10 cărți care mi-au plăcut în 2022
Cuprins Gata, 2022 aproape s-a dus. Mai avem puțin și-l depozităm în podul amintirilor. Dar, până atunci, e momentul bilanțurilor. Preferatul meu?
Cuprins Gata, 2022 aproape s-a dus. Mai avem puțin și-l depozităm în podul amintirilor. Dar, până atunci, e momentul bilanțurilor. Preferatul meu?
Cuprins Sunt un scriitor de ficțiune. Da, sunt scriitor. Chiar dacă unii îmi vor sări în cap că nu am publicat încă
Cuprins O boală poate fi văzută întotdeauna din două perspective: una pur medicală și una umană, tradusă prin experiențele celor care se
Citesc de mică. Prin și datorită cărților am devenit eu atât personal, dar și profesional. Ele mi-au deschis orizontul. Mi-au permis să
Azi vă invit să citiți un interviu special cu o scriitoare specială pentru mine, Nicoleta Beraru. Până să o descopăr, citisem doar
Pe Ramona Badea am cunoscut-o mai întâi prin intermediul blogului ei, Ramona spune. Apoi am avut ocazia să îi descopăr mai mult
S-au întâmplat multe de când nu v-am mai scris despre cărțile citite. Între job, pregătirea nunții și alte mreje ale vieții în
Dacă în prima parte a interviului am vorbit cu Eva Anca Hamza despre scris și prima ei carte – „Alzheimer”, în această
Astăzi vă invit să vă petreceți ziua alături de bloggerița scriitoare Eva Anca Hamza. Veți avea ocazia să o cunoașteți mai bine
Azi m-am gândit să vă invit la o dezbatere cu tema: literatura erotică – yay or nay? Chiar sunt curioasă care sunt
Luna aprilie aproape s-a dus așa că e e momentul să vin cu un nou rezumat literar. Sper ca aceste liste pe
Cuprins Se dă o sâmbătă după-amiaza, cred că ultima din februarie a anului de grație 2022. Se ia și o eu deja
Există pe lumea asta o categorie aparte de oameni pe care eu îi numesc „oameni-lumină”. Sunt acele ființe care emană frumos și
Disclamer: Urmează să citiți un guest post scris de Emil Călinescu (veți găsi link-uri către câteva dintre blogurile lui în articol). Sinceră
© dealedianei.ro, 2021