A fost odată ca niciodată, într-un orășel mic în care oamenii mari erau ocupați să facă mașini-mașini, o fetiță care adora cărțile și poveștile. Îi plăceau atât de mult încât escalada biblioteca, își alegea o carte, cobora, se așeza turcește pe podea, deschidea cartea și-și imagina că citește (era prea mică pentru citit, dar nu pentru imaginat povești). Nu-i era de ajuns că mama ei îi spunea în fiecare seară o poveste, ea voia mai mult…
Povești nemuritoare și Frații Grimm
Pentru a-i potoli setea de povești, mama fetiței se hotărî să caute niște cărți potrivite pentru ea. Astfel, de la un chioșc de ziare că pe vremea aceea, în orașul mașiniștilor, acolo se găseau cărți cumpără un volum de Povești nemuritoare și un volum de Basme și Povești scris de Frații Grimm. Acestea au fost primele dintre cărțile copilăriei pentru ea.
Ambele îi plăcură tare mult fetiței. O purtau într-o lume de basm cum doar în desene mai vedea: o lume cu balauri, prințese, vrăjitori, călătorii. Era fascinată. Visa zi și noapte la acele lumi, își făcuse chiar și prieteni imaginari (dar care pentru ea erau extrem de reali). Ce să mai, mama găsise modul perfect de a îi susține pasiunea pentru povești.
Cărțile copilăriei ceva mai… mari
Curând, fetița învăță să citească. Reluă cu mare bucurie toate cărțile ei de povești, ba chiar escaladă din nou biblioteca și alese și cartea pe baza căreia își tot imagina povești: era una de poezii patriotice de Dimitrie Bolintineanu.
Termină repede tot ce mama o lăsase să răsfoiască din bibliotecă, ba chiar se uitase și pe câteva cărți despre motoare ale tatălui ei… Așa că trecu la pasul următor: fișa la biblioteca orășenească. Acolo, a descoperit (în ordine) Călătoriile lui Gulliver, pe Heidi, fetița munților, pe Fram, ursul polar, pe Micul prinț și pe Rémi din Singur pe lume. Și cam atât sau… am uitat oare pe cineva? Pe Colț Alb, desigur.
Fetița era încântată. Fiecare carte era o nouă lume în care prefera să se izoleze pentru că era mai bună, mai frumoasă decât micuțul și adesea posomorâtul orășel de oameni constructori de mașini-mașini. Și, totodată, cu fiecare nouă poveste, pofta ei de citit creștea… Visul ei era să citească toate cărțile din lume și să fie domnișoară care poartă pantofi cu toc roșii. Pe al doilea și l-a îndeplinit, la primul mai lucrează și acum – om mare fiind. Așa că citește mult, atât de mult cât o lasă slujba ei de la fabrica de mașini-mașini. Face asta, pentru că un om mare fără un vis nu e diferit de o mașină, dar și pentru că-i plac în continuare poveștile.
Și m-am suit pe-o roată, și v-am spus povestea toată. Cel puțin până acum. Mai am de trăit din ea pentru a vă spune mai mult, căci da, fetița sunt eu, iar acestea au fost cărțile copilăriei mele. Ale voastre care au fost?
41 Comments
Toate mi-au încântat și copilăria mea! Le ador și le recitesc și azi!
La mulți ani, Diana!
La mulți ani, Mona 💝 acestea sunt cu adevărat niște cărți de citit și recitit 🙂
Frumoasă povestea ta şi drăgălaş personajul principal 😉
Cam tot astea au fost, ca în cazul majorităţii, cred. Dar Singur pe lume mi-a rămas în suflet.
Mulțumesc, Potecuță❤️ Singur pe lume e o carte superbă, înduioșătoare, da…
Poate că ordinea în care le-am citit nu a fost aceeași, dar sigur am citit tot ce ai nominalizat tu aici. Mai puțin Heidi, care nu fusese încă publicată pe la noi, sau poate că nu mi-a căzut mie în mână.
La colecția ta de cărți ale copilăriei eu aș adăuga „Basme africane”, dar și „Cartea junglei”. Mă mai delectam și cu Petre Ispirescu, descoperit în biblioteca orașului, pe la 9 anișori.
Dar sigur sunt mult mai multe titluri care ar trebui amintite. Le mai ținem minte?
Cartea Junglei am citit-o pe la 14 ani, de aceea nu am mai inclus-o aici. Și Ispirescu mi-a plăcut, cum de l-am uitat? Sincer, au fost multe cărți frumoase.
Și eu m-am oprit din enumerare tot datorită faptului că depășeam cadrul copilăriei mici. Într-un alter ego al meu îmi povesteam periplul lecturilor, într-un fel de „scrisori”. Iată un exemplu:
https://unciufulici551.wordpress.com/2013/12/08/scrisoare-catre-vienela/
Sigur, putem înșirui titluri lângă titluri, expunând experiențele literare, dar lista nu va fi niciodată completă, așa că trebuie să ne rezumăm doar la cele mai expresive, la cele care ne-au impresionat mai mult.
Daa, ar fi greu să le cuprindem pe toate!
Singur pe lume, Fram, Colț alb, 1001 de nopți…
Ce poze frumoase!
Da, atât de multe cărți frumoase! Mă bucur că ți-au plăcut pozele 😁
Foarte frumos articolul, am citit si eu majoritatea lecturilor de care ai amintit in el. Am scris si eu un articol pe acest subiect la mien pe blog, il poti gasi acolo. ❤ O zi faina!
Mulțumesc, Ana💝 caut mai târziu și articolul tău 😁
O copilărie minunată! <3 Eu citeam pe unde apucam, îmi amintesc că îmi luam cărțile cu mine și urcam prin copaci. Prima carte de care îmi amintesc este ediția aceea cartonată a poveștilor Fraților Grimm, pe care o împrumutam mereu de la bibliotecă. Apoi, a fost și la mine Heidi și clar cărțile lui Jules Verne. Tare frumos articolul tău, plin de emoție! <3
Mulțumesc, Oana! Tare frumoasă copilărie ai avut!
Mi-am amintit de „Cuore, inimă de copil”. De altfel este în biblioteca mea de la țară și uneori o scot din raft și o răsfoiesc chiar la vârsta asta. Toate de mai sus m-au atras. Și am plâns mult la „Puiul” lui Brătescu Voinești.
Ah, Puiul… ce amintiri!!! Și Cuore mi-a plăcut!
Ce frumos! Unele dintre cărțile pe care le-ai menționat Mi-au fost si mie tovarăși: Singur pe lume, fram, recreatia mare, poveștile lui HC Andersen…nu stiu Ce as fi facut fara ele.
Nici eu 🙂 ele m-au format cumva 🙂
Le-am citit pe toate. Singur pe lume am citit-o în clasa a IV-a. Apoi ar mai fi Fram, ursul polar, Cireșarii, colecția Jules Verne (de la bibliotecă), Legendele Olimpului.
Eram sigură că o să zici de Legendele Olimpului! Și mie mi-au plăcut 😀 Și Cireșarii, ce amintiri!
Povesti nemuritoare , Colectia Enigma
Exact 🙂
Poveștile Fraților Grimm, Fetița cu chibrituri, Amintiri din copilărie, Aventurile lui Tom Sawyer… sunt cateva din cartile copilariei. Articolul tau mi-a adus aminte de perioada aceea minunata cand eram copil si aveam atat timp pentru carti.
Toate sunt cărți minunate ce trebuie citite de orice copil! 🙂
Faină povestea și personajul. Cât despre cărți… le adoram pe cele ale lui Creangă, le-am citit de nu știu câte ori 🙂
Mulțumesc, Angela❤️ mie mi-au plăcut mult Amintiri din Copilărie, dar și poveștile lui sunt foarte frumoase!
Îmi aduc aminte că îmi plăcea tare Haidi fetița munților,dar și poveștile clasice.
Cărți frumoase – care îți rămân în suflet 🙂
Un articol frumos și sensibil. Cărțile copilăriei mele au fost basmele populare și cele ale lui Petre Ispirescu. Cu mare drag și emoție îmi amintesc de acele vremuri.❤
Mulțumesc, Dana! Într-adevăr au fost vremuri minunate, iar poveștile ce le-au însoțit trebuiau să fie pe măsură!
Felicitări pentru creativitate, mi-a plăcut mica ta povestioară. Majoritatea pe care le-ai menționat în articol, le-am citit și eu.
M-aș bucura dacă copiii din ziua de azi ar citi mai mult și ar lasa telefonul deoparte.
Mulțumesc, Elena 🙂 da, copii ar trebui să citească mai mult 🙂
Povestile nemuritoare…imi placeau la nebunie. Apoi mai aveam multe carti cu poezii car emi au placut, de exemplu Pisicutul Pisicel, o adoram. Si din fericire a ramas aproape intacta si le place si baietilor mei.
Poezii nu prea am citit… Dar devoram poveștile. Ce bine că băieților tăi le plac cărțile!
🙂 )) Magnifice pozele ! Eu cred, primele povesti le-am citit printre stelele de pe cerul noptilor senine din anotimpurile trecute de la începuturi peste mine…
O duminica minunata, cu odihna, pace si bucurie învesmântata, draga Diana !
Frumoase lecturi 🙂
Draga mea, trebuie sa-ti spun si tie asta, este din copilarie si mie mi se pare nostima!
Era cu mult inainte de a fi invatat eu sa citesc. Tatei ii placea foarte mult sa citeasca, dar si mamei. Dar mama mai avea si altceva de facut, asa ca…tata citea cu voce tare. Ce crezi!? Povesti!? Nici vorba! Romane! Sadoveanu, Rebreanu, Slavici, Gogol…
Merg la scoala! Invatatoare ne pofteste sa spunem cate o poveste! Imi vine randul si incepe Aurora sa povesteasca….”Baltagul”…
Sa ai o zi minunata!
Oh, te-a călit de mică 😀