la o întrebare…

Și, că veni vorba de întrebări, văzând un nou trend ce se ivește în porțiunea mea zburdalnică de blogosferă, am solicitat celor din grupul meu să-mi pună câteva întrebări. Sigur, am mai făcut asta de multe ori – de 3 ori aici și de vreo 2 pe Illusion’s Street. Mai putea fi ceva nou de întrebat? Evident, ba chiar am descoperit și eu 1-2 lucruri. Astfel că, fără a mai lungi introducerea, iată întrebările primite și răspunsurile mele!

Emil: îți pare rău că ai renunțat la numele de Neață? Nu crezi /simți că făcea parte din farmecul tău?

Sincer, nu cred că farmecul stă într-un nume, ci în lucrurile pe care le fac, spun, scriu. Nu îmi pare rău că am renunțat, așa cum spuneam într-un articol mai vechi,pur și simplu consider că într-o familie toți au același nume, de aceea îi și spune «de familie»”. O fi demodat, dar eu nu cred că a-ți păstra numele de familie e vreo manifestare a egalității femeii cu bărbatul. Mereu m-am simțit egală, asta nu ține de numele de familie pe care îl port în buletin. Un nume e un nume.

Ana-Maria: Cum îți descarci frustrările, nereușitele?

Le scriu. Sigur, nu tot ce scriu ajunge online, dar scriu pentru mine și e de ajuns. Așa arunc tot balastul.

Cât de greu este să fii diplomată atât la serviciu cât și online?

Sincer, mai lucrez la asta. Nu mereu îmi iese. Sunt berbec și mă aprind ușor. Nu vrea nimeni să mă vadă atunci. (I’m a real b*tch sometimes.) Dar, cum spuneam lucrez la chestia asta cu diplomația, e greu, mai ales că nu suport nedreptățile, indiferent de ținta lor – eu sau alții.

Dana: Ai de gând să o lași mai moale cu perfecționismul? Adică vezi asta într-un viitor apropiat sau te vezi Super Woman for life?

 

Da, sunt destul de exigentă cu mine, cu ceea ce fac. Uneori exagerez, recunosc. Însă nu sunt perfectă. Uneori mai las mailuri și pentru a doua zi, recunosc. Sau mai las și articole ori uit să le corectez (ups). Și poate sunt zile în care nu fac curat. E un început, nu?

IMG-20190815-WA0101

Violeta: Când vei face un copil, care va fi prioritatea ta: cariera sau kiddo?

Cred că de aceea trag acum, să am o oarecare stabilitate când va veni kiddo și să-i pot dedica mai mult timp măcar în primii ani. Apoi, evident, voi vrea să evoluez pe măsură ce și el va începe să fie mai puțin dependent. Urăsc stagnez, indiferent de ce domeniu vorbim, însă mă văd și o mamă implicată. Doamne ajută să-mi iasă!

Cristina: Pentru tine bloggingul este un scop în sine sau doar o treaptă pe drumul spre… ?

A început ca un mod în care-mi eliberam gândurile (cam depresive aș zice acum). Apoi a devenit un hobby . Acum e… ceva complex. E o treaptă spre următorul pas, adică cel de a publica, dar e și un lucru pe care-l iubesc și mereu mă prezint drept blogger. E complicat de explicat, blogging-ul e mult pentru mine și nu mă văd renunțând la el nici după ce voi publica. E și o treaptă spre next level, dar e și o activitate care îmi place al naibii de mult.

Irina: Când voi citi o carte scrisă de tine?

Sper să termin măcar manuscrisul anul acesta, dar știi, îmi e frică de refuzuri. Oricât de încrezătoare aș părea, teama asta tot o am. Ține-mi pumnii!

Mona: Mai e mult până va fi gata cartea?

Am puțin peste 13.000 de cuvinte și cred că mă apropii de jumătate. Dar, cum îi spuneam și Irinei, nu scrisul mă ține în loc, ci teama de ce vine după.

Crezi că există prietenie în online?

Da. Văd și simt asta zi de zi. Poate nu e la fel de intensă cum e cea offline, dar modul în care ne susținem și  sfătuim, noi, cei din bula noastră e o frumoasă prietenie ce sper că va trece și de ecrane și de fibra optică într-o zi.

Ce joc îi place cel mai mult lui A.?

Nu are un singur joc preferat. Dintre cele mai recente, i-au plăcut Red Dead Redemption 2 și Ghost of Tsushima.

Almona: Dacă de mâine n-ai mai fi corporatistă, ce cale ai alege?

Aș scrie articole în regim freelance pentru publicații din afară. Dacă aș face asta pentru România, nu știu dacă mi-aș putea susține stilul de viață, trist, dar adevărat…

Oana: Dacă s-ar face un film despre ține, ce actriță te-ar interpreta?

Emilia Clarke sau Katie Stevens, ultima chiar joacă un rol similar cu eul meu de până în 25 de ani în The Bold Type, dar și primei i-ar ieși o Diana veșnic urmărită de mici accidente casnice.

Mirela: Ce lucruri din viața ta ai sacrifica pentru scris?

Timpul liber și cam atât. Nu mi-aș sacrifica familia, nu sunt chiar atât de lipsită de scrupule, deși uneori recunosc că nu am timp pentru ei din cauza scrisului, dar cam acolo e limita mea. Nu aș scrie despre ei și nu aș renunța la ei pentru scris sau pentru nimic altceva. Nu aș sacrifica nici jobul… nu câtă vreme am nevoie de el pentru a susține financiar scrisul și altele.

Kim Kardashian sau J. Lo? Și de ce.

 

J.Lo clar. Cu ea am dansat, am iubit și i-am trimis în… la naiba pe tipii pe care i-am iubit (sau am crezut că i-am iubit). Ea e una dintre femeile pe care le admir pentru perseverență, pentru că nu au uitat de unde au plecat, pentru succes. Kim nu prea îmi spune nimic, dar pe Jennifer o ador de când nici măcar nu aveam buletin!


În ce oraș din lumea ți ar fi plăcut sa locuiești?

Versailles. Mi se pare boem, liniștit, dar are și un strop de cosmopolit. Mă văd stând în grădina palatului și scriind… Ah, și acolo am mâncat cele mai bune macarons.


Care e mâncarea ta preferata?

Musaca și roșii cu brânză. Sunt la egalitate.


Care e cartea care te a marcat cel mai mult?

Toate cărțile m-au marcat într-un fel. Însă Viața pe un peron a lui Octavian Paler a venit într-un moment în care aveam mare nevoie de ea: tocmai mă despărțisem de tipul pe care-l ridicasem pe un piedestal de la 16 ani, se apropia BAC-ul, iar mami avea niște probleme de sănătate. Cartea asta m-a învățat și ajutat să trec mai departe și să nu las fricile și incertitudinea să mă învingă.

evoluția personală cu farmec

Ana Sylvi: Unde te vezi peste 5 ani?

Nu știu unde, dar știu că familia mea va fi ceva mai mare.

Cum alegi subiectele despre care să scrii pe blog? Contează dacă e o temă populară sau nu te temi să mergi și pe cărări mai neumblate, din acest punct de vedere?

Nu am un mod în care îmi aleg subiectele. Pur și simplu îmi vin ideile, iar eu le notez. Nu caut neapărat teme populare căci aceste subiecte intră și ies repede din aria de interes a publicului, merg mai mult pe articole evergreen.

Raluca: Ai vreun model sau o persoană anume care te inspiră?

Elif Shafak, clar.

Cine ai vrea să fii când „te faci mare”?

O scriitoare de succes.

Dacă te-ai întâlni cu tine cea de acum 10 ani ce i-ai spune?

Să ia scrisul mai în serios.

Alexandra: Cum îți alegi lecturile?

În primă fază după recenzii, recomandări, topurile anuale GoodReads sau… instinct. Apoi, am o întreagă strategie după care mi le programez (am scris aici).

Dacă ai fi nevoită să alegi între a scrie și a citi toată viața, ce ai alege și de ce?

A scrie. Pentru că e parte din mine și pentru că aș putea citi, totuși, ce am scris.

Crezi că totul se întâmplă cu un scop?

Normal. Altfel, ce rost am mai avea? Toate acțiunile sunt menite să ne ducă undeva.

Unde îți găsești liniștea? În ce? Unde ți-o găseai acum 3 ani?

Când fac duș… aici mi-o găsesc dintotdeauna.

evoluția personală cu farmec

Aniela: Te-ai gândit să emigrezi sau plănuiești asta? Dacă nu, care sunt motivele pentru care rămâi în România?

Nu m-am gândit și nici nu plănuiesc. Și eu și soțul meu avem joburi OK  (chiar mai mult decât OK), am casa mea și, mai important, am familia mea aici. Sigur, sunt multe lucruri care se pot îmbunătăți, dar eu sunt de părere că ar trebui să începem prin a nu ne mai desconsidera țara. Prea mult glorificăm ce vedem la alții și uităm să ne mai ocupăm și de noi. În loc de criticat, trebuie acționat!

Mari: Stilou sau pix?

Pix. Încă am coșmaruri legate de petele de cerneală de pe mâini și foile de caiet întinate. Efectiv nu știu să scriu cu stiloul…

Rochie sau pantalon?

Acum rochie. O vreme am fugit de acest obiect vestimentar, acum mi se pare extrem de practic și feminin.

Stiletto sau balerini?

Ambele. După caz.

Peace off sau zen?

Zen. Peace off mi se pare că necesită o aroganță care mie nu îmi iese.

 Fancy sau tradițional?

Fancy. Și tradițional, dar mai rar, la ocazii…

Agendă clasică sau digitală?

Clasică, cea digitală nu m-a prins.

Mătase sau bumbac?

Mătase. E mai fină, mai feminină.

Geacă sau palton?

După mulți ani de geacă, acum prefer un palton. Pare mai feminin, cel puțin în mintea mea.

Shabby chic sau modern?

Modern. Shabby chic a fost o fază, dar nu m-a ținut.

Solitudine sau gașcă?

Solitudine… sau cel mult grupul meu restrâns de prieteni.

Șampanie sau bere?

Șampanie. Nu îmi place berea.

Plajă sau munte?

Plajă. Deși și muntele are farmecul lui.

Aur sau argint?

Cerceii și colierele din aur îmi dau mâncărimi. Surpinzător, brățările și inelele nu, dar pentru a fi safe zic argint.

Dacă ai scrie un roman după viața ta, ce titlu ar avea?

Nu-i niciodată simplu.

Cozonac sau croissant?

Croissant dimineața, cozonacul pentru restul zilei.

 

 Ce i-ai spune acum Dianei de 18 ani?

Oh, multe. I-aș spune că viața e mai mult decât tipul ăla. I-aș spune să nu își mai ascundă scrisul. I-aș spune să ia în considerare și o a doua facultate, nu că cea pe care o vrea ea nu e OK, dar combinată și cu Ingineria, ar fi ceva WOW.

Denisa: Dacă ar fi să alegi un singur fel de mâncare pe care să îl prepari și mănânci toată viața, care ar fi acela?

Pizza, e un fel atât de versatil încât pot jongla.

Ce personalități din istorie ai vrea să reînvii și de ce?

 Lady Di – pentru că sunt de părere că încă mai putea face multe.

Ești pe o insulă, doar tu, cu toate condițiile necesare: casă, bani, internet, cărți, tot ce vrei. Spune-mi 3 persoane pe care le-ai lua cu tine și de ce.

A., mami și tati. Păi la ei țin cel mai mult. Aș lua-o și pe sor’mea, dar nu o pot despărți de jumătatea ei.

Eh, cam atât, sper că nu v-ați plictisit și că a meritat să rezistați până la final!

Sharing is caring:

Ori poate vrei să fii la curent cu tot ce scriu?

Introdu adresa de mail în căsuța de mai jos și te anunț de fiecare dată când public!

 

Loading
© dealedianei.ro, 2021
%d blogeri au apreciat: